Cum m-a confundat președintele Iohannis cu Daniela Gyorfi pe undeva pe la Obor

25 nov. 2022
612 Afișari
Cum m-a confundat președintele Iohannis cu Daniela Gyorfi pe undeva pe la Obor
Adrian Teleșpan

Ceața era cel puțin suspectă prin felul în care mă căuta cu coada ochiului, dar abilitatea mea de strecurătoare (persoană care se strecoară folosind fofilul ca tehnică), dobândită în urma miilor de lacrimi acide pe care mi le-am plâns cu ochii în poală, m-a ajutat să evit contactul vizual. O clipă să-mi fi prins privirea și m-ar fi supt. Aș fi dispărut pentru totdeauna, trăgând după mine și regretul că nu apucasem să scot rufele din mașina de spălat și să le întind, să se usuce, așa cum anxietatea mea nu pare să aibă de gând să o facă. Usca-vi-s-ar anxietatea în luna cadourilor! Linu-i lin și iară lin, sunt foarte anxios, dar fin. Nicio treabă.

Nu știu cum sunt alte gospodine, dar asupra mea, un incident din acesta minor, cum ar fi uitatul rufelor în mașina de spălat, are uneori efectul de a-mi sădi în suflet îndoiala. Dacă s-au îmbâcsit? Oare e nevoie să le spăl încă o dată chiar acum când decisesem să mă apuc să fac economie la bani și voiam să încep fix cu un consum redus de detergent de rufe, balsam, apă și curent electric? Uite, Doamne, câte se consumă că sunt eu jegos. Câtă mizerie pe pământ, doar un potop global care să se amestece cu tot detergentul de pe pământ ne-ar mai putea spăla, cine știe, mai dați-le în colo de premoniții.

Există o teorie care susține că ar mai fi fost un potop, undeva acum 11 sau 12 sau 13 mii de ani, pe final de ultima eră glaciară. Am aflat asta după ce am urmărit Antica Apocalipsă pe Netflix. Recomand și ca informație, și ca odihnă. Nu e genul de documentar care să te consume, dar te prinde, în sensul că eu n-am putut să mă joc Angry Birds în timp ce mă uitam la el. Treaba e că există posibilitatea ca multe civilizații avansate să se fi bucurat de frumoasa noastră planetă în jurul perioadei menționate, acestea să fi fost exterminate de un potop mai măricel, așa, iar noi să nu știm. Mă rog, pe principiul istoria se repetă, partea bună e că supraviețuiau puțini și tot timpul venea câte cineva cu învățături senzaționale și îi salva. Zeu sau om, mai contează?

M-am dat jos la Obor, ceața după mine. N-a ieșit pe ușa ca tot omul, ci s-a înghesuit ca un șarpe gras printr-una dintre ferestrele rabatate. Am și uitat un pic de ea, pentru că în mintea mea aveam o discuție despre vină cu Isus. Nu mai știu ce mi-a zis, dar știu sigur că eu, pe final de conversație, i-am zis: Mamă ce rău îmi pare că nu mi-am luat o plasă cu mine, că ți-aș fi dat cu ea în cap, Doamne. A surâs ca o icoană. Mereu uit să-mi iau plasă, cred că de asta mulți aleg să mi-o dea.

Treaba e că anul acesta (deocamdată) a, scăpat de una dintre filierele pe care vina venea mereu asupra mea. Am citit un text postat de Simona Tache pe Facebook în care zicea că s-a lăsat de fumat prin metoda Allen Carr, după ce a citit cartea acestuia. Am luat cartea și am început să o citesc și mi-am dat seama de la început că e o vrăjeală ieftină care le persoane versate ca mine nu ține, pentru că eu am o personalitate puternică de masochist și nu pot fi spălat pe creier așa ușor, mai ales că era vorba de gândul recurent «Nu mai fuma!» care mi se strecura în minte în cele mai frumoase momente, când gândeam gen «Vai, în sfârșit sunt un pic mulțumit de mine…» 

 Ultima țigară fumată, până în ziua de astăzi, a fost pe 30 iulie. Am zis până în ziua de azi, pentru că mai am câteva exemple prin care mi-am demonstrat că pot fi prost destul de perpetuu. Deci, vrăjeala ieftină a ținut. Sunt câteva chestiuni repetate până la greață în cartea aia care pe mine m-au ajutat la spălarea creierului. Cea mai importantă spunând, mai mult sau mai puțin, următoarea chestie: «Nu te mai căca pe tine, amăgindu-te că îți place să fumezi. Nu îți place, ești doar dependent de nicotină.» Eu, în vară, am ales pentru mine să trăiesc intens psihic, să mă consum, în loc să mă detașez. Carr recomandă în cartea lui să te lași de fumat când ai o perioadă mai grea, când ai zile de cacao completă, pe principiul că: «Bă, am avut o zi de rahat, dar măcar n-am fumat.» Asta chiar m-a ajutat.

 Oborul era fuleanu grav. Se inaugura ceva statuie a lui Jeni, cel mai mare somn care fusese vândut în piața de pește, deci femelă. Era plin de oficialități, patriarhia, partidele, guvernele, parlamentele, ministerele, primăriile, miss sectoarele, toate venite să își arate respectul față de somn. Isus nu tăcea neam, îmi venea să îl îngân, dar nu m-ar fi auzit de la gălăgie, îmi tot zicea ceva să mă port frumos cu mine, la fel să mă port și cu alții, ba chiar m-a luat așa de năsuc cu două degete și mi l-a mișcat dintr-o parte în alta, cântându-mi următoarele vorbe pe linia melodică de la Când s-o împărțit norocul: Când s-o-mpărțit norocu, când s-o-mpărțiiiiiiiiiit norocu, mie mi s-a dat multu, mie mi s-a dat multu. Și de ce-o cânți așa trist? Și de ce-o câââââââânți așa trist? Pentru că sunt masochist, pentru că sunt masochist, măi dorule. Apoi a început să îmi spună că totul va fi bine. M-am enervat și mi-am pus căștile.

Cred că cel mai bun exemplu de a mă purta frumos cu mine, l-aș putea lua ca reper din relația cu câinele meu. Geta, cățaua mea, are aproape 16 ani și se ține destul de bine. Umblă cumva mai teleghidată, iar asta din cauză că creierul ei nu se mai oxigenează la fel și nu mai transmite picioarelor semnale complete. Arată ca un robot când merge, dar asta nu o împiedică să țâșnească atunci când e vorba de mâncare.

 O ușoară demență, însă, mi-a atras mie atenția mai mult. Felul în care ei îi alunecă ușor, ușor, luciditatea e, însă, un mare avantaj pentru mine. Geta are 1-2-3-4-5-6 ore pe zi, de obicei maxim 2, când vrea jos de pe canapea dacă e pe canapea și sus pe canapea dacă e pe podea. Gen, încontinuu, fapt care pe mine mă ajută foarte mult să îmi consolidez răbdarea. Că nu prea aveam. Mor de dragul meu când am răbdare cu ea și mi-ar plăcea să am aceeași răbdare și cu mine când 2 gânduri mă ridică, iar 10 mă coboară.

Aici, la munte, unde sunt de găsit când nu am treabă în București, au apărut în curte 7 pui de câine. Sunt senzaționali. Minuni, miracole pline de limbrici și purici. Ei pleacă astăzi spre București unde vor fi vaccinați și deparazitați. Nu are rost să ploconesc prea multe cuvinte în direcția marketării lor, dar ce pot să vă spun că e că un câine poate face un om mai bun. Chiar și pe tine, meschinul, nimicul care citește acest articol. Auzi? Nu ți-e jenă să gândești așa despre tine? Să crezi că ești un nimic? Nu te-ai săturat să gândești urât despre tine? Ia-ți un câine să vezi că ești mult mai mult decât un nimic. Deci, dați-mi mesaj pe social media, dacă sunteți interesați. Voi posta, oricum, toate detaliile. Deocamdată o poză cu ei.

Cum m-a confundat președintele Iohannis cu Daniela Gyorfi pe undeva pe la Obor
Cei 7 pui de câine

Nici n-am intrat bine în aglomerația aia de politică și cetățeni, că am am simțit ceața pe gleznă, încolăcindu-se, dându-mi cu limba printre degetul mic și ăla de lângă el. Nu, nu eram desculț, pe sub șosetă. Isus o ținea pe a lui să nu mă judec, să nu-i judec nici pe oamenii ăia care se îngrămădesc, că va fi bine. Ca să-i transmit un mesaj direct că nu-l cred, mi-am pus în căști «De ce mă minți» a Danielei Gyorfi cu Liviu Guță.

 Ceața nu văzuse că vorbeam cu Isus și a crezut că o persiflam pe ea dând muzica tare în căști și s-a înfoiat de nu s-a mai văzut nimic de pe Moșilor până spre Doamna Ghica. Tramvaie scrijelind frunți deraind de pe șine, oameni călcându-se în picioare, urlând să supraviețuiască în moarte, Contemporana Apocalipsă era aici. Un muget a umplut deodată totul, atât e tare, încât nu mai știai unde e Cerul și unde Pământul. Ceața urla după mine, se făcuse atât de densă încât nici ea nu mă mai putea găsi. Nu voiam să mă găsească, vă dați seama. Ca norocul, bâjbâind în bezna aia luminată, am cu mâna pe o tarabă cu peruci. Am nimerit una blondă și mi-am pus-o pe cap să nu mă recunoască ceața.

 Alergam nădușind printre miile de frați cuprinși de disperare. Unii uitaseră de somn și se rugau în alergare, ca într-un maraton în care se fugea de teama fricii. Ceața urlă după mine, urla să îi răspund. Nu i-am răspuns, în schimb am început să cânt din toți plămânii versurile de la De ce mă minți. Ce cot în gură am luat pe Mama ta nu mă vrea. Chiar când credeam că nu voi răzbate, mulțimea s-a rărit, am început să prind viteză, din ce în ce mai mare. Ceața tot puternică, nu se vedea nimic și, când am crezut că libertatea îmi ghida pașii în afara pericolului, cineva a deschis portiera de la mașină fix în fața mea. În plin.

În plin am intrat. Am căzut în genunchi, dar nu m-am oprit din cântat, îngenunchierile sorții n-ar trebui să ne oprească nouă cântecul. Eram cu chipul prelins pe interiorul portierei și, cred că de la șoc, mi s-au ascuțit un pic coardele vocale. Sunam fix ca Daniela Gyorfi, cu vocea un pic de gheață, dar nu cât să te alunge. Fără schimbarea asta în glas nu ar fi existat șanse ca eu să aud din mașină, inconfundabilul grai al domnului Iohannis: Mă scuzați doamna Gyorfi, am vrut să ies să fac pișu. Nu sunt doamna Gyorfi, i-am răspuns. Eh, toți avem probleme de identitate, sunt convins că și dumneavoastră o să vi le rezolvați, mi-a mai zis dumnealui. Mă bucur, i-am răspuns printre dinți. Încercați să puneți mai mult suflet, mai multă bucurie în vorbele astea două, MĂ BUCUR, că poate ajungeți să le și simțiți, a zis dumnealui. Haideți, că am găsit o sticlă goală în torpedo, a zis șoferul. Vin înapoi a mai zis domnul Iohannis și a reintrat în mașină. Adică, ori dumnealui ori Isus a zis asta, că nu sunt sigur. Atât pentru azi. Să ne purtăm frumos cu noi înșine cât mai mult. Doamne Ferește și Doamne ajută, bine că n-am rămas mută. Adi cu A de la Salam.

Nota B365.ro: Nu neapărat doar atât pentru azi, pentru că mai avem:

Cookies