Cum se reconstruia Bucureştiul după cutremurul din 77: ce spune arhitectul-şef din acea perioadă(II)

de:
23 feb. 2014
1 Afișari
Cum se reconstruia Bucureştiul după cutremurul din 77: ce spune arhitectul-şef din acea perioadă(II)

Alexandru Budişteanu are 85 de ani şi şase dintre ei (cei mai grei, după cum îi cataloghează) i-a petrecut în funcţia de arhitect-şef al Capitalei, funcţie pe care a ocupat-o în perioada 1977-1983.Orașul trebuia reconstruit, iar arhitectul voia să se implice în această acțiune. Avea propriile idei referitoare la reconstrucție, cu care spera să poată influența gândirea lui Ceaușescu, sau, în caz contrar, măcar să o corecteze, pe cât posibil, după cum B365.ro a povestit în prima parte a materialului publicat ieri. Vă prezentăm mai jos a doua parte a discuţiei cu fostul arhitect-şef.

„Am mai salvat o biserică. De data asta era vorba de biserica Sfântul Elefterie Vechi. Mă cheamă tovarașul Matei Nicolae, secretar cu problemele organizatorice pe Capitală. Și zice: Domnule, am o propunere, hai să-l bucurăm pe tovarăș. Există o vechitură de biserică care încurcă circulația. Dă-mi o hârtie că ești de acord, eu aduc muncitorii și, într-o săptămână, nu rămâne nimic. Ce face luptătorul din mine? Răspunsul pe care-l dau: Așa este. Dar știți la ce mă gândesc, știți că, în București, numai tovarășul a demolat biserici. Case s-au mai demolat, dar biserici doar tovarășul a demolat. El, în sinea lui, o să se bucure, dar n-o să-i placă, mă tem eu. O să zică că au început să demoleze și alții bisericiMă, fir-ar să fie, cred că ai dreptate, hai s-o lăsăm, zice el. Pe cuvânt, când trec pe acolo, am un sentiment de emoție. Pe unul ca ăsta trebuia să-l sperii, nu să-i spun că biserica are arhitectură brâncovenească frumoasă și el e un incult. Dacă-i spuneam aşa zburam din funcţie şi cred că venea altul, care nu cred că l-ar fi înfruntat.”.

Arhitectul povesteşte, totodată, că Ceauşescu dorea, mai ales, distrugerea oricăror semne ruseşti din Capitală: fie că era vorba de monumente, fie că era vorba de străzi cu nume ruseşti: ar fi schimbat toate numele de străzi de tipul Gogol ori Tolstoi, întrucât considera că tot ce e rusesc, trebuie să dispară. O astfel de ocazie i-a oferit-o arhitectul Budişteanu, la un moment dat, care împărtăşea antipatia dictatorului faţă de ruşi.

„La un moment dat, îi prezint o machetă cu propuneri de clădiri pentru Piaţa Victoriei. Atunci  erau cele două linii de metrou făcute și, pe linia Nord-Sud, există o stație de metrou. Şi Ceaușescu întreabă de ce e o singură ieșire de metrou? Și zic că nu se poate construi alta și pe partea cealaltă, că aici este Monumentul Soldatului Sovietic. În momentul acela, Ceaușescu, c-o bucurie totală, spune: Tovarășu, ocupă-te dumneata de ieșirea de metrou, că mă ocup eu de soldatul sovietic. A apărut în nota de cancelarie: se va muta statuia, pentru a se realiza o ieșire de metrou. Bine, nu s-a făcut niciodată. Și a plecat soldatul sovietic în primul rond de la șosea, jos de pe soclu.”

Problemele se intensificau, conform arhitectului, mai ales când la şedinţe participa şi soţia dictatorului, care era nemulţumită de tot ce se făcea şi care influenţa mai toate hotărârile lui.

„La un moment dat, la aceeași prezentare a machetei pentru Pieței Victoriei, era și tovarășa acolo. Noi ne luam de păr când venea. Ea zice: Ați făcut o piață ca un ceaun. Noroc că a plecat. El n-o contrazicea niciodată. Una dintre crimele făcute în București a fost demolarea mânăstirii Văcărești șia bisericii Sfânta Vineri. De ce a distrus complexul Văcărești, că nu stătea în drum deloc? Aşa i-a venit ei.În special ea era cea mai pornită. Erau niște exagerări de neiertat. A făcut el destule pentru oraș, dar se puteau evita aceste porcării.”

În ceea ce priveşte Casa Poporului, arhitectul spune că nici nu avea voie să se apropie de zona constructiei, cu atât mai puţin să-şi dea cu părerea despre ea. La un moment dat, a încercat să intre pe şantier, însă un milițian care era de pază nu l-a lăsat, deşi se legitimase. Totuşi, adaugă că, în aceea perioadă, orice arhitect şi-ar fi dorit să fie el arhitectul Casei Poporului.

„Ştiţi că, dacă ar dărâma cineva Casa Poporului şi ar transforma-o în moloz, rezultatul ar fi mai mare decât piramida Keops din Egipt? Clădirea a reprezentat exact gândirea tovarăşului. Erau atunci un număr de colective care au participat la un concurs de proiectare a clădirii conduse de arhitecţi celebri, care ar fi realizat o clădire superioară ca valoare arhitecturală, dar aceste proeicte nu reprezenta viziunea lui. Iar tovarăşa Anca Petrescu făcea exact ce voia tovarăşul. Ea a dat examen să intre la Centrul de Urbanism la Institutul de specialitate şi nu a trecut, pentru că experienţa ei ca arhitect era organizare de şantier cu barăci, ceva, singura ei experienţă arhitecturală. Dar avea o dorinţă de a face ce i se spune şi era foarte deşteaptă şi o bună organizatoare. Unii zic că era rudă cu tovarăşa, nu ştiu asta. N-am să uit când se făceau acele machete şi Ceauşescu zicea: Eu aş vrea să fie aşa şi aşa. Arhitecţii spuneau că nu e bine, ea zicea: Bun, o să încercăm, facem. Degeabă venea un Doicescu, un mare arhitect, să-i spună că trebuie altfel. Ceauşescu spunea cu ironie: Văd că tineretul lucrează mai bine. Dacă ar fi putut, ar fi strâns-o de gât arhitecţii. Pentru că orice arhitect şi-ar fi dorit să fie el autorul Casei Poporului. Pentru că rămâne în istorie… bine, rău, asta este.  Ei, încercând să salveze construcţia, au ratat şansa, iar ea nu, dând dovadă de ascultare.”

O altă provocare a vremii, pentru el şi ceilalţi oameni care se ocupau de construcţii în oraş, era respectarea voinţei lui Ceauşescu, dar, în acelaşi timp, respectarea legislaţiei- iar cele două se băteau cap în cap din când în când.

„El nu înţelegea nimic din planşe. El trebuia să vadă macheta. Şi, după ce aproba macheta, a doua zi îi zicea lui Pană (n.r. Gheorghe Pană, primarul Capitalei din acea perioadă): Ţi-am aprobat macheta, dar nu se lucrează deloc acolo. Pană ştia că urmează procesul de proiectare, care e reglementat juridic, de structură, de execuţie, poate să treacă şi un an de zile până poate începe. Şi i-am zis lui Pană: Băgaţi un excavator acolo, să pară că se construieşte ceva. L-a felicitat a doua zi că s-a apucat de lucru.  Te scutea cineva să nu respecţi legislaţia? Veneau alţii şi te părau şi tot de ardeai. Erau reglementări precise la construcţii, corecte. Trebuia să fii nebun. Dar puteai să-i explici asta lui Ceauşescu? Voinţa lui era supremă. Şi trebuia să respecţi hotărârilor lui fără să respecţi legislaţia. Veneau şi te pedepseau alţii şi nu te apăra nimeni”, adaugă.

Alexandru Budişteanu crede că Bucureştiul trebuia modernizat şi sistematizat şi consideră că, dacă excludem brutalităţile făcute, s-a făcut bine ce s-a făcut. 

„La ora actuală însă, Bucureștiul e ca o colivă în care se înfing niște lumânări. Ai un monument istoric undeva, într-un loc foarte important. De ce se face un bloc cu atâtea etaje într-o zonă protejată?”, se întreabă arhitectul care adaugă că: „Cineva m-a întrebat dacă aş mai dori să fiu arhitect-şef. Nu, i-am spus, pentru că eu am lucrat sub un dictator și am o scuză: trebuia să fac ce spunea el. Dar, la ora actuală, ce scuză aș avea? Când se face ce se face și nici nu se știe de ce și pentru ce. Nu pot să dau o evaluare a ceea ce se face în București…”.

Spune că s-a retras după şase ani, pentru că şi-a dat seama că nu poate influenţa mai deloc ce se întâmplă în oraş. 

„Eu am fost un om care s-a opus, dar cu grijă să nu pățească nimic și fără să contest, că nu exista să fii în funcții contestând. Trebuia să accepti cel puțin formal ce ți se cerea. Singura soluție era să ocolesc problemele. Cât am fost arhitect-șef, mi-am dat seama că el face tot ce vrea el și am zis: Cum ies dintr-o situație din asta? Pe motiv de boală, în 1983, am și fost operat că aveam probleme cu vezica biliară și am putut să plec onorabil fără să fiu alungat sau pedepsit. Așa am ieșit în mod elegant.” 

Cookies