Cum se caută de muncă în Bucureşti: de la şomeri în concediu la mare, la puşti fără BAC care vor şomaj

Vineri, ora 11, un soare arzător de Rahova. Aparatele de aer condiţionat ale sediului ALOFM Sector 4, de pe linia tramvaiului 11, trag din greu şi se aud de peste drum. Doar câţiva gardieni au îndrăznit să iasă afară la ţigară, la umbra stejarului crescut odată cu clădirea. Înăuntru, după o pereche de uşi din termopan, un alt gardian citeşte pierdut un tabloid încreţit pe margini. În dreapta este sala principală unde în jur de zece ghişee ascund figurile acre ale funcţionarelor care potrivit fişei postului îi consiliază pe şomeri. Domnul Crăciun tuşeste să-şi facă simţită prezenţa. A ştiut tot tramvaiul 11, preţ de câteva staţii, că se duce să vadă dacă “ăştia de la Forţele de Muncă” i-au găsit ceva.

“Da, fă! I-am dat să mănânce lu’ aia mică! […] Unde să fiu? La ăştia de la Forţele de Muncă”, se răstea la telefon cu 10 minute înainte, probabil la nevastă-sa. După un scurt “Bine!Pa!”, desface sacoşa aflată între picioare şi cu aceeaşi mână agaţă un pet de bere la litru şi un dosar plin cu documente. A dat două gâturi lungi şi a răsfoit câteva adeverinţe, apăsat de gânduri.

Înăuntru, în faţa funcţionarelor, domnul Crăciun are umerii lăsaţi şi atitudine umilă. Probabil şi de la frigul dinăuntru care-l muşcă de spate prin maieul galben cu găuri. Se înfiinţează în faţa ghişeului 9 şi câteva minute nu-l bagă nimeni în seama. Suficient timp cât gardianul cu ziarul în mana să ridice capul din paginile pline cu busturi de femei goale şi să indice din priviri, de după geamul care dă în hol, o cameră de vizavi. Acolo sunt listele cu locuri de muncă libere. Două la număr, pentru trei persoane.

Lângă intrare un tânăr masiv, cu palme muncite, răsfoieşte cu sprâncenele adunate paginile legate cu sfoară de covrigi. Lângă el, la un scaun distanţă, sprijinit cu coatele pe masa din mijloc, un bătrân buchiseşte rândurile, printate de-o parte şi de alta a foilor, cu un ciot de creion. Îşi ia notiţe pe un colţ de ziar şi dă din cap de fiecare dată când întoarce o filă. E intrigat probabil de numărul mic de locuri de muncă libere ori de condiţii. Doar el ridică privirea, ascunsă de o pereche de ochelari groşi, la câteva secunde după un „Bună ziua!” aruncat în treacăt. “Este ceva?”, vine întrebarea ca un raspuns la privirea-i nedumerită. “A…nu pentru mine. Caut pentru băiat. A plecat trei zile la mare şi mă uit să nu-i scape ceva”, simte nevoia să se justifice bătrânul. “Eu am 40 de ani de muncă. Mi-ajunge. Am lucrat peste tot. Și la metrou, şi-n construcţii. Poftiţi aici”, întinde lista ridicându-se. Îşi aranjeaza tricoul cu guler boţit, îşi pune ochelarii în toc, şi dă să iasă. “E foarte greu azi pentru tineret. Mult succes vă doresc!”, zice ieşind cu ziarul însemnat la subraţ.

Lista cu locuri de muncă a mai fost parcursă de câteva persoane. Are colţurile îndoite şi puncte de pix şi creion pe partea dreaptă. Mai puţin pe paginele unde apar anunţuri pentru cei cu studii superioare: director vânzări, medici specialişti, programatori şi ingineri. Un singur anunţ este însemnat în cele peste 2000 de rânduri: ajutor-şef în brigadă de construcţii.

“Aici e sectorul 3?”, se aude la un moment dat din hol. Dintr-un grup de tineri de pâna în 20 de ani, toţi cu dosare în mână, iese în evidenţă doar unul. Cu părul gelat, cu o pereche de ochelari de soare pe nas şi cu un lanţ de aur cât degetul la gât, repeta întrebarea către gardianul cu ziar. “Sectorul 3, adică?”, răspunde plictisit omul. “Forţele de munca Sector 3, nu-i aici?”, completează. După un raspuns negativ şi indicaţiile către instituţia cerută, duce mâna la buzunar şi scoate un telefon scump. „N-aveţi, mă, un număr de taxi?”, se întoarce către ieşire urmat de ceilalţi. „Puţoi!”, zice tânărul cu palme muncite, fără să ridice privirea din listă. ”Abia au terminat liceu’, au legat BAC-ul de gard şi-n loc să-şi caute de muncă, umblă după banii statului”.