Cum m-au înțepat anti-COVID la Romexpo, în București, unde dădea Vanghelie strașnice revelioane. Nu m-au cipat, încă nu m-au contactat extratereștrii, dar mai aștept

25 ian. 2021
7776 Afișari
Cum m-au înțepat anti-COVID la Romexpo, în București, unde dădea Vanghelie strașnice revelioane. Nu m-au cipat, încă nu m-au contactat extratereștrii, dar mai aștept

Am reușit să mă programez foarte repede la vaccinare, mulțumită faptului că m-au găsit în sistem cu medicamente compensate pentru afecțiunea pe care o am, BPOC, o chestie care se manifestă prin îngustarea progresivă și ireversibilă a bronhiilor, ceea ce duce la scăderea capacității respiratorii. Sistemul a recunoscut compensata azi e gata, paguba, și mi s-a pregătit un loc la Centrul de Vaccinare de la Romexpo din București. M-am dus fără nicio teamă, cu gândul să văd ce o să-mi facă Bill Gates și Anthony Fauci, să văd cu ochii mei serul cu cip și sârmă buclată prin care extratereștrii vor lua prima dată legătura cu mine, eu fiind fanul lor. A fost simplu, rapid și curat, citiți mai jos experiența.

Când scriu aceste rânduri epistolare către Corinteni, am în mine liniște și pace, plus o mică doză din vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech, vaccinul Pfizer fiind primul aprobat care folosește tehnologia ARN mesager, va spun mai încolo ce înseamnă asta. De când m-au vaccinat simt că am o misiune în viață, sunt apostoleasa care propăvaduieste dulcea Intepare, cea care, uneori, face diferența dintre viață și moarte. Vaccinarea ar trebui să fie pentru fiecare om un moment istoric, după un an de stres și izolare, după o lungă așteptare. La capătul vaccinului cu tot cu rapel, ne așteaptă biletele de avion către Cuba și Nouă Zeelandă, lejeritatea mișcării, încrederea că da, așa este în viață, după rău, vine bine.

exterior, indicatoare, centrul, de, vaccinare, romexpo, bucuresti
Organizare si logică la Centrul de vaccinare de la Romexpo, Bucuresti

Te înțeapă puțin, iar dacă mulțumești antiCIPAT, nu ești cipat

Am fost programată sâmbătă seara la ora 18. În București erau zece grade și lume multă la terase, ca sâmbătă seara. Peste tot, în față la Romexpo, indicatoare spre centrele de vaccinare, să nu se rătăcească nimeni, nicio băbuța însoțită de vreun băiat de-al ei, cum am văzut. Mirosea a mici în toată zona, pentru că acesta este Bucureștiul, cum se face un pic mai cald devine orașul care miroase a mici. Orașul nostru unic, orașul micilor.

 

text internet gluma covid
Poanta zilei pe facebook.

Înăuntrul centrului era cald și bine ca la spa, plin de tineri medici amabili care te iau în primire. Completezi o hârtie față-verso, să știe și ei ce ai avut, ce ai, ce e cu trecutul tău medical. Dacă ai probleme de sănătate, dacă ești alergic la medicamente, dacă ai cancer, leucemie, SIDA, dacă ai fost infectat cu SARS-CoV2. Despre eventualele reacții adverse de după vaccinare nu se pomenește nimic, deci nu semnezi nimic. Dacă le ai, suni la DSP și raportezi. Eu m-am simțit obosită vreo 24 de ore și am dormit mai mult ca de obicei. Mi-au amorțit puțin buzele, dar am luat calciu și mi-a trecut. Am raportat.

imagine, de, la, televizor, cu creaturi, submarine
Cât astepti sa nu ti se faca rau, ai parte si de entertaiment, la televizor.

După vaccin, aștepți să ți se facă rău, cu medicii lângă tine

Vaccinarea durează exact cât intră seringa în brațul stâng, o clipită, apoi treci într-o sala mare și aștepți un sfert de oră. În caz că ți se face rău și ai vreo reacție adversă, medicii sunt pregățiți să intervină. Pe mine au venit să mă întrebe de două ori cum mă simt. Mare lucru! Există chiar și televizoare ca să nu te plictisești, eu am prins ceva foarte potrivit cu momentul, un documentar despre niște creaturi extraterestre care trăiesc pe fundul oceanelor. Urâte cu spume! Scârboase cu spume! După un sfert de ora mergi la un domn care îți inminează adeverința de vaccinare, eliberată de Ministerul Sănătății. Asta e tot, urmează rapelul și toată libertatea din lume.

Centrul, de vaccinare, Romexpo, din Bucuresti, asistenta, pe hol
La Romexpo. Cald, plăcut, fara imbulzeală si cu medici calmi.

Vaccinul nu-ți modifică ADN-ul, nu devii impotent și nu-ți cresc coarne

Procesul de vaccinare este acum ținta tututor conspirațiilor și campaniilor de dezinformare. Cică Bill Gates și alți bogătași ai lumii vor să profite de pe urmă vaccinului, deși ei nu sunt entități comerciale implicate în plata vaccinurilor. Cică nu este sigur, deși a fost aprobat Agenția Europeană a Medicamentului. Cică modifică ADN-ul, deși vaccinul nu conține nimic care să influențeze genomul și materialul genetic din interiorul celulelor noastre. Cică nu este eficient, pentru că unii au fost depistați pozitiv cu COVID-19 după ce le-a fost administrat vaccinul. Adevărul este că ești imun cu adevărat abia după două saptamâni de la injectarea serului. Rămii tot vigilent si cu mască.

Cum acționează vaccinul, cum o să produci atât de multi anticorpi incât o sa ai sa le dai si vecinilor

Virusul SARS-CoV2 prezintă la suprafață proteine pe care le folosește pentru a intra în celulele umane. Aceste așa-numite proteine spike sunt o țintă tentantă pentru vaccin. Vaccinurile bazate pe tehnica ARN mesager se folosesc de instrucțiunile genetice ale virusului pentru construirea proteinei spike. ARN mesager este un material generic pe care celulele noastre îl citesc pentru a produce proteine. Molecula numită generic ARNm este fragilă și ar fi distrusă de enzimele noastre naturale dacă ar fi injectată direct în organism, așa că o înfășoară în bule uleioase de nanoparticule lipidice. Când primești vaccinul, celulele tale citesc repede instrucțiunile moleculei ARNm și produc temporar proteine spike. Sistemul tău imunitar va recunoaște aceste proteine ca fiind intruși și va produce anticorpi, activând celulele T(globulele albe din sânge) pentru a ataca și distruge invadatorii. Dacă, ulterior, eu intru în contact cu virusul SARS-CoV-2, sistemul meu imunitar îl va recunoaște și va fi gata să-mi apere organismul. Done!

Oboseală, dureri musculare sau puțină febra, drept reacții adverse

Cele mai frecvente reacții adverse au fost cele la locul injectării, în braț ( 84,1%), oboseală (62,9%), cefalee ( 55,1%), dureri musculare (38,3%), dureri articulare (23,6%) și febra (14, 2%), conform experților în sănătate de la Universitatea din Alabama. Efectele adverse sunt răspunsul sistemului imunitar la anticorpi, și nu la vreo componentă a virusului.

De ce trebuie să te informezi din surse sigure și să nu crezi toate prostiile pe care le spune gura lumii

Până la urmă, orice ar spune scepticii, vaccinarea este cea mai sigură și mai rapidă cale de a ne proteja. Niciun virus nu a fost eliminat vreodată prin inducerea imunității naturale într-un procent mare în populație. Numai imunizarea indusă de vaccinare poate elimina virusurile, așa cum s-a demonstrat până acum prin eliminarea virusului variolei și a diferitele tipuri de poliovirus. Vacccinul înseamnă speranță. Ce-ar fi dacă s-ar inventa și vaccinul cu Speranța? Sau cel cu Inteligență? Eu m-aș duce și la astea, cobai. Cu cât ești mai vaccinat, cu atât ești mai stăpân pe viața și pe sănătatea ta. Crede, cercetează si vaccinează-te.

Cookies