Cum va fi vremea în Bucureşti, la munte şi la mare, în mini-vacanţa de Sf. Maria

de:
05 aug. 2013
0 Afișari
Cum va fi vremea în Bucureşti, la munte şi la mare, în mini-vacanţa de Sf. Maria

Pentru că ziua de Sfânta Maria, 15 august, a fost declarată zi liberă conform legii, mulți bucureșteni vor profita pentru a pleca într-o mini-vacanță. Vă spunem așadar cum va fi vremea în acea perioadă, dar și până atunci. 

În Bucureşti, temperaturile maxime vor creşte, în medie, de la 32 de grade în prima zi până la 35 de grade Celsius pe 9 august, apoi vor scădea spre 32 de grade pe 12 august. Ulterior, până la sfârşitul perioadei de prognoză, se vor menţine la această valoare.

Temperaturile minime vor avea valori medii de 17…19 grade pe tot parcursul celor 2 săptămâni de prognoză.

Între 5 şi 9 august nu vor fi precipitaţii, dar apoi va exista probabilitatea apariției unor ploi slabe cantitativ, potrivit ANM.

Cum va fi vremea la mare

Temperaturile maxime vor creşte de la 29 de grade C în prima zi până la 31 de grade C, în medie, pe 9-10 august, după care se vor menţine relativ constante, în jurul valorii de 30 de grade C, până la sfârşitul intervalului de prognoză.

Mediile minimelor nocturne vor fi de aproximativ 19 grade în cea mai mare parte a perioadei de prognoză şi doar pe 9…10 august vor creşte spre 21 de grade Celsius.

Nu va ploua până pe 10 august, apoi probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă.

Averse şi descărcări electrice, la munte

Vremea se va încălzi în intervalul 5-9 august, în care atât temperaturile maxime, cât şi cele minime vor creşte, în medie, cu 5 grade, atingând pe data de 9 august, valori medii de 14 grade C dimineaţa şi 25 de grade C la amiază.

Ulterior regimul termic va scădea uşor şi treptat, spre medii diurne de 20 de grade C şi nocturne de 11 grade C, la sfârşitul intervalului de prognoză.

Pe parcursul primelor zile instabilitatea atmosferică va fi redusă, dar după 10 august creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice.

Cookies