Cum putem să evităm plata unor facturi imense la gaze și energie electrică
Ce ar fi făcut Adam și Eva dacă ar fi fost expulzați din Rai direct la București
Vai de capul meu! Am avut un vis. L-am uitat complet. Altfel, vi l-aș fi povestit. Mi l-am amintit doar preț de o secundă după ce, pe la 4 de dimineață, mi-a sărit pisica în cap. Se întâmplă, uneori, să visăm niște lucruri, niște situații absolut extraordinare. În vis, orice e posibil. Niște copii joacă fotbal cu capul Papei în curte la Oana Zăvoranu. O focă ascute creioane pe care le vinde în față la Mega Image. Vitoria Lipan își cumpără un dildo pe care îl plătește cu o secure. Orice e posibil. Apoi, ne trezim și visul dispare instantaneu. Și stai, așa, ca boul, buimac de somn, și încerci să îți aduci aminte ce ai visat și nimic. Visul nu se mai întoarce. Pisica da.
Mă simt nevoit să inventez, așadar, un alt vis pe care să vi-l ofer în dar. Visul acesta pornește de la una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă nu doar țara noastră, ci multe țări de pe planetă în aceste vremuri. Totul se scumpește. Energia electrică se scumpește. Gazele se scumpesc. Întreținerea se scumpește.
În calitate de nonangajat, am stat așa și m-am gândit: “Bă, care ar fi soluția pentru oamenii de rând la treaba asta? Ce ar trebui să se întâmple ca oamenii să se poată, totuși, descurca cu prețurile astea?”.
Soluția este una paradoxală. Ar fi nevoie ca prețurile să crească atât de mult, încât aproape nimeni să nu își mai permită serviciile respective. Omul să știe din start că nu își poate permite și să nu își mai cumpere. Să știi că dai un salariu dacă aprinzi cinci minute becul. Să știi că trebuie să faci un credit ca să dai drumul la căldură.
La o primă aruncare de ochi, soluția aceasta poate părea violentă, dură, înghețabilă. Cum să stăm în frig și pe întuneric? Ce expresie și asta, “Aruncă-ți ochii!”. Foarte periculoasă dacă ești singur. Cine o fi inventat-o nu s-o fi gândit că, după ce ți-i arunci, ai nevoie de cineva să ți-i aducă înapoi, altfel ai orbecăi în patru labe și ai pipăi podeaua ca să-i cauți? Nu mai vorbesc că poți să cazi sau să-i lovești prea tare cu palma și să-i faci fleașcă, că ochiul e sensibil. Ce sentiment neplăcut trebuie să fie să ralizezi că ți-ai zdrobit propriul ochi. Ce faci atunci? Ce-ți mai pui în orbită?
În fine, să nu divaghez. Soluția la scumpiri poate părea violentă, dar, dacă privim posibilele și plauzibile consecințele ale acesteia, poate părea deosebit de prietenoasă. Când oamenii nu vor mai avea bani de căldură și de curent electric la nivel individual sau de familii, tot ce le va rămâne de făcut va fi să se adune în grupuri mai mici sau mai mari, după venit, grupuri care să achite o factură împreună sau în cadrul cărora să ne încălzim unii pe alții.
Cel mai important efect ar fi că am dormi ca pinguinii, băgați unii în alții, cu ceas deșteptător la cap care să sune din două în două ore ca să ne schimbăm poziția. Cei din mijloc vor trece la margine, iar cei din margine vor trece la mijloc. Copiii ar fi tot timpul la mijloc. Când eram mic, abia așteptam să dorm cu verișorii mei. Dormeam câte trei sau patru în același pat și povesteam până adormeam, pe rând, unul câte unul. Din când în când o auzeam pe bunică-mea din camera vecină zicând: „Culcați-vă, bă, că vin peste voi!”. Mai mereu rămânea câte unul care întreba în șoaptă: “Ați adormit toți?”. Și, când nu mai răspundea nimeni, se culca și el. Poveștile fac omul mai bun, îl umanizează. Povestim prin ce am mai trecut sau ce a mai trecut prin noi și devenim mai umani unii în ochii altora. Povestim ce griji avem și ne mai parvine câte o soluție. Povestim cât de penibili am fost într-o anumită situație, aflăm că și alții au fost penibili și râdem.
Apropo de asta, am avut un zoom anul trecut cu niște oameni care își doreau foarte tare să fie serioși. Am încercat eu cu glumițe cu „hai să ne destindem”, nimic. Era un priveghi, ceva de nedescris. Marmura era caldă față de atmosfera de acolo. Trebuie să vă mai spun un lucru care ține de sfera igienei personale la bărbați ca să înțelegeți mai ușor povestea asta. Pilozitatea unora în zona fesieră, cum e și cazul meu, este mai excesivă. Nu e neapărat estetic tot timpul, dar poate fi și sexy. Cum se face și cu părul din cap, cel de pe fund se poate tunde sau nu. Cum simte posesorul. Avantajul părului de pe fund atunci când nu e tuns e că pârțurile nu se aud. Părul amortizează sunetul. Eh, uitați, în timpul acestei întâlniri, eu am uitat că îmi tunsesem părul cu o zi înainte. Și am emis un pârțișor care a ieșit ca atunci când dai drumul din țarc unui armăsar care vrea să alerge și pe care l-ai ținut închis ore bune, împotriva voinței lui. Mi-a nechezat curul, practic. Tunetul a lovit marmura rece și s-a propagat în tot Universul. Colegii mei de priveghi au belit ochii de așa manieră încât am dedus că aceea a fost prima bășină pe care au auzit-o în viața lor. Eram singurul cu microfonul pornit. Am zâmbit larg, dar nu la fel de larg cum fusese dorsalul meu în timpul actului precedent și am zis: “Am fost ieri la o pomană și am mâncat colivă, iar eu mă balonez foarte tare de la arpacaș!”. Nimeni n-a râs, pentru că povestea asta nu s-a întâmplat, dar mi-ar fi plăcut. Îmi place să fiu penibil involuntar. În schimb, m-am văzut în timpul unui zoom scobindu-mă în nas ca și cum nu m-ar fi văzut nimeni.
Să revin la pinguini, însă. Să zicem că am fi nevoiți să ne adunăm mai mulți la un loc ca să facem față frigului. Toate familiile se ceartă din te miri ce motive închipuite, dar “justificate”. În schimb, atunci când vin musafirii, aparențele sunt păstrate, iar conflictele sunt mascate de fericire. Dacă ne-am aduna mai mulți, mai des, am mima fericirea până ne-am obișnui cu ea, până fericirea ar fi ca la ea acasă, chiar dacă am fi acasă la altcineva. Că și frustrările se uită dacă nu le dai atenție sau importanță. Mai mult, te poate enerva cineva care te încălzește? Așa, când ai caloriferul, poate nu mai pui preț pe omul de lângă tine. Și întrebarea e pentru noi toți: Ce vrem să iubim mai mult, Omul sau gigacaloria? De ce să nu le combinăm și să obținem gagicacaloria? Lol.
Frigul, așadar, ne poate aduce împreună, iar împreună putem fi măreți. Împreună nu ne-ar mai fi frică de frig, iar asta se aplică atât în cazul sufeltului, cât și al termperaturii. Ne e frică pentru că uităm că ne avem unii pe alții. Ne frică pentru că uităm cât de adaptabili suntem. Să nu uităm niciodată, că, chiar dacă totul se scumpește, Iubirea vă fi mereu gratis, ba mai mult, se înmulțește de o manieră pe care noi, decoamdată, nu o putem înțelege. Nu mai știu cine a spus asta, dar să nu uităm că o lumânare poate face lumină acolo unde Soarele nu poate, în noapte și că noi, oamenii, ne putem fi lumânari unii altora. Să auzim în beznă numai complimente de genul: “” Tu ești rișeul meu mic și frumos!”, “Te iubesc, că te-ai făcut cât centrala!”, “Iubitule, ăsta ești tu sau caloriferul?”, “Tot ce-mi permit e să te iubesc!”. Și așa nu am mai plăti facturi și “am plăti” Iubire.
Mai mult, în lumea spirituală se recomandă dușuri reci, băi în gheață, în lumea ccosmetică se face criogenare. Frigul întinerește și prelungește viață, însănătoșește inima și sângele. Ce vreți mai mult decât întinerire forțată? Atât. Doamne ajută. Să aveți căldură în suflet. Pup. AddySure.
Nota b365.ro: Cine a râs CU SUNET de cel puțin trei ori de-a lungul acestui text e rugat să ne contacteze pe adresa redacției. Organizăm un party cu Addy invitat. Bem ceva, râdem, povestim și mai citim și alte texte, cum ar fi:
Cele mai noi articole
