Cum se asigură unii controlori STB că vor crește producția de amenzi: urcă și opresc fulgerător validatoarele! Dacă urci în autobuz deodată cu ei, n-ai nicio șansă

08 iun. 2023
1734 Afișari
Cum se asigură unii controlori STB că vor crește producția de amenzi: urcă și opresc fulgerător validatoarele! Dacă urci în autobuz deodată cu ei, n-ai nicio șansă
Cum se asigură unii controlori STB că vor crește producția de amenzi: urcă și opresc fulgerător validatoarele! Dacă urci în autobuz deodată cu ei, n-ai nicio șansă. Sursa foto: Facebook/ Societatea de Transport București - STB SA

O bucureșteancă a întâmpinat probleme în timpul unei călătorii cu STB-ul. Nici nu a apucat să-și valideze cardul, că deja controlorii pregătiseră amenda.

„Stăm ca niște sardine în STB”

O femeie a avut parte de o experiență neplăcută în timp ce călătorea cu un autobuz STB. Bucureșteanca a povestit că nici nu a apucat bine să urce în autobuz, că deja controlorii opriseră validatoarele.

Astfel, călătorii nu apucă să valideze cardurile, iar controlorii dau amenzi.

Mai nou, în ziua de astăzi cum urcăm în STB, nu mai avem nici cum să validăm cardurile, din cauza acestor domni controlori. Blochează aparatele cum ai pus piciorul în mașină.” a povestit G. D.

De asemenea, femeia s-a plâns și de condițiile din unele mijloacele de transport. Temperaturile au început să crească în Capitală, iar unele autobuze nu au aer condiționat. Din această cauză, călătorii sunt nevoiți să suporte, pe lângă aglomerația cotidiană, căldura.

Altă nemulțumire a bucureștencei este timpul îndelungat de așteptare al mijloacelor de transport STB. Ea a spus că de multe ori întârzie la muncă din cauza autobuzelor care vin din ce în ce mai greu. Și nu este doar ea în această situație, ci mulți alți călători.

Stăm ca niște sardine în STB-urile astea, că vin la 30 de minute mereu și întârziem la muncă (…)” a scris femeia

Femeia le-a adresat, în mod public, prin intermediul paginii de Facebook „Reclamații STB (fostul RATB)” o întrebare controlorilor, anume:

Cum aveți pretenția să validăm noi când voi le blocați dinainte?” – G. D.

Internauții care au văzut postarea i-au dat dreptate femeii și au spus că, într-adevăr, nu este adecvat modul în care procedează unii controlorii STB.

Validatoarele ar trebui blocate între stații, nu atunci când abia urcă oamenii.

Aparatele se blochează la jumătatea stației, nu imediat cum se închid ușile autobuzului!” a adăugat G. D.

Te-ar putea interesa și:

Cookies