Cum funcţiona mecanismul şpăgii la Universitatea Bioterra

de:
27 sept. 2012
0 Afișari
Cum funcţiona mecanismul şpăgii la Universitatea Bioterra

Potrivit anchetatorilor, profesorii cereau între 300 și 500 de euro pentru a le furniza studenților, prin SMS, subiectele de la examene, informează evz.ro

Prodecanul Facultăţii de Drept, Laura Harcan, şi cel de la Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare, Florin Adrian Dulugeac au fost puşi sub acuzare. Laura Harcan este acuzată de fals intelectual. La rândul lui, Florin Adrian Dulugeac este cercetat pentru folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale.

Parchetul General a comunicat că în perioada iunie- iulie 2012 Florin Adrian Duluceac a furnizat informaţii care nu sunt destinate publicităţii mai multor persoane ce au susţinut examenul de licenţă la Universitatea Bioterra Bucureşti. De asemenea, acesta cu ajutorul mai multor funcţionari din cadrul universităţii a modificat notele obţinute la susţinerea lucrării de licenţă sau la alte examene semestriale sau anuale, ori a procedat la notarea unor studenţi fără ca aceştia să susţină respectivele examene.

Pe baza diplomelor de licenţă obţinute la această facultate dar şi la Facultatea de Drept o parte dintre absolvenţii universităţii Bioterra s-au angajat ca funcţionari publici ori au promovat în funcţii de conducere. Pe lista absolvenţilor apar numele unor parlamentari, şefi din Poliţie, ori funcţionari ai diferitelor ministere. Pe lista profesorilor apar judecători sau foşti directori în Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Cookies