Cum bagă Oprescu 123.000 € în buzunarul unei firme, din banii Primăriei, ca să îl scoată bine într-un sondaj

de:
18 ian. 2012
0 Afișari
Cum bagă Oprescu 123.000 € în buzunarul unei firme, din banii Primăriei, ca să îl scoată bine într-un sondaj

În Aula Magna a Academiei Române, primarul general, Sorin Oprescu a prezentat miercuri studiul “Bucureşti – O perspectivă sociologică”. Studiul de 123.000 de euro a descoperit că mizeria din Capitală, infrastructura şi câinii fără stăpân sunt cele mai urgente probleme ale Capitalei, că Bucureştiul nu are o identitate şi că brand-ul sau identitatea Capitalei ar putea fi format în jurul Centrului Vechi sau al parcurilor, sau al unor clădiri precum Palatul Parlamentului, Ateneul Român sau Arcul de Triumf.

Dar şi mai utilă, mai ales înainte de alegerile din acest an, este informaţia conform căreia 75% din bucureşteni sunt foarte mulţumiţi sau destul de mulţumiti de „activitatea Primăriei Municipiului Bucureşti, condusă de doctorul Oprescu”.

„Acest studiu a fost realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române”, a declarat primarul general, Sorin Oprescu.

În realitate însă, banii se duc la o firmă privată. Conform Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, contractul pentru „Servicii de consultanţă pentru elaborarea unui studiu cu privire la problemele de interes municipal” a fost atribuit de Primăria Capitalei firmei SC SCUTARU STRATEGIC CONSULTING SRL. Firma este deţinută de Codrin Scutaru, consilier în guvernul Năstase şi Tăriceanu.

„Domnul Scutaru este cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii. Mulţi dintre angajaţii firmei domnului Scutaru lucrează şi la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii”, a explicat pentru B365.ro, Aurel Vlaicu, şeful Direcţiei Operaţiuni din cadrul Primăriei Capitalei, care s-a ocupat de acest contract.

Numai că acest contract nu a fost încheiat cu institutul Academiei Române, ci cu firma lui Codrin Scutaru, căreia îi revin şi banii din contract.

Primăria a atribuit contractul firmei lui Codrin Scutaru pe 9 octombrie 2011, iar la 14 octombrie începeau deja sondajele pe teren. Astfel, în doar câteva zile, au fost stabilite toate întrebările sondajului şi au fost tipărite sute de chestionare.

Tot SC SCUTARU STRATEGIC CONSULTING SRL a primit din partea Primăriei Capitalei şi contractul pentru editarea unui manual de identitate vizuală a Primăriei. Mai exact, pentru 100.000 euro, firma lui Codrin Scutaru va trebui să editeze un Manual de identitate vizuală a Primăriei Capitalei, dar şi să găsească un slogan propriu pentru instituţia condusă de Sorin Oprescu.

Cookies