Cum poţi să vezi filme GRATUIT, timp de o săptămână, în Bucureşti

de:
31 aug. 2016
0 Afișari
Cum poţi să vezi filme GRATUIT, timp de o săptămână, în Bucureşti

Astfel, până pe 6 septembrie 2016, în fiecare seară, începând cu orele 21:00, în Parcul Crângaşi (la scenă) vor avea loc proiecţii de film în aer liber.

Filmele care vor rula sunt: „Deadpool”, „Despre oameni şi oi”, „Cinema, mon amour”, „Mlaştina”, „Valul ucigaş”, „La limita extremă”, „Ave, Cezar!” şi „Bucureşti Nonstop”.

Proiectul Cinema în Parc îşi propune să aducă cinematografia mai aproape de oameni, făcând-o accesibilă pentru publicul larg, dornic să vizioneze filme de calitate, multe dintre ele distinse cu premii la festivalurile internaţionale de film, informează administraţia locală.

Proiectul are şi o latură educativă, propunând o alternativă constructivă de petrecere a timpului liber, dedicată atât tinerilor, cât şi celorlalte categorii de vârstă.

Intrarea este liberă. Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6. Pentru asigurarea bunei desfăşurări a evenimentului, poliţiştii locali ai Sectorului 6 vor lua măsuri specifice de siguranţă publică în zonele adiacente locului de desfăşurare a evenimentului faţă de persoanele care, prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de ordine publică.

Cookies