Nu cred că o să vă ocolesc prea mult până ajung la subiect de data aceasta, pentru că dimineața asta de vineri nu m-a prins într-o dispoziție prea glorioasă.
N-o să vă mint, dar ieri am fost foarte grav sub culoarea prostiei. Nu intru în detalii, pentru că sunt implicate și alte persoane, dar, pe scurt, ce mă năucește profund în această perioadă a vieții e faptul că aștept de la mine să tratez mai toate situațiile cu bunătate și evident că nu îmi iese, ceea ce îmi provoacă o stare de-mi pare rău că nu sunt bun. Mare succes psihologic, ce să spun. Bravo, fă!
Am văzut de curând un reel pe Instagram în care cineva spunea că e foarte dificil să fii bun. Nu știu cum ați trăit dumneavoastră până acum, dar eu am acumulat foarte multă furie și frustrare, încă n-am înțeles de ce. În sesiunea de urgență pe care am avut-o cu terapeuta mea aseară târziu, am ajuns la concluzia că mi-e frică de propria suferință, că ceva din trecutul meu îmi pare atât de îngrozitor, încât mi-e teamă să mă duc cu mintea acolo.
Mare revelație, veți spune, wow! Pentru mine chiar e, pentru că eu aveam impresia că eu sunt foarte ok cu propria mea suferință, nu că fug de ea.
Momentan. nu pot decât să sper pentru mine că voi învăța destul de repede ceva din prostia mea de ieri. Deocamdată singurul rezultat pozitiv e că am aruncat cu telefonul, iar acum se stinge din cinci în cinci minute, ceea ce mă determină să stau mult mai puțin pe el, lucru deloc rău pentru cineva cu o medie de șapte ore pe zi, dar nici asta nu are nicio treabă cu subiectul acestui articol și e posibil să nici nu vă intereseze, dar asta nu mai e treaba mea.
Voi trece acum de la suferință la un ton mult mai optimist și sprințar, așa cum fac și stările mele emoționale în unele zile, că m-am și săturat, dreacu’, la 8 mă ia cu renaștere, iar la 8 jumate mă ia cu menopauză. Vreți știți ce culoare are instabilitatea, de exemplu?
E foarte simplu, dacă intrați pe Rainbow Shifter App: Transform Words into Colors, site-ul unde absolut toate cuvintele, frazele, ideile, poveștile se transformă în culori.
De asemenea există și o aplicație cu același nume și, dacă tot a venit vorba de nume, inclusiv numele dumneavoastră, al câinelui, ale copiilor, dușmanilor, soacrelor, toate au o culoare a lor foarte personală.
Schema este foarte simplă, intrați, tastați, iar ceea ce tastați se transformă în culoare. Mie îmi plac foarte mult cuvintele, uneori am impresia că mă și caută ca să mai stăm la o poveste, o snoavă ceva. Prin urmare, a vedea ce culoare are fiecare cuvânt e o treabă care poate avea un efect calmant asupra mea. Ieri, de exemplu, au fost câteva momente când mai bine aș fi tastat cuvinte decât să fac altceva.
Eram adineaori cu prietenul meu Stupoare când am aflat că există nu mai puțin de 16 milioane de culori diferite, din care ochiul uman poate distinge până la 10 milioane. Asta e o informație destul de inedită pentru mine, căruia îmi plac informațiile tip trivia și care mă face să uit măcar pentru o secundă de propria suferință, suferință care are o culoare diferită de la om la om, dar care, ca și cuvânt, are o singură culoare și aduce cu un gri-mov/lila pal, așa.
Și, cumva, asta are o logică gri e pentru că e mai greu să identifici de unde vine suferința exact, iar puțin mov e pentru că uneori e un pic curvă. Dar foarte puțin.
Din aceste 16 milioane de culori, Pantone a denumit deocamdată 2161, iar aplicația vă spune, conform codurilor de culoare HEX, RGB, CMYK, HSL, HVB și HSV și care este cea mai apropiată culoare care are deja un nume. De exemplu, priviți și dumneavoastră hal de destin, culoarea Teleșpan seamănă cel mai mult cu culoarea Violet Poison, iar Drăgășani, orașul meu natal, are culoarea Maniac Green.
Bine v-am găsit, sunt Violeta Otravă din Verdele Maniacal, iar astăzi vorbim despre culori. Păi, în contextul ăsta, puteam io să ies Buddha direct? Evident că nu. De asemenea, superba construcție lingvistică “mă-ta” seamănă cel mai mult cu culoarea muștar, ceea ce mi se pare firesc, având în vedere că pe filiera maternă ne sare celor mai mulți muștarul.
Cel mai mult, însă, îmi place să verific ce culori au ideile. De exemplu, ideea: “Uneori aleg să fiu prost.”, scrisă fix așa cu punct, seamănă cel mai mult cu culoarea Nevermind Nirvana.
Nu știu dumneavoastră, dar eu clar îmi bag picioarele în nirvana când aleg să fiu prost. O altă idee care îmi e dragă, dar nu o aplic tot timpul, este “Mai bine tăceam”. Această idee seamănă cel mai mult cu culoare Space Opera. Și da, pentru mine cam așa e. Când tac eu, cântă Universul, Spațiul. În fine, vă dați seama, dumneavoastră puteți să vă jucați cu ce cuvinte, nume, idei aveți chef.
Cam asta ar fi pentru astăzi. Vă pupă Vio și vă dorește sufletește să vă găsiți cât mai repede culoarea inimii, în fața căreia, până la urmă, culoarea minții se înclină. Doamne ajută și Doamne ferește, prostia tulbură, dar și limpezește.
Nota B365.ro – Tot adrian, mai jos:
