Cum se moare în Bucureşti

Bulevardul Ghencea! Probabil cea mai sinistră arteră a Capitalei. Nu din cauza aspectului neîngrijit sau a cine ştie ce chestiuni obscure, ci din cauza industriei care înfloreşte acolo. Întâmplare sau nu, de la intersecţia cu str. Petre Ispirescu şi până la capătul tramvaiului 41, bulevardul adăposteşte patru cimitire şi un număr considerabil de pompe funebre. Sunt aproape 10 magazine înşirate de-o parte şi de alta.

M-am oprit la unul din ele fără a ţine cont de vreun criteriu. Prima întrebare pe care i-am adresat-o lui Iosif, proprietarul magazinului a fost dacă merge afacerea cu o asemenea concurenţă. “Poate că a mers înainte. Acum e supravieţuire. Nu neapărat din cauza crizei, ci din cauza că s-au înmulţit(n.r. – pompele funebre)”, susţine acesta. Cu toate că afacerea merge aşa şi aşa, Iosif spune că nu duce lipsă de clienţi. Asta pentru că pune la dispoziţie servicii variate şi pentru toate buzunarele.”…de la spălatul decedatului, toaletare adică, constatare medicală şi îmbălsămare. Eliberăm toate actele începând de la certificatul de deces, adeverinţă de înhumare, autorizaţie de la Sanepid. Asigurăm şi maşină de transport, adică transportul decedatului plus persoane până la cimitir”, încheie proprietarul de pompe funebre.

Cimitirul, ultima frontieră

Dupa discuţia cu Iosif, mă îndrept către cimitirul Ghencea Civil. Acolo, administratorul Cristian Ionescu îmi expune “oferta”. Aflu că locurile de veci sunt pe categorii şi au diferite preţuri:”Cea mai scumpă (n.r. – groapă) e la 245 de lei, care presupune săparea unei gropi mai adânci, ca ulterior să rămână un loc pentru altă înhumare. De asemenea există preţuri pentru criptele zidite. Acolo sunt mult mai mici pentru că se executa operaţiuni de chituire plăci.…”, intră în detalii tehnice administratorul. Aşadar, cripte zidite ce implică operaţiuni de chituire plăci…însă cine-i arhitectul?

L-am găsit pe una din aleile cimitirului. Ion, groparul, spune că are o meserie dificilă mai ales când vine vorba de deshumat – acţiune ce presupune un strop de…curaj:”În timpul programului nu prea avem voie. Chiar dacă aduce omul o sticlă de vin, aia dupa program. E o meserie grea care presupune mult efort fizic”, se destăinuie groparul, puţin crispat de prezenţa şefului său.

Între timp, pe poarta cimitirului intră părintele Matei, cel răspunzător de oficierea înmormântărilor. Îl întreb cât costă o astfel de slujbă şi îmi spune că totul este gratuit, oficial. ”Am învăţat că în dar am luat, în dar se dă. Omul vine şi lasă din dragostea lui pentru cele sfinte. Lasă ceva ca să putem înfrumuseţa. Am mai pus un aparat de aer condiţionat, mai punem câte ceva şi toate astea costa nişte bani”, dezvăluie părintele ”secretul”.

După câteva minute de stat de vorbă cu părintele Matei, dau să plec. Însă o doamnă între două vârste, care se odihnea pe una din bancile cimitirului, mă trage de mânecă. Doamna Sanda, dupa cum mi s-a recomandat, îmi spune ca este de profesie contabil, că recent i-a decedat o rudă şi că ştie ce înseamnă “să mori la ora asta-n Bucureşti”. “Majoritatea firmelor percep taxe foarte mari. Chiar şi preoţii, la înmomântare percep taxe enorme. Ei nu se mulţumesc cu ceea ce dai tu dacă poţi”, mă lămureşte aceasta.

Am părăsit în cele din urmă cimitirul, însă cu o idee pragmatică în minte. În timp ce o garsonieră în care locuieşti o viaţă costă în Capitală în jur de 50 de mii de euro, o groapă costă de o mie de ori mai puţin şi rămâne a proprietarului aproape o veşnicie.