Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, admite că în mediul rural este dificilă accesarea platformei de vaccinare. „În mod deosebit, în mediul rural și nu numai, uneori este dificilă accesarea platformei de vaccinare”, spune acesta.
Astăzi este și ziua în care numărul locurilor disponibile pentru vaccinarea anti-COVID-19 din centrele de vaccinare, a depășit pentru prima dată numărul persoanelor înscrise pe listele de așteptare din platforma de programare, după cum arată datele din platformă, potrivit HotNews.ro.
Așadar, Valeriu Gheorghiță a declarat că va exista posibilitatea de programare telefonică, cu toate că aceasta exista, cel puțin teoretic, și până acum.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a mai adăugat: „persoana respectivă se va programa direct în centrul de vaccinare, fără să existe nevoia creării unui cont. Să se programeze direct la centrul de vaccinare, se prezintă acolo, se stabilește ziua când pot veni la vaccinare și se face programarea.”, conform sursei citate.
De asemenea, Valeriu Gheorghiță spune că se ia în calcul vaccinarea în spitalele non-COVID a pacienților cronici.
Totodată, de mâine va începe activitatea de vaccinare prin centrele mobile, spune medicul Valeriu Gheorghiță.
Se așteaptă și demararea vaccinării împotriva COVID-19 prin medicii de familie.
La finalul acestei săptămâni ar urma să fie operaționale și centrele de vaccinare de tip drive-through.
1,4 milioane de persoane sunt programate la vaccinare în acest moment, iar fereastra de așteptare dintre momentul programării și momentul vaccinării a ajuns la 5 zile, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare.
76,2% dintre persoanele vaccinate în etapa a doua a campaniei de vaccinare sunt persoane vulnerabile, iar restul din categoria personalului considerat esențial, a declarat Valeriu Gheorghiță.