Cum l-am găsit pe domnul Georgescu prin taxiurile cu care am mers prin București

30 nov. 2024
22023 afișări
Cum l-am găsit pe domnul Georgescu prin taxiurile cu care am mers prin București
Cum l-am găsit pe domnul Georgescu prin taxiurile cu care am mers prin București | Foto: Adrian Teleșpan

Omul crede în ce crede că-l salvează. Și nu există nevoie mai mare la ora actuală decât cea de salvare, pentru că, deocamdată, nu ne-a salvat nimeni. Nici măcar Mântuitorul cel mai cunoscut. Adică nu știu tu, dar eu sigur nu mă simt mântuit la nicio diateză și spun asta având o mare apreciere pentru Domnul Nostru Isus Cristos. Cred că e unul dintre puținii oameni care s-au apropiat de noțiunea de normalitate a naturii umane care, după cum poate ai observat, se joacă de foarte multe ori în afara compasiunii, în afara bunului simț, în afara bunătății și mai ales în afara lipsei de judecată.

Isus este pentru mulți dintre noi un exemplu pe care îl urmăm ca să îl contrazicem, în sensul că, deși direcțiile dumnealui au fost destul de clare, noi ne dezicem de ele apelând la judecată, la bârfă, la pedeapsă, la arătatul cu degetul, la provocat rușine și așa mai departe. Însă, dintre direcțiile trasate de el vreau să să mă opresc la una. Isus nu a spus niciodată că ceva, orice, poate afecta relația omului cu Dumnezeu, întrucât acceptarea greșelii comise, venite chiar și în ultimul ceas, e salvatoare. Din punct de vedere psihologic acest lucru are foarte mult sens și dacă e să-l combinăm și cu Dumnezeu, iertarea, fie a Lui, fie a noastră înșine, nu are cum să se înfăptuiască dacă cineva, oricine, consideră că nu are pentru ce să se ierte și treaba e că toți greșim.

Multe dintre lucrurile pe care le spune domnul Călin Georgescu au fost mult sens. Toate declarațiile cu bunătatea, cu unitatea, cu iubirea au sens și se regăsesc nu doar la Isus și Buddha, ci în mii de cărți scrise de-a lungul a mii de ani.

Filmul, însă, se rupe fix pe relația cu Dumnezeu care poate fi distrusă de o cezariană sau de o apă îmbuteliată. Se rupe și la relația cu femeile care nu sunt capabile să conducă țări pentru că au un scop mai nobil, să nască, și știm cu toții că o sarcină e mai greu de dus pentru mamă decât pentru tată, dar nu e ca și cum femeile s-ar reproduce singure și pentru asta ar trebui protejate de funcții și lăsate doar să nască. 

Filmul se rupe și la relația cu poporul român ale cărei relații cu alte popoare ar trebui să se rupă și ele. Filmul se rupe și la 5G despre, care domnia sa spune că e nociv, fără să ia în calcul cât de mult 5G s-a consumat ca să-și transmită dumnealui mesajul.

Acum două seri l-am întrebat cu cine a votat pe domnul taximetrist care a venit să mă ia. Mi-a răspuns că în turul 1 a votat cu domnul Simion și că în turul 2 va vota cu domnul Georgescu, pentru că ceilalți au mai fost la putere și nu au făcut nimic și “ca să vedem ce face și ăsta”. 

Apoi mi-a explicat că nu are cum să o voteze pe doamna Lasconi, pentru că “femeile sunt făcute pentru cratiță și pw*ă”. I-am amintit de doamna Angela Merkel, iar domnul taximetrist mi-a zis că în Germania e altceva. Deci, “româncele ar fi făcute pentru cratiță și pw*ă.” La finalul cursei i-am transferat banii în contul de Revolut al soacrei sale. 

Ieri am mai mers cu doi domni taximetriști și amândoi votează cu domnul Georgescu pe motiv că doamna Lasconi vrea să trimită bărbații români să moară în războiul în Ucraina, deși nu erau convinși că războiul din Ucraina e chiar real. 

În schimb, domnul Georgescu, care îl consideră pe domnul Putin un exemplu de urmat, va aduce pacea. Niciunul dintre cei taximetriști nu-i halea deloc pe homosexuali, dar nu aveau nimic cu aceștia, iar unul dintre cei trei era foarte supărat că România importă apă. Foarte supărat. Când i-am zis că în magazine sunt preponderent ape din România, mi-a răspuns că a mai văzut dumnealui și multe aduse din afară. Și cam acesta este pericolul cel mai mare când omul este dispus să-i mintă ca să-și susțină afirmațiile, iar de aici la a se minți pe sine este un pas foarte mic. Ușurința cu care putem face asta în 2024 atinge cotele cele mai mari, căci în sprijinul minciunii noastre vin toate materialele video de tip Deep fake news generate de AI în care diverse personalități apar spunând lucruri pe care nu le-au spus niciodată în realitate.

Sistemul educațional din România face ca mulți oameni să nu poată fi convinși de argumente raționale în varii spețe. Evaluarea sistemului educațional din România ar trebui să ne facă să-i înțelegem foarte ușor pe oamenii care l-au votat pe domnul Georgescu care propune salvarea și a cărui propunere poate fi mai ușor crezută de un număr mare de oameni în defavoarea salvărilor propuse de partidele care au promis de multe ori salvarea și nu au adus-o. Poți să condamni pe cineva că vrea să fie salvat și al cărui nivel de înțelegere nu trece de lipsa de fundament a salvării propuse?  

Nimic nu tâmpește ca Dumnezeu este o concluzie susținută istoric. Cu Dumnezeu în vorbe, noi, oamenii, ne omorâm și ne pedepsim de milenii, pentru că ajungem la concluzia că noi nu putem fi buni ca El. 

Iar de aici imaginea Lui începe să se distorsioneze și chiar să dispară din capacitatea noastră de a vedea lucrurile coerent, pentru că orice subiect privit fără Iubire alterează percepția. Acest lucru este știut și de psihologie și de spiritualitate. Și cumva e firesc ca noi să privim lucrurile cu curul, nu cu inima, în contextul în care de cele mai multe ori ne oferim rahat unii altora. Și de aici e firesc să ajungi la o formă de delir, căci rahatul este doar un reper, dar devine Dumnezeu dacă este singurul reper. 

Ieri am sunat o cunoștință să-i spun “la mulți ani” și a venit inevitabil vorba și de alegeri. Și mi-a povestit că, în urmă cu doi ani, a primit o propunere din partea domnului Călin Georgescu de a se ocupa de campania dumnealui la prezidențiale. Cei doi s-au întâlnit, iar cunoștința mea, după ce s-a documentat pe internet, că-l știa doar vag, și după ce l-a ascultat câteva ore, a decis să nu se ocupe de campania dumnealui. Ceea ce i-a rămas însă în minte a fost faptul că domnul Georgescu era ferm convins acum doi ani că va fi următorul președinte al României. 

Documentându-se pentru întâlnirea cu domnul Georgescu, cunoștința asta a mea a dat și peste celebrul video cu domnia sa înotând într-un lac înghețat, lac despre care s-a aflat că era termal, încălzit de fapt și că ninsoarea fusese adăugată ulterior pentru un efect mai convingător în direcția frigului. Și într-adevăr, dacă te uiți la acel video, poți vedea că niciun fulg de nea nu se pune pe haina domnului Georgescu, iar fulgii pe care îi are puși pe haină nu se topesc cum ar fi firesc.

Omenirea momentan pare să nu se îndrepte în direcția bună. Naționalismul și fanatismul se bucură de un succes din ce în ce mai mare peste tot pe glob, deși ideea ar fi să găsim o soluție să conviețuim cu toții, uniți. Sărăcia crește din ce în ce mai mult, traiul este un paradox împletit între lipsa banilor și consumerism, iar pe noi, cel puțin până acum, contrar logicii, ne unesc mai repede nenorocirile decât o fac bucuriile. 

Deși trăim într-o perioadă în care toată lumea pare să se trezească, dar fiecare în direcția lui de trezire, omenirea pare să se ducă spre prăbușire și climatic și economic și la nivel de bun simț. 

Și nu știu, dar poate, avem nevoie, noi ca specie, de un acceleraționism spre dezastru, ca să putem renaște și schimba complet sistemul acesta care ne dezbină în loc să ne unească, în fond și la urma urmei, nici Isus n-ar fi înviat dacă nu l-ar fi omorât. Sunt convins că domnul Georgescu are capacitatea de a accelera călătoria spre dezastru și poate că prăbușirea României, în cel mai bun scenariu, va da startul către o reclădire măreață a speciei umane. Doamne ajută? Măcar putem să ne mândrim că suntem singurul popor care a aflat că președintele există abia după ce l-a ales.

Omul crede în ce crede că-l salvează. E firesc. Iar oamenii cum a fost și taximetriștii mei de aseară nu pot fi convinși să își schimbe votul, pentru că la cei mai mulți dintre noi nu funcționează un rațional bazat pe o Iubire indestructibilă și pe un Dumnezeu care ne iubește oricum. Așa că ce ne rămâne la îndemână sunt votul și rugăciunea de data asta. 

Să ne rugăm să avem putere ca să facem față oricărei situații cu care ne vom confrunta și să ne rugăm și ca să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne iubește indiferent cu cine votăm. Sincer, nici nu văd momentan vreo altă formă decât rugăciunea prin care putem avea grijă de cei care votează altfel decât noi, iar pizmuirea lor nu poate sluji niciunui concept bun. Doamne ferește și Doamne ajută ca votul să nu ne… Adișorul Revotătorul. 

Cookies