VREMEA

Cum va fi vremea în weekend în București, la munte și la mare. PROGNOZA METEO 8-10 AUGUST

VREMEA VINERI, 8 AUGUST

VREMEA ÎN ŢARĂ 

În vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Îndeosebi în zona montană, ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară la amiază, cerul va fi variabil, iar manifestările specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala izolat. Temperaturile maxime vor fi de la 24 de grade în Dealurile de Vest până la 34…35 de grade în sud-est, unde şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic pe spaţii restrânse. Temperaturile minime se vor încadra între 12 şi 24 de grade.

VREMEA ÎN  BUCUREŞTI

Vremea va fi în continuare călduroasă, astfel încât la amiază se va înregistra o temperatură în jurul valorii de 33 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi în primele ore ale nopţii, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade.

VREMEA LA MUNTE

 Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vor fi condiţii de grindină. Valorile termice nu se vor modifica semnificativ faţă de intervalul precedent, dar vor marca o uşoară scădere în Carpaţii Occidentali.

VREMEA LA MARE

Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 32 de grade, iar cele minime între 21 şi 24 de grade. Izolat indicele temperatură – umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 26 şi 28 de grade.

VREMEA SÂMBĂTĂ, 9 AUGUST

VREMEA LA MUNTE

Vremea va fi în general instabilă. Îndeosebi după-amiaza şi seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului local în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi pe arii mai restrânse în restul zonei montane. Vor fi condiţii de grindină. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă.

VREMEA LA MARE

Vremea se menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. După-amiaza sunt condiţii pentru averse însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 33 de grade, iar cele minime între 22 şi 23 de grade. Izolat disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 26 şi 28 de grade.

VREMEA LA BUCUREŞTI

Vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru ploi slabe de scurtă durată, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.

VREMEA DUMINICĂ, 10 AUGUST

VREMEA LA MUNTE

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări trecătoare ale vântului pe arii restrânse în Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali şi izolat în restul zonei montane. Valorile termice vor marca o uşoară creştere faţă de ziua precedentă.

VREMEA LA MARE

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Ziua sunt condiţii pentru averse însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 31 de grade, iar cele minime între 22 şi 24 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 26 şi 28 de grade.

Sursa: libertatea.ro


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button