Cum poți să ajungi la Aeroportul Otopeni. Care sunt variantele de transport public

07 feb. 2021
9454 Afișari
Cum poți să ajungi la Aeroportul Otopeni. Care sunt variantele de transport public

Nu știi cum poți să ajungi la Aeroportul Otopeni? Nimic mai simplu! Găsești, mai jos, toate informațiile necesare.

În cazul în care cauți informația referitoare la cum poți să ajungi la Aeroportul Otopeni, ești în locul potrivit. Îți prezentăm, mai jos, variantele de transport public care leagă Capitala de cel mai mare aeroport al țării.

Aeroportul Internațional Henri Coandă este cel mai mare aeroport din România și unul dintre cele două aeroporturi importante din București, cel de-al doilea fiind Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu. Aeroportul Henri Coandă este situat în afara zonei urbane a Bucureștiului, în orașul Otopeni, județul Ilfov, fiind tranzitat, anul, în medie de peste 13 milioane de pasageri.

Cum poți să ajungi la Aeroportul Otopeni

Aeroportul este accesibil din București atât cu ajutorul liniilor de autobuz, 780, 783 și 784 ale Societății de Transport București, cât și cu trenul. Linia feroviară între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni s-a inaugurat pe 13 decembrie 2020. Trenurile circulă la un interval de 40 minute, iar durata călătoriei este de aproximativ 20 de minute.

Până de curând a existat un proiect prin care se urmărea legarea aeroportului cu sistemul de metrou al Bucureștilor, prin construirea unei linii noi, care urma să plece de la stația 1 Mai, dar se pare că, în cele din urmă, această magistrală va ajunge doar până la Băneasa.

Care sunt variantele de transport public pentru a ajunge la aeroportul Otopeni

  • Linia Expres 780: leagă Gara de Nord de Aeroportul Internațional Henri Coandă. Circulă în fiecare zi din săptămână, însă nu şi în timpul nopţii: luni – vineri de la 5.35 la 23.10, iar sâmbăta şi duminica de la 5.25 la 23
  • Linia Expres 783: leagă centrul Bucureștiului (Piața Unirii, Piața Romană, Piața Victoriei) de Aeroportul Otopeni. Această linie circulă atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, când autobuzele se succed la intervale de 40 de minute.
  • Linia Expres 784: leagă Piața Unirii de Aeroportul Internațional Henri Coandă.  Are traseu comun, dar cu mai puține stații, cu linia 783. Spre deosebire de 783 nu oprește la Institutul Meteorologic, Aleea Privighetorilor, Pasajul CFR Otopeni sau Pod Băneasa. Programul de circulație al liniei 784 indică o frecvență la 35-40 minute în intervalul orar 5:40 – 21:30.

Preţul unei călătorii pentru liniile expres este de 3,5 lei.

  • Conexiunea cu trenul între Gara de Nord din București și Aeroportul Otopeni este realizată 24 de ore din 24, la interval de 40 minute, durata călătoriei fiind de aproximativ 20 minute.

Pentru informații referitoare la orarul de circulație actualizat al autobuzelor STB sau al trenurilor care ajung la Aeroportul Otopeni vă recomandam să consultați siteurile celor două companii AICI și AICI.

Cookies