Cum au supraviețuit bucureștenii ocupației germane. Perioada sumbră care a lăsat Bucureștiul „sărăcit și acoperit de rușine”

30 aug. 2023
4259 afișări
Cum au supraviețuit bucureștenii ocupației germane. Perioada sumbră care a lăsat Bucureștiul „sărăcit și acoperit de rușine”
Cum au supraviețuit bucureștenii ocupației germane. Perioada sumbră care a lăsat Bucureștiul „sărăcit și acoperit de rușine”. Sursa foto: Colecționarul de Istorie

În urma înfrângerilor suferite în toamna anului 1916 de armata română, situația din țară nu arăta deloc optimist: instituțiile și o bună parte din oamenii importanți au plecat din calea războiului în Moldova, în special la Iași. Cei care au rămas în București au trăit o perioadă dură, de coșmar, deoarece Capitala se afla sub ocupație germană. Bombardamentele, rațiile de mâncare, bolile și frigul pe de-o parte, contrabanda și „șmecheria” ca al șaselea simț de supraviețuire – vă vom prezenta mai jos cum au trecut bucureștenii de această perioadă neagră din istoria orașului.

După o campanie dezastruoasă în toamna anului 1916, când armata română cedează teren important în fața trupelor Puterilor Centrale, trupele germane ajung să ocupe Bucureștiul, iar toate autoritățile și „lumea bună” se mută la Iași. Cei care au rămas în Capitală au avut de îndurat măsurile draconice ale autorităților, dar și necazurile perioadei de ocupație.

Cum au supraviețuit bucureștenii ocupației germane. Bombardamentele zilnice și adăposturile din pivnițe

Toamna anului 1916 a adus în București una dintre cele mai mari nenorociri din „Marele Război” – bombardamentele aeriene. Cerul Capitalei era tăiat razant în fiecare zi de avioanele Etrich Taube sau de zepeline înfricoșătoare. În septembrie 1916, în București cădeau bombe de cel puțin ori pe timp de zi, și de încă cel puțin două pe timp de noapte.

Fumul, rămășițele și groaza înveleau zone strategice și din centrul orașului care erau odinioară pline de viață. Însă, sub frica bombelor, clopotele bisericilor începeau să bată iar orașul era acoperit de liniște: circulația și vorbitul la telefon erau limitate iar noaptea Bucureștiul era învăluit complet în beznă odată cu pornirea alarmelor.

Ca să aibă mai multe șanse de a scăpa, oamenii și-au amenajat pivnițele în adăposturi anti-bombardament, au pus saltele pe jos, au adunat provizii și unelte necesare și au „căptușit” pereții cu saci de nisip.

Rechiziții, contrabandă și „mici înțelegeri” între bucureșteni și soldații nemți

Aflați sub presiunea ordinelor armatei de ocupație, bucureștenii s-au văzut nevoiți să dea din casă orice era necesar germanilor. Aceștia primeau bonuri ștampilate de diferite valori în schimbul armelor, obiectelor din metale, canistrelor de combustibil, lemnelor, alimentelor sau mijloacelor de transport. Practic, orice putea să fie folosit de nemți în eforturile de război se afla la mare căutare.

De asemenea, la nevoia armatei germane, în oraș erau transmise circulare pentru a aduna materialele necesare, precum e aceasta din 23 ianuarie 1917: „Orașul București este obligat de guvernământul imperial german să procure azi până la ora 6 seara următoarele: 15.000 de plăpumi sau pături, câte 20.000 cămăși, pantaloni, ciorapi de lână, câte 3.000 de brâie și veste de flanelă și 1.000 de blănuri.”

Desigur, bucureștenii au fost descurcăreți dintotdeauna, astfel că mulți au reușit să „fenteze” rechizițiile și ordinele și să ridice contrabanda la rang de artă. Zidirea obiectelor de preț în tavanul caselor și îngroparea zestrei sau a armelor erau metode la ordinea zilei. Unii au recurs la metode extreme, precum înmormântări false cu sicrie sigilate, în care ascundeau alimente aduse din provincie, în timp ce unele femei tinere purtau „sarcini” false, cărând sub haine obiecte de contrabandă.

Nu în ultimul rând, unii bucureșteni s-au făcut „frate cu dracul” ca să treacă mai ușor de perioada de pribegie. Fiecare soldat neamț putea trimite acasă oricând 10 kilograme de provizii, așa că mulți se înțelegeau pe sub mână cu trupele pentru a fi bine tuturor: ofereau o parte la rechiziție, o altă parte ajungea la soldat pentru a-i cumpăra liniștea iar omul simplu își păstra partea cea mai mare pentru propria folosință.

Un București „sărăcit și acoperit de rușine”, spunea Nicolae Iorga

Iarna mâncarea era puțină și de proastă calitate. Carnea, laptele, untul și pâinea albă se dădeau pe cartelă și nu erau de ajuns pentru toată lumea, astfel că lumea recurgea adesea la fasole, terciuri, pâine nedospită slab calitativă, ceapă și usturoi. Oamenii înstăriți ai țării donau bani organizațiilor de caritate care ofereau celor nevoiași rația de hrană (cererea era imensă, la vârful acesteia, doar cantinele Crucii Roșii ofereau în fiecare zi peste 12.000 de rații.

Din păcate, ocupația a dus la lipsuri medicale și igienice în rândul populației, care au dus la rândul lor la apariția epidemiilor de holeră, febră tifoidă, tifos sau variolă. Cum la acea vreme aruncatul gunoaielor și al deșeurilor din gospodărie se făcea adesea și pe stradă, autoritățile au obligat populația să curețe și să stropească trotuarele, să nu stea cu deșeurile în curte și să declare numărul de persoane din fiecare casă.

La finalul ocupației germane, bucureștenii, sălbăticiți de pribegia ultimilor ani, deveniseră extrem de ursuzi, de închiși, de înverșunați și de răi, lucru care a fost observat și de Nicolae Iorga, care a notat acest lucru la întoarcerea sa în Capitală, în 1919, când a spus că Bucureștiul a devenit un oraș „sărăcit și acoperit de rușine”, cu locuitori de „nerecunoscut”, care poartă pe fața „lungă pângărire de tot felul”.

CITEȘTE ȘI

Povestea blocului „Scala” din București. Cum au fost condamnați la moarte locatarii săi la cutremurul din 1977

Povestea Grand Hôtel du Boulevard, un colț plin de istorie și opulență din miezul Bucureștiului

„Te fac un Herdan?”. Povestea străbunicului fast food-ului din București

Cookies