Utile

Cum se pot șterge datele din Biroul de Credit

Află în rândurile de mai jos cum se pot șterge datele din Biroul de Credit. Procesul este unul relativ ușor, însă există o serie de condiții care trebuie respectate astfel încât acest lucru să fie dus la bun sfârșit. Fiecare angajat român are un anumit scor de credit, adică o sumă cu care s-ar putea împrumunta de la bănci în funcție de veniturile sale și de gradul de îndatorare.

Dacă nu ți-ai plătit creditele la timp, fie că vorbim de datorii la bănci sau la IFN-uri (instituții care oferă credite rapide), vei ajunge în Biroul De Credit. Asta înseamnă că toate băncile și instituțiile din România știu că ai avut datorii neplătite și nu ești de încredere, motiv pentru care îți pot refuza acordarea unui credit sau îți oferă doar o sumă mai mică și condiții mai drastice.

De obicei, informațiile cu care figurezi la Biroul de Credit sunt stocate timp de 4 ani și ulterior sunt șterse, însă baza de date este actualizată zilnic până atunci.

Cum poți verifica și modifica informațiile de la Biroul de Credit

Începând cu data de 25 mai 2018, când a intrat în vigoare regulamentului european de protecția datelor (GDPR), românii au o serie de drepturi privind datele lor. Astfel, cei cu datorii la bănci pot solicita ștergerea informațiilor, fie ele pozitive sau negative, din Biroul de Credit, în anumite condiții impuse de legea în vigoare. Află mai jos ce ai de făcut dacă vrei să nu mai figurezi în aceste baze de date.

În ce situații se pot șterge datele pe care băncile le au despre tine

Există câteva situații în care oamenii pot cere ștergerea datelor de la Participant (creditorul, banca / IFN) fără întârzieri nejustificate, și acestea sunt următoare:

  • datele nu mai sunt necesare scopului pentru care au fost colectate sau prelucrate, adică s-a stins creditul
  • persoană vizată refuză prelucrarea datelor și nu există motive prin care acest lucru să fie refuzat (dreptul la opoziție);
  • datele au fost prelucrate într-un mod ilegal;
  • informațiile trebuie șterse pentru îndeplinirea unei obligații legale a băncii sau a IFN-ului.

Cum se pot șterge datele din Birou

Există mai multe moduri în care o persoană poate solicita ștergerea datelor din Biroul de Credit. În primul rând cei vizați trebuie să solicite ștergearea datelor prin accesarea site-ului Biroului de Credit www.birouldecredit.ro unde trebuie selectată secțiunea Înrolare.

De asemenea, se mai poate face personal sau pe cale electronică (mail), direct la sediul băncii sau IFN-ului care deține calitatea de creditor al celui care face cererea.

La Biroul de Credit se pot șterge date referitoare la agnajator, la relația cu alte conturi, date la nivel de cont sau informații personale.

Solicitarea înregistrată trebuie apoi transmisă la bancă sau la IFN pentru o verificare. Cererea de ștergere se poate efectua direct în aplicație și apoi va fi adresată băncii sau IFN-ului cu pricina.

În programul de pe site, la dreptul la ștergere, există o zonă unde se vor completa datele personale necesare și obiectul solicitării de ștergere a datelor. Alături de acestea se pot încărca diferite documente justificative. Solicitarea generează automat un mesaj către banca responsabilă de înregistrare a datelor. După ce va verifica solicitare, persoana va primi ulterior un răspuns la cererea sa.

În cazul în care doleanța este justificată, acest lucru se va întâmpla imediat. În caz de refuz, informațiile vor rămâne acolo pentru cât timp este nevoie. Mare atenție, cei care fac astfel de cereri ar putea să nu mai primească credite deoarece instituția financiară nu va mai putea verifica gradul de îndatorare.

Cât costă notificarea de ștergerea datelor

Pentru a afla dacă sunt informații în baza de date a Biroului de Credit despre o anumită persoană, există mai multe moduri legale.

Primul, și cel mai ușor, este o aplicație online pe site-ul Biroului de Credit la adresa de mai sus. În acest mod, informațiile pot fi aflate în mod direct și gratuit completând date cerute pe site.

„Se generează la momentul creării contului și se transmite prin SMS. Această modalitate va putea fi folosită doar dacă cel puțin o instituție financiară a raportat la Biroul de Credit un număr de telefon mobil valid pentru dumneavoastră, sau va adresați unei instituții financiare cu care sunteți în relație contractuală.

Un operator îl va genera și îl veți primi sub formă tipărită. Codul va avea asociată o dată de expirare. După această dată codul nu va mai putea fi folosit iar în cazul în care nu ați reușit crearea contului în portal veți solicită un alt cod”

O altă metodă se referă la o cerere făcută de o persoană pentru aflarea acestor informații la băncii/IFN-uri, personal sau pe cale electronică, prin mail. Ce aveți de făcut aici este să depuneți o cerere semnat și datată, alături de o copie a actului de identitate. Costul acesteia este de 5 lei pentru fiecare interogare. Atenție, cu cât faceți mai multe interogări, cu atât ar putea să vă scadă scorul de credit.

Ultima metodă se referă la o solicitare de informații în mod gratuit, printr-o scrisoare transmisă prin poștă la Biroul de Credit pe adresas București, str. Sfânta Vineri, nr. 29, etaj 4, sector 3.

Cererea care trebuie depusă la Biroul de Credit se poate descarcă de AICI.

Cât costă interogarea la Biroul de Credit?

În cazul în care apelați la prima metodă, online, sau la ultima, prin poștă, costurile pentru client sunt gratuite, mai ales dacă este prima interogare. În schimb, dacă apelați la firme care vă promit acest lucru, în funcție de datoriile pe care le aveți și ce informații vreți să ștergeți sumele sunt uriașe, vorbind de sute sau mii de lei pentru acest serviciu.

Inițial, pentru a trimite o scrisoare către Biroul de Credit, un consumator trebuia să plătească la Biroul de Credit 6 lei, însă prima interogare este gratuită. De obicei, termenul de răspuns la aceste cereri este de o lună din momentul în care a fost înregistrată.

Dacă aveți motive motive întemeiate pentru ștergerea acestor date puteți face o solicitare la adresa băncii sau IFN-ului care le-a înregistrat și să obțineți acest lucru în mod gratuit.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button