Cum petreceau bucureştenii Crăciunul în perioada interbelică

După cum povesteşte Graziella Doicescu în volumul „Captivantul Bucureşti interbelic”, copiii ieşeau la colindat în ajunul Crăciunului cu „traistele de gât şi un ciomag în mână care să-i apere de eventualii câini ieşiţi în cale”. În loc de bani, primeau covrigi  cu susan, nuci, mere, mandarine, portocale şi bomboane.

fotografie din 1932
sursa: Muzeul Municipiului Bucureşti 

„Când se umpleau traistele, colindul se termina şi copiii se împrăştiau, fiecare plecând spre casă. Bucuria cea mai mare era să vii cu săculeţii plini şi să-i răstorni pe muşamaua pe care o punea mama special pe masă. Bani nu se obişnuia să se dea decât la casele care nu se pregătiseră pentru colind. Şi cine nu se pregătea pentru colind?! Cu o săptămână înaintea colindului, simigeriile erau golite, în fiecare zi, de şirurile de covrigi. Şiruri de 50-100 de covrigi. Ca să faci faţă cu cinste colindului, cumpărai 200-300 de covrigi, că trebuia să te gândeşti şi la colindătorii cu steaua, şi la irozi şi la pluguşorul de Anul Nou”, notează sursa citată.

Cele mai bune cadouri pe care le puteau primi cei mici în ziua de Crăciun erau cărţile, conform unui îndemn al ziarului Universul Copiilor, publicat într-un număr din anii 20. Publicaţia nota atunci că: „Cel mai frumos şi nimerit dar de Crăciun nu poate fi decât o carte! Între cele mai bune care s-au scris pentru copii, sunt şi acestea patru, pe care le recomandam călduros micilor noştri cititori – Zâna cea mică, Flori şi fluri, Povestiri în versuri, Verde Împărat”.

După cum precizează George Costescu în cartea „Bucureştii vechiului regat“, startul la colindat era dat, în Bucureşti, de corurile mitropoliei, Bisericii „Domniţa Bălaşa“ şi „Operei“ Teatrului Naţional care porneau colinda lor pe la ora 8:00 seara.

La aceeași oră porneau la colindat și copiii şi tinerii, prin cele peste 70 de mahalale ale Bucureștiului. Erau două tipuri de cete: cei care mergeau cu Steaua şi cei care mergeau cu Vicleimul.

Obiceiul era însă ca două cete de colindători să nu se întâlnească, pentru că, altfel, avea loc o luptă: când o ceată pornită cu Vicleimul întâlnea altă ceată la fel se luptau şi ceata învinsă se întorcea acasă ruşinată. De aceea, sunau din tălăngi ca să evite întâlnirea faţă în faţă pe uliţe şi străzi.

foto din 1932 (colindători cu Vicleimul)
sursa: Muzeul Municipiului Bucureşti 

Ziua de Crăciun era petrecută de adulţii din societatea bună a Bucureştiului în restaurante, după cum notează antropologul Adrian Majuru.

„Sărbatorile erau gustate în saloanele restaurantelor sau varieteurilor închiriate din timp, iar toaletele pregătite, la rândul lor, de luni de zile îmbrăcau o lume unită în veselia imprejurărilor, dar foarte diferită în aceea a intereselor.”, subliniază acesta.

felicitare interbelică
sursa: Muzeul Municipiului Bucureşti