Cum să nu ne mai împiedicăm de gunoaiele din București

18 dec. 2020
566 Afișari
Cum să nu ne mai împiedicăm de gunoaiele din București

E plin de gunoaie peste tot. Peste tot. Atât în afara, cât și în interiorul nostru. Și în București, evident. Asta e situația, iar, în mod paradoxal, dacă stăm să ne gândim puțin, însăși evoluția este unul dintre factorii care creează cel mai mult gunoi. Familia, societatea, omul, lumea și viața în general ne-au învățat și ne învață că gunoiul nu este bun și trebuie tratat cu dispreț, scârbă, aruncat și uitat în gropi unde să fie lăsat pradă uitării și distrugerii de către timp. Mai mult, cei care aruncă gunoiul cum nu trebuie și ei, la rândul lor, trebuie arătați cu degetul, acuzați, atacați și condamnați, în contextul în care știm bine că atacul nu face bine nici atacatorului, nici atacatului.

Puțini sunt cei care se gândesc la sufletul gunoiului, la experiența lui de viață, la bagajul lui emoțional, la ceea ce a fost gunoiul înainte să fie gunoi: ambalaj pentru ceva ce ne-am dorit adică. Puțini sunt cei care se gândesc că nimănui de pe planeta asta nu i-a plăcut, nu-i place și nu-i va plăcea vreodată să fie tratat ca un gunoi.  Poate că și repet, poate că, în sensul că e doar o sugestie venită din partea mea, problema nu este că gunoaiele nu ajung unde trebuie, ci că nu ajung de maniera cea mai fericită unde trebuie să ajungă.

Ce-ar fi dacă…

Haideți să facem un exercițiu de imaginație și să ne imaginăm că suntem un gunoi sau, mă rog, un viitor gunoi. Suntem luați de pe un raft, să spunem, un raft unde fix noi reprezentăm produsul pe care cineva și-l dorește, unde noi suntem emblema, simbolul dorinței. Să zicem, de exemplu, că noi, gunoiul, suntem ambalajul biscuiților cu ciocolată “Tunelul cu Nutella”. Dacă noi nu am fi gunoiul acela specific, lumea nu s-ar prinde care sunt biscuții “Tunelul cu Nutella”, nu ar putea identifica produsul și nu și-ar putea satisface dorința. Suntem luați de pe raft, mâncați, iar noi, ambalajul, ajungem din grabă, nepăsare, indolență, lipsă de educație provocată de sărăcie, pe un trotuar al bulevardului Magheru. Mii de oameni vor trece pe lângă noi, ne vor privi cu dizgrație nemărginită în inimă și îl vor acuza urât pe cel care a consumat “Tunelul cu Nutella” de nesimțire.

Puțini sunt cei, am mai spus, care se gândesc la sufletul gunoiului care, în acele momente, zace pe un trotuar într-o zi rece de decembrie, înconjurat de coronavirus-COVID de varii tipuri scuipat pe același trotoar, pe sub mască, de miile de trecători scârbite de gunoiul însuși. Bătut de ploi, ninsori, lapovițe, praf, rămășițe ale alimentelor digerate de câini, aștepând uneori cu săptămânile să fie preluat de autorități, gunoiul nu poate decât să facă să privescă neputincios cum devine, involuntar, cauza nefericirii multora. Puneți-vă puțin în locul lui. Nu v-ar plăcea oare ca, în loc să fiți privit cu dispreț, să fiți luat cu un gest ca o mângăiere și pus alături de alte gunoaie nefericite într-un tomberon de unde să ajungeți, în urma ultimului dumneavoastră drum, la groapa comună în care veți fi zeci de ani martorul propriei entropii? Sună ca Iadul, dar măcar nu e etern. 

Trash and love

Și gunoaiele au nevoie de dragoste. Mai ales ele și, poate, că acum, în această perioadă a sărbătorilor, ne-ar face bine să ne tratăm gunoaiele, externe și interne, cu blândețe și îngăduință, pentru că așa zice inclusiv o reclamă la un produs care devine gunoi de ani de zile: De Crăciun să fii mai bun. Și, din perspectiva asta, poate ar fi bine să fie Crăciun tot timpul.

Cookies