Cum putem să evităm păcatele în februarie 2021

21 ian. 2021
700 Afișari
Cum putem să evităm păcatele în februarie 2021

Încă de pe vremea Evei și a lui Adam… Fac o paranteză. Eu sunt singurul care se întreabă de ce, dacă în general e frumos și politicos să se pună femeia prima într-o prezentare, fix în prezentarea primordială, bărbatul a fost pus primul? Adică io înțeleg, Eva a fost făcută din coasta lui Adam cum era normal și firesc, dar poate tocmai de asta ar fi trebuit să fie ea pusă prima, pentru a nu-i da drumul în Paradis cu un complex al inferiorității, mai ales că, neexistând restaurante, malluri, clădiri în general, Adam nici nu prea avea pe unde să îi deschidă politicos ușa. Zic și eu, poate greșesc, că omul e sortit greșelii până nu mai e. Sortit greșelii, nu de tot. Închid paranteza.

Încă de pe vremea Evei și a lui Adam păcatul este conceptul care dă cele mai mari bătăi de cap omenirii. În sensul că Eva și Adam erau super liniștiți, își vedeau de treaba lor și a apărut Dumnezeu le-a zis că pot să mănânce câte fructe vor ei, mai puțin unul. Cum în ultimul an mi-am dezvoltat destul de mult empatia, nu pot să nu mă îngrijorez de starea de fermentație din stomacul celor doi strămoși ancestrali ai omenirii ca urmare a consumului excesiv de alte fructe și de urmările eliminării fermentației în contextul în care nu exista hârtie igienică. Pot doar să sper că existau izvoare cu o apă suficient de călduță care erau folosite ca bideu.

Probleme în Paradis

Oricum cred că deja e evident pentru toată lumea că, la o plimbare random prin paradis la vremea respectivă, erau șanse mari să calci în… fine, mă îndepărtez de la subiect. Toată lumea știe povestea care a urmat. A venit un șarpe, a ispitit-o pe Eva, ea a acceptat și l-a atras și pe Adam în ispita aceasta, cei doi gustând din fructul oprit și fiind izgoniți din Rai de Dumnezeu care nu a putut trece peste acest episod, iar de acolo s-a derulat toată istoria așa cum a fost ea, culminând cu Jennifer Lopez vorbind în spaniolă la jurământul lui Biden. E clar și evident că toate problemele omenirii vin din faptul că un om nu s-a putut abține de la mâncare, iar asta nimeni nu poate judeca, având în vedere că toți știm cu câte convingere ne strigă frigiderul la 22.46 în fiecare seară. 

Revenim la păcat. Februarie, fiind cea mai scurtă lună din an, e luna în care e cel mai ușor să te ferești de păcate, în sensul că, cu cât o lună are mai puține zile, cu atât durează mai puțin și, atâta vreme cât suntem încă dependenți de timp, ne vom raporta la acesta. Pentru a înțelege cum ne putem feri de păcate va trebui să le luăm la rând, pe fiecare în parte, pentru că fiecare păcat, din punctul meu de vedere, are o soluție diferită de evitare.

To do list cu 7 păcate

  • Lenea. Ca să evităm lenea trebuie să nu mai fim leneși.
  • Desfrânarea. Ca să evităm desfrânarea trebuie să nu mai fim desfrânați.
  • Iubirea de arginți. Materialismul. Ca să evităm materialismul trebuie să nu mai fim materialiști.
  • Mândria. Ca să evităm mândria trebuie să nu mai fim mândri.
  • Invidia. Ca să evităm invidia trebuie să nu mai fin invidioși.
  • Lăcomia. Ca să evităm lăcomia trebuie să nu mai fim lacomi.
  • Mânia. Ca să evităm mânia trebuie să nu mai fim mânioși.

În speranța că v-am fost de ajutor, ne doresc un februarie magic în care să ne aducem aminte că evitarea “păcatelor” se face foarte simplu fiind mai buni, mai îngăduitori atât cu cei din jurul nostru, cât și cu noi înșine. Ne doresc un februarie în care să ne gândim de două ori înainte de acționa impulsiv, pentru că impulsia duce spre “păcat”, în timp ce rațiunea duce spre starea noastră de bine și, datorită ei aflăm și că lenea ne face rău, iar acțiunea are mai multe șanse să ne facă bine, că desfrânarea ține doar de ochii celui care judecă și dă sentințe, că materialismul nu aduce niciodată satisfacții de durată și care să aducă fericirea, că mândria vine din ego, iar ego-ul poate fi ținut în frâu de iubirea pentru aproape și cea de sine, că invidia poate fi înlocuită cu bucuria pentru reușita celuilalt, că lăcomia nu vine din frigider, ci din mintea noastră, iar nevoia de a aduna cât mai mult poate fi înlocuită cu a dărui mai mult, iar mânia se estompează de multe ori dacă numeri până la cinci înainte de a arunca cu obiecte din casă. Oricum doar noi înșine decidem cât de păcătoși suntem și cât vrem să ne învinuim pentru asta. Nu uitați să cumpărați mărțișoare. Pup. Addy.

Cookies