Cum îți descarci certificatul verde COVID. Toți pașii ce trebuie urmați | VIDEO

25 oct. 2021
570 Afișari
Cum îți descarci certificatul verde COVID. Toți pașii ce trebuie urmați | VIDEO
Cum îți descarci certificatul verde COVID. Toți pașii ce trebuie urmați | VIDEO. Sursa foto: Unsplash

De luni, 25 octombrie, certificatul verde a fost implementat într-o mulțime de spații și instituții, în contextul creșterii accelerate a numărului de infectări și decese cauzate de virusul SARS CoV-2. Prin urmare, cetățenii care nu au efectuat schema completă de vaccinare, care nu au trecut prin boală sau care au trecut prin boală dar nu au notificat autoritățile vor ave acces doar în magazinele esențiale în următoarele 30 de zile.

Pentru a limita răspândirea virusului SARS CoV-2, autoritățile au decis introducerea certificatului verde într-o mulțime de spații publice și private. Trebuie menționat faptul că, în România, acest certificat a fost modificat, astfel că acum acesta este disponibil doar pentru două categorii: persoanele vaccinate cu schema completă, care au cel puțin 10 zile de la administrarea ultimei doze sau cele care au trecut prin boală și au anunțat autoritățile. Se elimină prin urmare certificatele emise în urma testelor RT-PCR și cele rapide.

În acest sens, vă prezentăm un ghid pentru descărcarea certificatului verde COVID.

Cum se descarcă certificatul verde. Pașii necesari

Înainte de toate, trebuie să știți că generarea certificatelor de vaccinare se face pe platforma guvernamentală certificat-covid.gov.ro. Interfața este simplă, cu un design intuitiv, astfel că nu este nevoie de multe click-uri pentru a ajunge la meniul principal.

  1. Primul pas este reprezentat de autentificarea pe platformă. Acest lucru se face prin intermediul unei adrese de e-mail, este puternic recomandat să fie folosită aceeași adresă de pe platforma de vaccinare
  2. La scurt timp, utilizatorul va primi pe adresa de e-mail introdusă un link de acces care îi va permite să intre pe pagina principală a platformei. Acest pas trebuie efectuat de fiecare dată când este accesată această platformă.
  3. Odată ajuns la acest meniu, utilizatorul trebuie să apese butonul verde „Certificat nou”, situat în colțul din dreapta sus.
  4. Apoi trebuie introdus tipul actului de identitate folosit de utilizator la vaccinare – fie actul de identitate, fie pașaportul

Ce aleg cetățenii români, respectiv cei străini

5. Cetățenii români și cei care dețin un CNP emis de țara noastră apasă butonul „CNP”, iar mai apoi completează vârsta. Pasul următor îl reprezintă completarea câmpurilor libere, care se face cu următoarele: codul numeric personal, seria și numărul buletinului, inițiala numelui și cea a prenumelui, dar și tipul de certificat solicitat.

Între timp, străinii selectează opțiunea „Pașaport/Act de identitate”, pentru ca mai apoi să completeze câmpurile privind țara care a emis pașaportul, numărul pașaportului sau al actului de identitate, inițiala numelui și a prenumelui și tipul de certificat.

6. Persoanele care doresc să obțină un certificat care să ateste vaccinarea scriu ce ser le-a fost administrat, județul unde s-au vaccinat, dar și luna în care a fost administrată cea de-a doua doză. În cazul celor care vor să primească un certificat care să ateste trecerea prin boală – se alege județul unde a avut loc testarea dar și luna în care a fost depistată pozitiv persoana.

7. Este apăsat apoi butonul „Salvează”, iar aplicația va înregistra cererea de înregistrarea certificatului verde UE.

8. În cele din urmă, certificatul va fi disponibil în secțiunea „Listă certificate”

Autenticitatea certificatelor se va verfiica de către autorități și de către agenții economici prin intermediul codului QR inclus în certificat, prin intermediul aplicației CoronaScan, ce poate fi descărcată pe orice smartphone.

Cookies