Utile

Cum se face programarea pentru emiterea pașapoartelor în București

Este vremea vacanțelor, după un an de pandemie care ne-a limitat plecările în străinătate. Venim în întâmpinare cu un ghid care te va face să te informezi mai bine despre cum se face programarea pentru emiterea pașapoartelor în București.

Cauți informații despre cum se face programarea pentru emiterea pașapoartelor în București? Te ajutăm, în rândurile ce urmează mai jos, să te lămurești cu privire la acest aspect și să obții pașaportul mai rapid.

Serviciul public comunitar de pașapoarte își desfășoară activitatea cu publicul în perioada 15.06 – 13.08 2021 în intervalul orar 8:00 – 20:00, iar conform autorităților, pentru o mai bună capacitate de primire a cererilor de eliberare a paşapoartelor, timpul alocat unei programări online a fost redus de la 10 la 7 minute.

Românii nu au nevoie de pașaport pentru călătoriile în statele membre UE, în acestea putând să meargă doar pe baza buletinului, dar, cum în ultima perioadă pe lista preferințelor de călătorie au intrat destinații exotice, pașaportul este necesar turiștilor din România. Chiar și pentru Marea Britanie, acolo unde în trecut ajungeam doar cu buletinul, din luna spetembrie 2021, va fi obligatorie prezentarea unui pașaport pentru intrarea în țară.

Cum se face programarea pentru emiterea pașapoartelor în București

programarea pentru emiterea pașapoartelor în București

Conform Direcţiei Generale de Paşapoarte, cererile cetățenilor români pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice sau temporare se depun doar online. Descarcă cererea de aici.

Direcţia Generală de Paşapoarte precizează că cererile se fac în baza programărilor online. Programarea se poate face AICI.

  • În căsuțele (câmpuri) ”Nume și Prenume” se completează numele și prenumele solicitantului
  • Câmpul denumit ”Telefon” se completează și se activează dacă solicitantul își exprimă consimțământul pentru prelucrarea acestei informații cu caracter personal
  • În câmpurile ”E-mail” și ”Confirmă e-mail” se completează adresa de e-mail la care urmează să fie primite datele programării
  • În căsuța ”Tipul de document” se selectează pentru ce tip de pașaport se depune cererea
  • Câmpul ”Locație” este destinat selectării locației în care se va depune cererea pentru pașaport
  • La ”Număr persoane” se va selecta numărul persoanelor pentru care se face programare și, dacă este cazul, în câmpurile ”Persoane suplimentare” se va menționa numele și prenumele fiecărei persoane suplimentare
  • În căsuța ”Data si ora” se va selecta când se dorește programarea
  • Finalizarea programării se efectuează prin selectarea câmpului ”Rezervă”, care va transmite la adresa de e-mail indicată un mesaj de confirmare

Atenție, neconfirmarea programării în două ore de la primirea acesteia duce la anulare!

Acte necesare eliberare pașaport biometric

  • cartea de identitate a solicitantului (original)
  • chitanța care atestă achitarea taxei pentru pașaport
  • dacă este cazul, paşaportul anterior deținut de solicitant

În cazul copiilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani în momentul depunerii cererii de eliberare a unui pașaport sunt necesare următoarele acte:

  • certificat de naştere (original)
  • actele de identitate ale părinţilor sau al reprezentantului legal sau al unei persoane împuternicite (original)
  • dovada achitării taxei pentru paşaport, pe numele minorului
  • paşaportul anterior, dacă este cazul

Taxe pașaport 2021

Taxele pentru pașaport sunt diferite în funcție de tipul pașaportului dorit, dar și de vârsta persoanei care îl solicită.

Pentru pașaportul simplu electronic se achită o taxă de 258 de lei, pentru persoanele cu vârstă peste 12 ani, respectiv o taxă de pașaport de 234 de lei pentru persoanele cu vârsta sub 12 ani

Pentru pașaportul simplu temporar există o taxa unică în valoare de 96 de lei, indiferent de vârstă.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button