Cum te escrochează cerşetorii cu poveste: de la americanul blocat în Bucureşti la şoferul elegant rămas în pană

„Mâna-ntinsă care nu spune o poveste nu primeşte de pomană. Fii profesionist, ce dracu’”, îi strigă Gheorghe Dinică profesorului interpretat de Mircea Diaconu în filmul lui Nae Caranfil. Nu avem de unde şti dacă realitatea s-a inspirat din Filantropica sau invers, dar cert e că mulţi dintre cerşetorii Capitalei sunt profesionişti. Nu vorbim de cei care îşi ascund o mână sub tricou şi se prefac că sunt ciungi, ci de cei cu poveşti elaborate, care încearcă să îţi stoarcă simpatia prin credibilitatea lor.

Cerşetorul cosmopolit

Piaţa milei se transformă odată cu Bucureştiul şi evoluează o dată cu afluxul de expaţi, astfel încât în Capitală a apărut o nouă specie de cerşetor, care diferă prin tactica de abordare de cerşetorul clasic ce catalizează empatie mizând pe o poveste tristă, pe nişte haine soioase sau pe expunerea ostentativă a unor dizabilităţi fizice reale sau jucate: cerşetorul cosmopolit.

„Excuse me, please. Sorry for bothering you in this manner”. Acestea sunt primele cuvinte cu care-şi abordează potenţialii binefăcători unul dintre cei mai ingenioşi cerşetori care operează în Capitală. În engleză, nu în romgleză. O engleză curată, cu accent american de pe coasta de est. Iar povestea pe care o recită se leagă cu sonoritatea accentului. Pe un ton demn, care contrastează cu aspectul neîngrijit al bărbii încâlcite, al hainelor prăfuite şi al căciulii murdare trase pe cap, bărbatul îşi turuie povestea. Spune că e designer, e din New York, că a rămas lefter în Bucureşti şi că trebuie să strângă bani ca să plătească chiria la bătrâna care-l ţine în gazdă şi că are bilet de avion pentru că pleacă „joi” la New York.

Accentul şi gramatica impecabilă dau aromă de credibilitate povestirii. Repetiţia dă însă de gol. Acelaşi bărbat care ne-a abordat săptămâna trecută în Centrul istoric, ne-a spus aceeaşi poveste, identică până la detaliu, cu 7 luni în urmă, în zona Dorobanţi. Avionul îl avea tot joi. Confruntat, bărbatul cu barbă mărturiseşte, în aceeaşi engleză de Manhattan. „You are right, I am not leaving on Thursday. This is how I live, this is how I make a living”, admite el spăşit, dând însă asigurări că e new-yorkez cu mamă româncă şi că tot restul istorisirii e real.

Strategia atinge două corzi ale sensibilităţii publicului românesc. Pe de-o parte, catalizează dorinţa de a ajuta un străin, contrabalansând astfel condiţia „inferioară” a României faţă de Vest. Din altă perspectivă, discursul conţine o altă dimensiune strategică pe care o folosesc cerşetorii de profesie ca să capete pomană: promisiunile că cerşetorul va părăsi imediat spaţiul locuit de binefăcător şi că cerşetoria nu se va mai petrece şi altă dată.

Varianta neaoşă

Povestea designerului new-yorkez nu este însă altceva decât o adaptare mai rafinată a unei poveşti destul de vechi. De data aceasta, „cerşetorul” face parte din altă categorie care smulge reacţii empatice: studentul.

În urmă cu ceva ani, pe când magazinul Diverta se afla pe strada C.A. Rosetti, se întâmpla adesea, vinerea, să fii abordat pe seară de nişte tineri cu aspect boem, ba uneori şi cu o chitară în spinare. Aceeaşi poveste de fiecare dată: „sunt student şi vreau să plec acasă în week-end, dar nu am bani de tren! Te rog, poţi să mă ajuţi?”. O dată, de două ori, de trei ori, de parcă nu s-ar fi prins nimeni că banii urmau să ajungă pe o sticlă de vin şi pe ceva de fumat.

Mila se exprimă în cartele de metrou

La gura de metrou Piaţa Unirii, dinspre Splaiul Independenţei, îşi fac, de asemenea, veacul doi tineri de 18-19 ani. Îmbrăcaţi bine, curăţei, aceştia te abordează simplu: „Am rămas fără cartelă de metrou. Poţi să ne ajuţi cu nişte bani de o cartelă?”, spune fata mieroasă, ţinută de braţ pentru credibilitate de însoţitorul ei. Într-o zi de luni am muşcat povestea şi le-am dat banii necesari pentru călătoria ambelor persoane. Miercuri, în aceeaşi formulă, când i-am recunoscut şi le-am spus că le-am mai dat bani cu două zile în urmă, tânărul a devenit agresiv: „Și dacă mi-ai dat luni nu poţi să-mi mai dai şi azi?”. Povestea se repetă însă în fiecare zi la staţia de metrou Unirii.

Am rămas în pană…

O metodă chiar mai ingenioasă de a cere bani pentru o urgenţă mascând din vorbe şi aspect natura reală a solicitării e cea a autoturismului rămas în pană.

„Nu te supăra, văd că eşti şofer, am şi eu o rugăminte, ai putea să-mi spui dacă pot să mai merg cu maşina dacă mi-a curs tot uleiul? Ştii, nu mă pricep deloc la maşini…”, l-a abordat acum doi ani pe un reporter al B365.ro un bărbat îmbrăcat ca un dandy şi cu un zâmbet stingher pe figură. Reporterul s-a oferit să-i dea uleiul pe care-l avea de rezervă, însă dandy-ul a fost mai degrabă dezamăgit. „Nu e bun, a mea e pe motorină”, a decretat el, apoi a dat-o înainte cu povestea, dezvăluind ce vrea de fapt: „Prietena mea e în aeroport acum,amicii mei sunt pe autostradă, maşina ar trebui tractată…iarta-mă că îndrăznesc, nu mai am nici bani la mine, poţi să-mi împrumuţi o sumă?…îţi las numărul de telefon…sau măcar să pun nişte ulei să o mut de acolo…mii de mulţumiri…oameni suntem…”

Povestea ar fi avut ceva aer de credibilitate, încurcături de soiul ăsta se pot petrece. Dar dandy-ului pare să i se întâmple foarte des. Ori e vorba de fatalism ori de o strategie bine pusă la punct de a profita de pe urma mărinimiei altora. Câteva luni mai târziu, în alt loc al Bucureştiului, dandy-ul se apropie de reporterul ce tocmai cobora din maşină. „Nu te supăra, maşina ta e diesel sau pe benzină?”, întreabă el. „Pe benzină”, vine răspunsul. Dar nu combustibil căuta bărbatul bine îmbrăcat: „Stai, scuza-mă… am dat de belea…am rămas fără motorină…. şi nici nu am bani la mine…”. Cel mai probabil, dacă răspunsul ar fi fost „motorină”, maşinii dandy-ului tocmai ce i s-ar fi terminat benzina…Povestea a devenit însă de-a dreptul ridicolă când, peste încă o perioadă de vreme, acelaşi tânăr l-a abordat pentru a treia oară pe reporterul nostru. De data aceasta a trebuit însă să o ia la fugă când a fost ameninţat ori cu poliţia, ori cu bătaia.

Cerşetoria cu poveste falsă se cheamă înşelăciune

Astfel de strategii nu sunt privite cu ochi buni de poliţişti. Întrebat de B365.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Christian Ciocan, spune că a folosi o poveste falsă pentru a obţine bani necuveniţi se cheamă înşelăciune şi se pedepseşte penal. „Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani”, citează Ciocan articolul 215 din Codul Penal.