Cum ne facem viața mai ușoară

Trăim vremuri grele. Știm deja, am mai spus-o. Dar trăim vremuri grele dintotdeauna, pentru că ne place să trăim vremuri grele. De fapt, tendința noastră este ca, atunci când trăim vremuri grele, să le facem și mai grele. Toate generațiile din istoria lumii au avut câte un motiv să se plângă de ceva: foamete, războaie, boli (unele mai grele și mai mortale decât COVID-19). Istoria oamenilor e un lung șir de evenimente oribile, cu câteva sclipiri pe ici-colo. Și nu pentru că sclipirile au fost puține, ci pentru că au fost plictisitoare, iar cancanul a fost la modă încă de pe vremea lui Hammurabi, Homer sau Herodot.

Poate cea mai mare problemă a oamenilor este că nu le place schimbarea, timp în care se plictisesc de mor. Situație în care, pentru că nu le place schimbarea, devin inflexibili, iar pentru că se plictisesc de mor își doresc un pic de schimbare, dar doar cea pe care o au ei în capetele lor, iar când văd că restul lumii nu se schimbă cum se așteaptă ei încep să urle un pic de frustrare și să bată din picior.

„Proști vs deștepți” și alte „prostii”

Proști și deștepți. Aceste două categorii colosale sunt o mare eroare, comisă tot de la începutul vremurilor. Păcătoși și virtuoși. Altă mare eroare, atât de uzată încât și-a pierdut până în zilele noastre urma de autoritate pe care a avut-o în trecut. Astăzi căutăm păcate în Biblie (de parcă acolo ar fi un loc al păcatelor), dar le extragem doar pe cele care ne plac, prin urmare e plin Facebook-ul de doamne și domnișoare care urlă despre Sodoma, dar uită de secțiunea în care scrie clar că femeia măritată nevirgină trebuie omorâtă cu pietre. Concluzia clară este că dacă ne alegem să folosim un instrument dogmatic, ar trebui să ne însușim întreaga gamă de învățăminte, nu doar selectiv pe cele care ne convin. Probabil, pe această linie, ajungem la concluzia că singura distincție pertinentă între oameni, este între cei care își fac viața mai ușoară, respectiv, cei care își fac viața mai grea. Se spune, de altfel, că poți fi informat cu cunoștințele altuia, dar nu poți fi niciodată înțelept cu înțelepciunea altuia. 

Și acum, poate, pe bună dreptate, vă întrebați cum să ne facem viața mai ușoară. Dacă viața ar fi un sac, greutatea ei ar crește proporțional cu numărul convingerilor băgate în el. Prin urmare, cu cât mai multe convingeri implacabile avem, cu atât avem o viață mai grea. Cu cât știm mai sigur în ce fel se face un lucru, cu atât ne doare mai tare că nu se face cum vrem noi. Vorbesc aici despre saci de parcă să te cureți de convingeri ar fi ca și cum le-ai putea goli ca pe grăunțe la moară. Adevărul, așa cum îl știe fiecare, este că nu este deloc ușor să renunți la o convingere. Nu o să mai apelez la limbajul de specialitate din psihologie pentru a afla de ce suntem atașați atât de tare de convingerile noastre – unii spun că are de-a face cu identitatea, alții cu supraviețuirea, alții cu mentalitatea. Ideea este că la toți ne este greu când nu avem rotițele unse. 

Cum să ne facem, totuși, viața mai ușoară?

Nu spun că e o regulă, dar ascultarea s-ar putea să fie benefică. Un bun ascultător, pe lângă faptul că nu mută imediat atenția pe problemele lui, este mai întâi de toate o persoană care îți creează o stare de liniște și de siguranță, în prezența căreia simți că te eliberezi prin intermediul comunicării. Bunul ascultător va avea tot felul de reacții care te vor încuraja să spui mai multe, se va apleca spre tine, va da din cap, va zâmbi, te va ruga să continui, îți va cere mai multe detalii și abia după ce tu vei confirma că povestea începută a ajuns la final va veni cu argumente obiective, cu păreri și cu sfaturi, atâta timp cât tu îi vei cere acest lucru. Un ascultător bun nu are reacții emfatice: ”Vai, ce groaznic!” sau ”Asta e minunat, nu înțeleg cum de nu ai aceeași părere!” și nu îți va spune doar ce vrei să auzi. În mod aproape paradoxal, bunul ascultător, te va întrerupe destul de des, dar cu scopul de a conecta ideile și a te ajuta să clarifici felul în care îți spui și înțelegi tu însuți propria poveste. 

Pentru dezvoltarea ta personală este esențial să înveți să asculți. Calitatea de a asculta activ e o dovadă de înțelepciune, pentru că înseamnă că nu te arunci direct la judecăți morale, nu începi să contrazici trăirile persoanei din fața ta, nu ești șocat, indiferent ce informații surprinzătoare ai afla și cel mai important, nu ai tentația de a profita de vulnerabilitatea celui care ți se destăinuie. Avem nevoie să ascultăm pentru a învăța și pentru a crește. Modestia este, totodată, susținută de ascultare pentru că mută atenția de pe noi pe ceilalți și moderează egoul.

Oportunități vs amenințări

Când vorbim despre a ne face viața mai ușoară versus a ne complica viața vorbim despre două tipuri de oameni, cei care văd viața ca pe o sumă de oportunități, versus cei care văd viața ca pe o sumă de amenințări. De obicei, cei care o văd ca pe o sumă de amenințări fac asta pentru că au o stimă de sine foarte scăzută și au nevoie să se apere (sau să aibă impresia că se apără). Prin urmare, ne facem viața mai ușoară dacă ne respectăm mai mult pe noi înșine.

Sigur că nu este o treabă ușoară. Psihologul William James ne oferă o ecuație simplă pentru calcului stimei de sine. Stima de sine este raportul dintre succesul avut și așteptări, sau cum le numea el, lucruri actuale și lucruri potențiale. De exemplu, dacă eu am reușit să citesc o carte și așteptarea mea este să citesc patru, înseamnă că am acoperit un sfert din așteptările pe care le am despre mine, lucru care înseamnă că mă simt dezamăgit și îmi va afecta stima de sine. Însă, dacă îmi propun să alerg 200 m și alerg 1 km, mi-am depășit așteptările cu mult, ceea ce îmi va produce o stare de mândrie și împlinire. Faptul că așteptările realiste ne ajută să ne optimizăm relația cu autovalidarea, nu înseamnă neapărat că ne creștem în mod real stima de sine, însă poate fi un punct de plecare important.

Mult timp, părinții psihoterapiei au crezut că iubirea de sine este un inamic al iubirii de semeni, însă deși cu mult mai veche și subiectivă, fraza creștină ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este mai aproape de realitatea sănătății psihologice. Nu trebuie să iubim nici mai mult nici mai puțin , nici să ne sacrificăm pe noi, nici pe ceilalți, trebuie să fim echilibrații.

Concluzia cu trei căi spre viața mai ușoară

Cum spunea Aristotel, secretul vieții fericite este ”moderația, chiar și când vine vorba de moderație” (Everything in moderation, including moderation). În concluzie, hai să ne facem viața mai ușoară ascultând, respectându-ne mai mult pe noi înșine și fiind echilibrați. Într-o lume plină de haos, e o muncă grea să păstrăm armonia în interior, însă nu imposibil.

Nota B365.ro: Despre viață și lume prin ochii lui Andrei mai puteți citi aici:

1. Ce faci când nu-ți găsești mama pe nicăieri?
2. Toamna și nostalgia. De la durere la terapie 
3. Noi nu trăim într-o nouă normalitate, ci într-o nouă nebunie
4. Singurii oameni calmi sunt morți