Din start, e o exagerare. Nu mi-a distrus ziua de duminică, dar nu am ajuns decât la serviciu, după niște ore petrecute în trafic.
Să ne înțelegem. Nu sunt maraton hater, nu sunt închis de trafic hater, dimpotrivă, cred că e ok să se întâmple asta, nu cred că orașul trebuie să fie al mașinilor, ci al oamenilor.
Dar… Și aici urmează mai multe chestii.
- E ok să închizi, dacă o faci cu cap, nu jumătate de oraș, mare parte în zone care sunt la bulevarde întregi distanță de traseul maratonului. În plus, peste tot în lume se închide, bineînțeles. Dar toate elementele de închis sunt mobile și se deschid dacă e o pauză în trecerea participanților, la fiecare colț de stradă e câte un voluntar care te ajută și te ghidează și îți spune pe unde să o iei, chiar și pe unde să nu o iei, ca să nu te încurci aiurea. La Londra aveau inclusiv panouri electronice mobile care anunțau peste tot ce se întâmplă și cum se întâmplă.
- Poliția ar trebui să fie acolo să te ajute, nu să fluiere isteric pe tot traseul și să te trezești cu câte un agitat care zbiară la tine MAIREPEDEDOAMNAMAIREPEDE când el abia ce și-a fluturat mâna autoritară să te lase să treci, după ce te-a ținut minute în șir pe loc. Mă iertați, domnule agent, nu m-am mișcat suficient de repede pentru misiunea extrem de importantă pe care o aveați la momentul respectiv. Tot la Londra (nu zic pe aroganță, pomenesc doar pentru că e o experiență recentă la un eveniment organizat impecabil) polițiștii făceau poze cu oamenii, stăteau de vorbă cu ei, făceau glume, le povesteau diverse, se întorceau din drum să le împrumute cascheta copiilor și să le explice cum e să lucreze la poliție.
- Nu, argumentele cu „ia metroul” nu țin, pentru că, șoc și groază, eu chiar merg cu metroul când e posibil, duminică ar fi trebuit să duc copilul la un curs, pentru că era duminică și l-am lăsat să doarmă mai mult (scuze că nu l-am trezit, să fie și el acolo, pe altarul maratonului), voiam să ajung și la un târg de mâncare și la unul de bijuterii și pe urmă la serviciu. Deci ar fi fost extrem de complicat să mă organizez în sensul metroului. Sigur, aș fi putut, dacă aș fi știut din timp că va fi așa de rău, doar că n-am știut. Sigur, și asta poate să fie vina mea, că nu m-am informat, dar ce să vezi, informațiile ar fi trebuit să vină ele spre cetățean, să te bombardeze peste tot, cu comunicări și date și chestii în timp real.
- Nu, nu ține nici cu e un singur maraton pe an, pentru că nu e așa. Dacă stai în zona Unirii, știi că de fapt aproape în fiecare week-end e ceva care închide traficul, niciodată la fel, niciodată predictibil, știi doar că trebuie să ocolești zona. Ei bine, de data asta zona a fost uriașă, nu puteai trece pe nicăieri peste Dâmbovița. Sau poate puteai, dar n-am găsit eu locul ăla.
Deznodământ: Copilul a ajuns în sfertul academic la curs, ceea ce a fost ok, am făcut doar o oră pe un drum de 15 minute. Eu am ajuns la timp la serviciu, 3 ore mai târziu, după ce am încercat fără succes să ajung la târgurile despre care pomeneam mai sus. Mai bine, putem spune, că n-am cheltuit bani, îi păstrez pentru facturile de iarnă.
În schimb, mi s-a explicat pe rețeaua socială Facebook tot ceea ce ziceam anterior, respectiv că aș putea folosi metroul sau să merg pe jos și că așa e peste tot în lume și că oricum e un singur maraton pe an și e anunțat din luna mai. Nici măcar nu m-am plâns, culmea, doar am spus că n-a fost ok ce s-a întâmplat. Dar se pare că de fapt a fost ok și că am eu așteptări greșite și percepții greșite. Așa să le rămână numele!
Nota B365.ro: De fapt, noi ținem cu percepțiile și așteptările Mariei, acum și în alte nenumărate rânduri. Cum ar fi rândurile de mai jos: