ESENTIAL

Cum se transformă Capitala: Zonă de case vechi, transformată în ansambluri de blocuri

În 2008, Consilul General al Municipiului Bucuresti a aprobat pe un teren de 1.500 mp din Strada George Enescu nr. 11-11A un ansamblu de cladiri cu inaltimea maxima de 9 etaje si trei subsoluri cu 135 locuri de parcare. Aici se aflau doua case vechi. Una dintre ele, in stil eclectic, construita la sfarsitul secolului XIX, se afla intr-o stare avansata de degradare, informează Hotnews.

Dezvoltatorul imobiliar anunta ca aceasta va fi restaurata, blocurile de 9 etaje urmand sa fie construite in spatele si in lateralul ei. Cealalta casa care se afla pe parcela (in locul unde va fi construit celalalt bloc de noua etaje) a ars misterios in 2006, ruina ei ramanand inca cativa ani pe teren, dupa care a disparut pe nesimtite. Inainte de incendiu functiona in interior un restaurant spaniol.

De cateva saptamani pe gardul celor doua case a aparut un panou de santier pe care este afisata autorizatia de construire, semn ca lucrarile de construire vor incepe in curand.

La intersectia str. George Enescu colt cu str. Georges Clemanceau se va construi un bloc de 6 etaje cu functia de birouri, spatii comerciale si locuinte, cu aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Pana in 2008 aici a fost o cladire construita la sfarsitul secolului XIX. Imobilul a fost demolat, Primaria Capitalei dandu-si acordul pentru acest lucru.

Pe strada George Enescu nr. 15-17-17A se propune construcţia unui bloc de 6 etaje, proiectul fiind în dezbatere publica pe site-ul Primăriei Capitalei. In acest moment pe teren se afla doua case parter cu etaj, in care a functionat pana la sfarsitul verii trecute un restaurant.  In lateralul cladirilor se afla o gradina in care vara era amenajata terasa restaurantului.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button