Cum merg lucrările la staţiile Vladimirescu şi Argeşului de pe magistrala 5 de metrou. FOTO INTERIOR

de:
19 aug. 2013
0 Afișari
Cum merg lucrările la staţiile Vladimirescu şi Argeşului de pe magistrala 5 de metrou. FOTO INTERIOR

Astfel, la staţia Tudor Vladimirescu, se lucrează la interior, inclusiv în vestibul, în timp ce la staţia Valea Argeşului se desfăşoară mai multe lucrări de suprafaţă, la viitorul planşeu. 

Imaginile din GALERIA FOTO au fost publicate recent de site-ul oficial al Metrorex, dedicat în exclusivitate magistralei 5 de metrou. 

Primul tronson al magistralei 5 de metrou, care face legătura între Drumul Taberei şi Universitate, va avea o lungime de 6,2 kilometri şi va număra 10 staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Valea Argeşului şi Râul Doamnei.

Luna trecută s-au făcut lucrări la racordul spre staţia Romancierilor şi s-a demarat finalizarea lucrărilor la planşeul superior al staţiei Orizont.  

La începutul lunii august, au fost publicate primele fotografii din depoul de metrou Valea Ialomiţei, de pe Magistrala 5. La depoul de la Valea Ialomiţei vor staţiona cele 21 de garnituri de metrou ce vor circula între Eroilor și Râul Doamnei. Fotografiile sunt disponibile aici.

De asemenea, a fost realizată şi prima turnare de planşeu la staţia Romancierilor. 

În urmă cu aproape o săptămână, Ministerul Transporturilor a primit confirmarea că Metroul de Drumul Taberei a fost inclus în Programul Operaţional Sectorial pe Transport şi va primi fonduri europene nerambursabile.

Odată proiectul inclus pe POS-T (Programul Operaţional Sectorial pe Transport), statul poate finanţa direct lucrările, urmând să-şi deconteze banii de la UE.

Potrivit directorului Metrorex, frezele sunt deja în pământ la Academia Militară. De acolo începe săparea tunelului spre Drumul Taberei. Nu se va lucra concomitent. Prima freză sapă timp de două săptămâni dupa care se opreşte şi-i urmează a doua.

În total, este vorba de patru miliarde de euro ce ar putea fi accesați, dacă autoritățile române își vor face treaba așa cum trebuie.

Restricţii de trafic în Drumul Taberei

Între timp, din cauza lucrărilor la magistrala 5 de metrou, circulaţia în Drumul Taberei a fost restricţionată pe anumite porţiuni. Restricţiile sunt valabile până la jumătatea lunii septembrie. 

Astfel, până pe data de 16 septembrie 2013, sunt aplicate restricţii de circulaţie cu devierea traficului rutier pe Bd. Drumul Taberei, între Bd. Vasile Milea şi strada Lt. Nicolae Găină, pentru execuţia lucrărilor în zona staţiei de metrou Orizont, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Circulaţia pe Bd. Drumul Taberei în zona staţiei Orizont se desfăşoară astfel:

– Pe sensul de mers dinspre Bd. Vasile Milea spre strada Lt. Nicolae Găină circulaţia se realizează pe două benzi, de-o parte şi de alta a staţiei de metrou Orizont prin asigurarea unei benzi dedicată numai accesului auto cu lăţimea de 3,5 metri, iar cealaltă dedicată accesului auto şi troleibuzelor cu lăţimea de 3 metri.

– Pe sensul de mers dinspre strada Lt. Nicolae Găină spre Bd. Vasile Milea circulaţia se realizează pe o singură bandă dedicată accesului auto şi troleibuzelor, cu o lăţime de 3 metri.

Poliţiştii recomandă şoferilor următoarele rute ocolitoare:

– Piaţa Răzoare – bd. Timişoara – str. Mihaela Ruxandra Marcu / str. Sibiu /str. Braşov – bd. Drumul Taberei

– Drumul Sării – str. Lt. Col. Constantin Marinescu – str. Sibiu – bd. Drumul Taberei.

Cookies