Cum pune Negoiţă alei şi trotuare de 12 mil. euro,peste alte lucrări similare dintr-un alt contract

de:
28 mart. 2014
57 Afișari
Cum pune Negoiţă alei şi trotuare de 12 mil. euro,peste alte lucrări similare dintr-un alt contract

Potrivit anunţului de participare publicat de administraţia locală în Sistemul Electronic ce Achiziţii Publice (SEAP), Primăria condusă de Negoiţă intenţionează să contracteze lucrări de alei şi trotuare în Sectorul 3, cu o garanţie de doi ani. Conform caietului de sarcini aferent acordului-cadru ce se va încheia cu cel mult trei firme de construcţii, în următorii patru ani ar urma să fie refăcute toate aleile şi trotuarele din Sectorul 3, lucrări pentru care administraţia locală este dispusă să plătească până la 44.853.705 lei fără TVA, adică 55.618.594 lei cu TVA (12,3 milioane euro). 

Numai că, Primăria Sectorul 3, a mai prins lucrările de reabilitare a trotuarelor şi într-un alt acord-cadru pe patru ani privind „lucrări de reparaţii curente a străzilor”, în valoare totală de peste 26 milioane de lei (5,8 milioane euro) cu TVA, acord anunţat de administraţia locală în SEAP în luna ianuarie 2014. Din aceşti bani, edilul îşi propunea atunci să schimbe bordurile, să repare trotuarele şi carosabilul deteriorat şi să aducă la acelaşi nivel asfaltul cu gurile de canal şi căminele de vizitare, după cum se specifică în caietul de sarcini de sarcini. Şi atunci, la fel ca şi acum, o parte din lucrări mai fuseseră incluse într-un alt contract de lucrări de modernizare, sistematizare pe verticală, reabilitare şi pietruire necesare sistemului rutier din sector, atribuit de administraţia locală încă din septembrie anul trecut pentru suma de 21,5 milioane lei (aprox. 5 milioane euro) fără TVA. Detalii, aici. 

Pe lângă lucrările de refacere a aleilor şi trotuarelor din Sectorul 3, administraţia locală vrea ca în următorii patru ani să demonteze şi să monteze în loc borduri mari şi mici de diverse culori (brun roşcat, verde, negru, gri, roşu şi gold), dar să şi pună pavaje cu pavele şi plăci din granit. Conform caietului de sarcini aferent acordului-cadru privind lucrări de alei şi trotuare, administraţia locală ar urma să amenajeze spaţiile verzi afectate, inclusiv să semene gazon lângă lucrările executate. 

Trotuarul de pe Bulevardul Unirii, bătaia de joc a primarului Negoiţă

În contractul de reabilitare a trotuarelor din Sectorul 3, primarul Negoiţă ar trebui să se ocupe şi de trotuarul de pe Bulevardul Unirii care a ajuns bătaia de joc a autorităţilor şi unde s-au executat lucrările ILEGAL. Detalii, aici. O lucrare începută de autoritatea locală, dar rămasă nefinalizată până în prezent, distruge la propriu imaginea centrului Capitalei. Şantierul abandonat între timp îi face pe bucureştenii care locuiesc în apropiere, dar şi pe toţi cei care trec prin zonă, să îndure condiţii greu de acceptat: spaţiul verde a fost ciuntit pentru amenajarea unei noi parcări, pistele de biciclete au fost distruse în totalitate şi neamenajate înapoi deocamdată, iar trotuarele pietonale au fost sparte şi sunt pline de nisip. Totul, fără a avea autorizaţie de la Primăria Capitalei, în administrarea căreia se află Bulevardul Unirii. 

Primăria Sectorului 3 reamenajează ILEGAL Bd. Unirii. O parte din spaţiul verde a fost sacrificat 

VEZI AICI Cum arată ciuntit unul din bulevardele cele mai cunoscute din Capitală. 

CITEŞTE ŞI 

Jaf la Primăria lui Negoiță: Prejudiciu de 38 de milioane de lei constatat de Curtea de Conturi. 

Curtea de Conturi a constatat un prejudiciu de 38 de milioane de lei la Primăria Sectorului 3, pentru anul 2012. În cea mai mare parte este vorba de sume achitate pe nedrept companiei de salubrizare Rosal, deținută de familia Prigoană, dar și mari sume de bani achitate pentru pomi ce nu au fost plantați niciodată. Primarul Robert Negoiță, vicepreședinte PSD, a păgubit Sectorul 3 și prin organizarea Revelionului, pentru care a plătit de două ori TVA-ul la sonorizare și lumini.   

Lucrările de anvergură în sistemul rutier al Sectorului 3 au dat bătăi de cap autorităţilor locale, de-a lungul timpului. Astfel, fostul primar al Sectorului 3 – Liviu Negoiţă (PDL) a fost nevoit să ofere explicaţii în faţa oficialilor europeni din cauza unui contract „cu dedicaţie” pentru lucrări de sistematizare pe verticală/modernizare/ranforsare/reparaţii curente/extindere apă/extindere canal în valoare de circa 10 milioane euro. Detalii găsiţi aici. Din cauza aceluiaşi contract ţara noastră a fost avertizată de Uniunea Europeană asupra declanşării procedurii de infringement, după cum B365.RO a scris aici. 

Cookies