Cum poate fi demolată Cathedral Plaza: cât ar costa operaţiunea şi ce riscuri implică

de:
12 sept. 2012
0 Afișari
Cum poate fi demolată Cathedral Plaza: cât ar costa operaţiunea şi ce riscuri implică

Impozanta clădire se poate demola, susţin specialiştii. Şi, potrivit estimărilor făcute, costurile de desfiinţare se situează între două şi cinci milioane de euro: depinde de ce ar decide instanţa că va trebui pus la pamant. 

Dragoş Marcu, directorul firmei de inginerie care a proiectat structura turnului, a declarat pentru HotNews.ro că imobilul se poate demola în condiţii de siguranţă pentru clădirile din jur. Însă, orice demolare trebuie făcută pe baza unei expertize tehnice prealabile, care va stabili care sunt riscurile şi posibilităţile de demolare. 

Practic, clădirea poate fi demolată, susţine specialistul, însă terenul nu va putea fi adus la starea de dinainte de a se construi, deoarece acolo se afla un perete de sprijin pentru subsol, amplasat până la douăzeci şi ceva de metri adâncime:„Acest perete a fost necesar susţinerii excavaţiei pe parcursul execuţiei subsolului. Nu se poate scoate, nu există mijloace tehnice şi tehnologice de a face asta. Probabil, dacă s-ar dori foarte mult asta, într-o operaţiune de mare anvergură, ar trebui făcută o altă groapă mai adâncă, ca să poată fi extras acel element. Dar vorbim de operaţiuni ilogice.”

Partea supraterană a imobilului poate fi  demolată, continuă acesta. Însă şi aici trebuie investigat cu atenţie, deoarece, în momentul în care s-a săpat o groapă de aproape 15 metri adâncime, s-a scos pământul care era acolo şi greutatea s-a compensat prin clădirea de deasupra- în momentul în care o să tai clădirea, starea de deformaţie din teren se modifică şi atunci trebuie studiat ce implicaţii ar fi pentru vecinătăţi: „Dar este posibil.”

Directorul firmei  crede că demolarea n-ar trebui să se facă prin explozie, întrucât masa care ar fi prăbuşită la explozie ar crea în vecinătate un impact asemănător unui seism. Dar se poate desface piesă cu piesă: „Nu este o operaţiune uşoară, mai ales în zona pereţilor de beton armat, dar se poate face. S-au mai făcut astfel de demolări în România. Este adevărat, pe case mai mici.” 

Cel mai delicat loc rămâne subsolul imobilului. Dar se pune din nou întrebarea ce demolăm, atenţionează expertul: „Cineva poate să spună, ok, rămâne subsolul, poate fi folosit ca parcaj, nu ştiu dacă există formula juridică, dar, din punct de vedere tehnic, este posibil. Dacă se doreşte şi extragerea elementelor de construcţie din subsol, cu exceptia zidului perimetral, pentru că acela râmâne acolo, probabil că operaţiunea de demolare pentru partea subterană este de jos în sus. Nu este uşor, pentru că ea presupune scoaterea subsolului nivel cu nivel şi umplerea cu pamant. Nu putem face operaţiuni de compactare acolo pentru că am induce vibraţii în casele vecine. În astfel de cazuri, se umple groapa, probabil cu un material fluid, un amestec de ciment şi pământ. Ideea ar fi următoarea: ca să scot un planşeu de beton, care susţine acea excavaţie şi să nu creez probleme locuitorilor din vecinătate, planşeul îl voi putea scoate după ce umplu cu pământ cavitatea respectivă.”

CE RISCURI IMPLICĂ DEMOLAREA
Potrivit informațiilor trimise de firma Apolodor, companie care care are ca obiect de activitate demolările, la solicitarea HotNews, unul dintre riscuri ar fi blocarea frecventă a circulației în zonă pentru folosirea macaralei mobile de mare tonaj, pentru montarea macaralelor turn, coborârea chillerelor sau a altor obiecte ce nu pot fi dezasamblate, dar şi pericolul propagării unei cantități de praf în zona învecinată. Totodată, operaţiunea ar genera un zgomot puternic, din cauza de utilajului de spargere (ciocan hidraulic), dar şi evacuarea molozului rezultat, care, chiar dacă se va face noaptea, crează un disconfort fonic pentru locuitorii din zonă (generat de zgomotul metalic al cupei încărcătorului).

ÎN CÂT TIMP SE POATE FACE ŞI CÂT AR COSTA 
Dragoș Marcu susține că demolarea construcție ar durA între 1 an și 18 luni, în funcție de ce se va hotărî că se demolează. „Dacă demolarea este până în cotă 0 vorbim de un timp, dacă trebuie dusă până la nivelul fundației este altceva. Cred că vorbim de o perioadă cuprinsă între 1 an, 1 an și jumătate, depinde de operațiune. Mai este nevoie și de un studiu de desființare care va lua ceva timp. Estimez că operațiunile de demolare să fie undeva la nivelul milioanelor de euro, între două și cinci milioane de euro”, susține acesta.

Reprezentanții firmei Apolodor susțin că demolarea până la nivelul 0 (fără subsol) ar dură circa 8 luni, prețul de desființare fiind de 60 de euro pe mp. În condițiile în care clădirea are 25.000 mp construiți, demolarea turnului ar costa 1,5 milioane de euro.

CARE E TEHNOLOGIA DE DEMOLARE 
 Potrivit informațiilor trimise de firmă Apolodor către HotNews.ro, tehnologia de lucru este următoarea:
– se remontează macaraua turn;
– se demontează geamurile fațadei;
– se dezactivează rețelele;
– se montează estacade (începând cu nivelul terasei în jos), ancorate în planșeul clădirii, suficient de rezistent pentru a preveni orice cădere de materiale și a permite muncitorilor să lucreze din exteriorul clădirii);
– se tăie structur de rezistentă exterioară (verticalele) de deasupra fiecărei estacade, în bucăți de maxim 4 t, care se coboară cu macaraua la sol. Molozul rezultat se descărcă prin puțul liftului;
– după demontarea estacadei de pe nivelul curent (de la terasă în jos) se sparge planșeul cu ciocanul hidraulic. Betonul rezultat se dirijează spre puțul liftului;
– operațiunea se repetă etaj cu etaj. Estacadele vor fi montate minim 3 etaje concomitent (de sus în jos).

Și reprezentanții firmei BS Group Demolation, o altă companie specializată în demolări, susțin că turnul trebuie demolat bucată cu bucată.

CITEŞTE ŞI: Tribunalul a decis: se demolează turnul Cathedral Plaza

Cookies