Cum să Alegi Corect Piscina Pentru Curte (P)

25 nov. 2021
52 Afișari
Cum să Alegi Corect Piscina Pentru Curte (P)
Cum să Alegi Corect Piscina Pentru Curte (P)

Cei care au descoperit beneficiile înotului şi doresc să aibă acum o piscină pertu acasă o pot face! Acestea au devenit mult mai accesibile şi pot fi achiziţionate fără a face eforturi financiare foarte mari. Şi ce ar putea fi mai potrivit pentru a te relaxa decât propria piscina pe care să o poţi utiliza ori de câte ori doreşti?!

Însă, pentru că există numeroase modele de piscine pentru curte şi grădină, alegerea celei mai potrivite poate părea copleşitoare, dacă nu ştii la ce ar trebui să fii atent. De aceea am pregătit pentru tine un ghid de cumpărături în care îţi vom spune de ce ar trebui să ţii cont când cumperi o piscină!

Tipuri de piscine

Există trei tipuri de piscine:

Piscina subterană – sau săpată, este în pământ şi asigură confort şi durabilitate greu de egalat. Instalarea este cât se poate de solidă şi este genul de piscină care se va integra perfect în orice grădină. Alegerea acestui tip de piscină este o investiţie inteligentă dacă îţi doreşti o suprafaţă de înot mai mare. Totodată, este o investiţie care va creşte considerabil valoarea de vânzare a casei.

Piscina semiterană – este în pământ doar pe jumătate. La fel ca şi cea subterană, este o piscină robustă şi foarte decorativă. Este mai uşor de realizat pe suprafeţele înclinate sau neregulate.

Piscina supraterană – este uşor de transportat, mai puţin costisitoare decât primele tipuri, uşor de utilizat şi nu necesită săpături care ar putea schimba aspectul grădinii. Dacă doreşti un astfel de model, pentru durabilitate, ar fi bine să alegi o piscină cu cadru metalic.

Dimensiunea unei piscine

Piscinele sunt disponibile în diverse dimensiuni, astfel încât cei interesaţi să poată găsi exact modelul care se încadrează mai bine în spaţiul disponibil. Când alegi dimensiunea piscinei trebuie să ţii cont şi de activităţile pe care doreşti să le desfăşori în ea. Astfel, dacă vrei să înoţi pentru a-ţi menţine condiţia fizică, ar trebui ca piscina să fie cât mai lungă. Pe de altă parte, dacă vrei doar o zonă în care să te relaxezi sau să te răcoreşti, o piscină mică ar trebui să fie suficientă.
O piscină de dimensiuni standard are cca 32 mp, o piscină mică are mai puţin de 10 mp, iar o piscină pentru înot sportiv ar trebui să aibă cel puţin 10 m lungime.
Deloc în ultimul rând, alegerea dimensiunii este condiţionată şi de bugetul alocat pentru aceasta investiţie. Cu cât piscina este mai mare, cu atât mai mult va costa.

Forma piscinei

Pe piaţă vei găsi piscine în cele mai variate şi inedite forme, astfel încât să poţi alege ceea ce se potriveşte mai bine pentru casa sau grădina ta. Când alegi o piscină ar trebui să ţii cont de modul în care arăta, care este forma cea mai potrivită pentru a se integra cât mai bine în peisaj, avantajele oferite de anumite forme pentru scopul tău – înot, relaxare, joacă, etc.

Cele mai populare forme de piscine sunt:
Ovală – se integrează cel mai uşor şi armonios şi facilitează înotul pe lungime;
Dreptunghiulară – este modelul clasic, elegant şi atemporal pe care îl aleg mulţi clienţi;
Forme neregulate – sunt versatile, se adaptează uşor oricărei grădini şi folosesc la maximum spaţiul disponibil;
Piscina lungă – este doar pentru sportivi.

Fundul şi adâncimea piscinei

Fundul şi adâncimea piscinei determină modul utilizare, necesităţile de întreţinere sau de încălzire şi, desigur, gradul de siguranţă. Când alegi adâncimea şi fundul unei piscine trebuie să ţii cont de cine va folosi piscină şi în ce mod.
Astfel, o piscină de familie destinată înotului persoanelor mici şi mari sau jocurilor în apă ar trebui să aibă fundul plat şi adâncimea între 1.20 şi 1.80 m sau fundul înclinat şi adâncimea la capătul mic de 1.20 m, iar la capătul mare de 2.40 m.
Piscinele pentru uz sportiv, dacă sunt pentru sărituri, trebuie să fie cât mai adânci şi, dacă sunt pentru înot, cât mai lungi.

Scara sau treptele piscinei

Un alt factor important al unei piscine sunt scara sau treptele acesteia. Pe lângă faptul că asigură calea de acces către apă, aceasta trebuie să fie confortabilă, sigură şi estetică. Există două tipuri de scări sau trepte de piscine:

Interioare – sunt încorporate în structura piscinei. Acestea sunt mai discrete şi mai moderne şi se potrivesc oricărei forme de piscină.

Exterioare – sunt instalate în afară structurii piscinei. Chiar dacă nu sunt la fel de decorative ca cele interioare, au avantajul că optimizează zona de înot.

Sistem de filtrare

Este esenţial ca apa din piscină să fie mereu curată şi limpede, iar acest lucru se poate asigura în procent de 80% cu un sistem de filtrare de calitate şi în procent de 20% cu produse de tratare a apei. Pe piaţa există mai multe tipuri de filtre, componenta principală a unui sistem de filtrare.

Cookies