ȘTIRI

Cum se face o licitaţie trucată în România: Dezvăluirile unui „colector” de şpagă

Potrivit lui Răzvan Alexe, citat de Gândul.info, şpaga în contracte atribuite de stat poate ajunge la 20% din valoarea proiectului, banii fiind însă acoperiţi din supraevaluarea acestuia. O parte din bani avea ca destinaţie chiar partidul baronului local.

Răzvan Alexe şi-a recunoscut infracţiunile în faţa judecătorilor şi a povestit cu lux de amănunte cum erau drenaţi banii publici din contractele de asfaltări sau deszăpezire. În acest dosar, Mircea şi Vlad Cosma sunt acuzaţi că au trucat licitaţiile publice în schimbul unor şpăgi, acuzaţii pe care cei doi le-au negat în faţa instanţei.

Din relatarea sa rezultă că firmele participante la licitaţiile din Prahova nu erau în concurenţă, ci aveau o înţelegere, astfel că rezultatul licitaţiei era cunoscut înainte ca ea să fie demarată.

“Eu am luat legătura cu Palada Costin de la Cast SRL. Au avut loc apoi discuţii în sediul Consiliului Judeţean Prahova într-un birou de la etajul 1, în apropierea biroului preşedintelui Consiliului Judeţean. La această discuţie s-a stabilit cum să se meargă la licitaţii, respectiv una dintre societăţi să depună o ofertă foarte mică, una cu un preţ foarte mare, una cu un preţ mediu pentru a contracara o eventuală participare a unei alte societăţi străine din alt judeţ. La această discuţie au fost de faţă Dumitru Ion, Palada Gimi, Alixandrescu Dabuel. Cosma Vlad a trecut pe acolo dar nu a a stat la discuţie dar ştia scopul pentru care ne-am întâlnit”, a relatat Răzvan Alexe.

Preţul pentru trucarea licitaţiilor era de 10% din contract pentru conducerea CJ Prahova, adică pentru Mircea Cosma.

„În urma unei discuţii pe care am avut-o cu Vlad Cosma la mine în birou şi la care nu a mai participat altcineva, am înţeles că societatea câştigătoare trebuie să plătească 10% din valoarea contractului către conducerea Consiliului Judeţean pentru a avea acces la Alixandru Daniel. De asemenea, trebuiau plătiţi câte 20.000 lei de două ori, în total 40.000 lei – o dată la atribuirea contractului, a doua oară la sfârşitul lucrării către Alixandrescu Daniel”, le-a spus judecătorilor Alexe, adăugând că mita era dată în plic în birou.

În faţa instanţei, Alexe a rememorat şi episoadele în care i-a dat mita direct lui Vlad Cosma. “Eu personal i-am dat banii lui Vlad Cosma – înţeles că sunt destinaţi conducerii Consiliului Judeţean Prahova, dar nu pot preciza dacă Mircea Cosma cunoştea aceste chestiuni. În mod direct banii erau puşi în plic şi apoi daţi lui Alixandrescu. S-a întâmplat o dată la mine la birou, o dată la dânsul, la etajul 7 al Consiliului Judeţean. ”

Răzvan Alexe este, potrivit descrierilor din presa locală, un individ apropiat lumii interlope locale. În anchetele procurorilor DNA, el are rolul de colector, el fiind cel care colecta fizic banii solicitaţi de Vlad Cosma.

Vlad Cosma a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă. Practic, procurorii spun că Vlad Cosma era cel care în baza influenţei pe care o avea pe lângă tatăl său a solicitat şi primit în decurs de un an 1 milion de euro de la o serie de fime private. Vlad Cosma solicita aceste sume de bani pentru ca firmele în cauză să câştige licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Prahova.

Mai multe detalii, pe Gândul.info.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button