Amanta lui Vanghelie l-a bătut pe Becali cu vidanja. Din poala lui Ceauşescu, în Parlament

de:
19 ian. 2012
21 Afișari
Amanta lui Vanghelie l-a bătut pe Becali cu vidanja. Din poala lui Ceauşescu, în Parlament

Oana Niculescu-Mizil recunoştea, într-un interviu acordat evz.ro în 2008, că a avut o copilărie ce s-a desfăşurat în preajma dictatorilor comunişti. Bunicul său făcea parte din nomenclatură, fiind viceprim-ministru al guvernului (1972-1981), ministru al Educaţiei şi Învăţământului (1972-1976), ministru al Finanţelor (1978-1981), preşedinte al Centrocoop (1981-1989), iar mătuşa sa, Donca, a fost timp de zece ani iubita lui Nicu Ceauşescu:

„Un alt moment haios a fost la un Crăciun, când trebuia să spunem nişte poezii la o serbare, în faţa lui Ceauşescu. Serghei şi Donca ne-au învăţat pe toţi, eram opt nepoţi, o poezie plină cu prostii. Ne-am dus lângă brad, am început să recităm poezia. L-am văzut pe bunicul cum se scurgea pe scaun, se înroşise la faţă, Ceauşescu rămăsese perplex. Serghei în spatele sălii era pe jos de râs. Aveam un telefon cu fir roşu. O sunam pe Elena Ceauşescu care ne închidea telefonul.” – spunea Oana Mizil.

Mai târziu, spune Oana Mizil, a avut de suferit în vila sa din Cotroceni, fiind nevoită să strângă lemne din parc împreună cu bunicul pentru şemineul din salon, după cum povestea în campania electorală pentru ziarul Cotidianul.

Ajunsă adult, Oana Mizil a continuat să ducă o viaţă plăcută: s-a căsătorit cu unul din cei mai bogaţi oameni de afaceri din Liban şi a creat o casă de modă de succes. Ce îi mai lipsea nepoatei ministrului Mizil? O carieră politică. Iar aceasta s-a desfăşurat de la început sub aripa lui Marian Vanghelie: „Într-adevăr, a fost şi o ambiţie a mea şi una a lui Vanghelie.” – spunea Oana Niculescu-Mizil, în 2008.

Proaspăta PSD-istă a ales acelaşi colegiu în care a candidat şi Gigi Becali. A urmat o campanie electorală în care Oana Niculescu-Mizil a fost foarte prezentă în Ferentari, alături de Marian Vanghelie, inclusiv aducând o vidanjă pe străzile cartierului năpăstuit. La vremea respectivă, Oana Mizil nu ştia nici măcar care sunt cele trei puteri în stat.

„Este de laudat faptul ca Oana Niculescu-Mizil sta in mijlocul oamenilor si da o mana de ajutor pentru rezolvarea problemelor din Colegiul in care candideaza, in Sectorul 5. Eu am nevoie de astfel de parteneri care sa-mi sustina din Parlament proiectele”, spunea şi Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie.

Într-adevăr, cu sprijinul primarului, Oana Mizil s-a ales deputat, iar Gigi Becali a fost înfrânt. Acesta din urmă nu s-a retras din politică, însă, cum promitea, ci a candidat la Parlamentul European, unde a şi câştigat un mandat.

Săraca fată bogată a uitat vidanja

În mod mai mult sau mai puţin surprinzător, Oana Niculescu-Mizil l-a bătut pe Gigi Becali în colegiul 20 Ferentari-Zăbrăuţi, cu ajutorul lui Vanghelie, după care a uitat de vindajă. Tot după modelul idolului său politic, Marian Vanghelie, Oana Niculescu-Mizil a uitat şi să îşi completeze declaraţiile de avere aşa cum cere legea.

Dupa cum reiese din declaratiile de avere si de interese publicate pe site-ul Camerei Deputatilor, deputata a omis sa declare veniturile sotului, Jamil Tohme, unul dintre cei mai bogati oameni din Liban, dupa cum scriau jurnalistii de la Catavencu.  Totodata, potrivit declaratiei de avere, deputata PSD si sotul ei nu detineau nici macar o casa sau vreun apartament, dupa cum cei doi nu detineau nicio masina proprietate personala.  Mai mult, potrivit Academiei Catavencu, Oana Niculescu-Mizil a avut in 2008 venituri de numai 17.088 RON, adica vreo 14 milioane de lei vechi lunar, desi a putut sa imprumute unor „persoane private” 680.000 de euro, iar pe blogul propriu recunoştea că afacerile îi merg bine.

Și-a angajat mămica la Parlament

Între timp, Oana Niculescu-Mizil a învăţat să completeze declaraţiile de avere, dar au apărut alte probleme cu legea.

Oana Niculescu Mizil, deputat PSD, care şi-a angajat mama la cabinet, are o casă primită de la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), chiar dacă mai deţine două apartamente în Bucureşti şi posedă bijuterii de 850.000 de dolari.

“În urma evaluărilor începute în luna noiembrie 2010 s-a constatat că Oana Niculescu -Mizil şi-a angajat propria mamă, Lidia Niculescu Mizil, începând cu data de 29 aprilie 2009 până în prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Agenţiei, citat de evz.ro.

Consiliera Lidia Niculescu a dat în judecată Regia pe motiv că, în 2009, i-a mărit chiria de 150 ori. Până atunci, familia Mizil plătea 43 de lei pe lună. Din 2009, acesta a crescut la 6.500 de lei. În mai 2011, RAAPPS a cerut evacuarea familiei din imobilul din Dorobanţi pe motiv că nu a plătit chiria majorată.

Cookies