Cum mi-am petrecut o repriză de meci, la joc de glezne, în jurul cozii lui Mihai Viteazu

de:
22 oct. 2010
1 Afișari
Cum mi-am petrecut o repriză de meci, la joc de glezne, în jurul cozii lui Mihai Viteazu

Am vrut şi eu aseară să văd meciul la o cârciumioară din Centrul Vechi. Mare greşeală că m-am deplasat cu maşina. Mare! Pentru că, din cauză de scormonit sub coada lui Mihai Viteazu pentru parcarea subterană viitoare, s-a dus dracului toată ingineria parcării prezente în centru. Recunosc că şi eu sufăr de boala aia grea a bucureşteanului care vrea să parcheze cât mai aproape de destinaţia sa. Dar când eşti pe tocuri…

Aşa că, dacă la coada lui Mihai Viteazu nu se mai poate parca, m-am îndreptat spre Splai, unde mai găseşti, de obicei, câte un loc-două de parcare cu condiţia să cotizezi la băştinaşi. E drept, am trecut aproape de parcarea plătită de la Unirea, dar, v-am spus, eram pe tocuri, n-aveam chef de curse.  Pe Splai, însă…nu doar că nu erau locuri, dar şi ăia care găsiseră locuri, dacă voiau să plece nu mai puteau să iasă de cei care parcaseră pe al doilea rând, lângă ei.

Problema este, însă, că dacă ai luat-o pe Splai, după aia intri într-un cerc vicios al sensurilor unice şi ieşi la mama dracu, de-ţi mai trebuie juma de oră ca să ajungi de unde ai plecat. Aşa că mi-am petrecut prima repriză a meciului învârtindu-mă cu maşina în jurul kilometrului zero. Iar salvarea am găsit-o la vreo trei kilometri de cârciumioara de care vorbeam, în persoana unui paznic de garaj RATB care m-a asigurat contra sumei de 5 lei că pot să las maşina în dreptul intrării, că „până mâine nu mai vine nimeni la garaj”. Și tot am făcut curse pe tocuri. Morala? Nu mai bine intram eu într-o parcare plătită? Nu, că doar de-aia suntem bucureşteni şi nu barcelonezi, ce mama lor?! 😀

Cookies