Cum au gestionat medicii de la Spitalul Colțea pana de curent de aseară

12 mai 2021
63 Afișari
Cum au gestionat medicii de la Spitalul Colțea pana de curent de aseară

Spitalul Colțea din Capitală a suferit marți seară o pană de curent care a durat patru ore și care s-a suprapus cu oprirea apei în tot spitalul. Situația s-a remediat pe seară, și deși spitalul a funcționat pe baza generatorului din dotare, medicii și asistentele au simțit efectele panei, mai ales în sălile de operație.

Medicul primar ORL de la Spitalul Colțea, Marin Stamate, a declarat pentru News.ro cum a decurs pana de curent de marți seară de la spitalul unde profesează. Acesta se afla în timpul unei operații în momentul în care spitalul a rămas fără curent și a trecut pe generatorul propriu, și a relatat cum s-a recurs și la ventilarea manuală atunci când generatorul nu mai putea asigura tensiunea optimă. Managerul spitalului, Mircea Lupușoru, susține că problemele au fost evitate cu ajutorul generatorului, care a asigurat ieri după-amiază suportul zonelor vitale, adică secția ATI, blocul operator, şi că trebuie îmbunătăţite comunicarea cadrelor medicale şi modul de răspuns la astfel de situaţii.

A fost o avarie „combinată”, cauzată de Enel și de spital, spune Stamate

„Aveam un pacient, era o intervenţie oncologică care a durat vreo şase ore şi ceva şi s-a oprit curentul în timpul intervenţiei, dar a intrat generatorul care o vreme a făcut faţă până când a început să livreze tensiune suboptimală şi atunci aparatele de anestezie au încetat să funcţioneze şi a trebuit ca echipa anestezică să intervină să ventileze manual pacientul. Mai grav era că ieri în ATI aveam şi pacienţi intubaţi COVID, care erau dependenţi de suportul ventilator şi a trebuit avută o grijă specială şi acolo, adică personalul, care oricum era foarte puţin la acea oră, să se asigure că, dacă se opresc aparatele, pot interveni cu butelii de oxigen, tot aşa, manual”, a spus Marin Stamate.

Medicul ORL-ist a precizat și faptul că doar în sala de operație s-a recurs la ventilația manuală, situația de la ATI fiind una stabilă.

„Practic, aparatele intră într-un failed mode, într-o protecţie, pentru că tensiunea nu era cea de care au ele nevoie”, a explicat Stamate.

Cum s-ar putea evita pe viitor astfel de situații

Medicul primar ORL a precizat ce schimbări s-ar putea face pentru a se evita apariția în viitor a altor probleme de acest gen.

„Ar trebui făcut un audit energetic al fiecărui spital astfel încât în cazuri de forţă majoră să poată fi livrată energie cât trebuie, cum trebuie şi la tensiunea care trebuie, nu numai generatoare, dar trebuie să fie şi stabilizatoare de tensiune pentru că degeaba ai un generator care, la fel, trebuie şi el calibrat să aibă un rezervor care să ţină măcar jumătate de zi, şi asemenea lucruri nu sunt făcute, plus că una e să aduci un generator la început, când dotezi un spital sau renovezi şi după aceea se adaugă noi echipamente, noi echipamente, pentru că lucrurile evoluează şi necesarul de curent creşte şi trebuie reevaluat periodic.

La noi mai avem o situaţie particulară, când am renovat spitalul, am reuşit să avem două surse de curent independente din două bulevarde, numai că, din păcate, nu s-a făcut interconectarea, adică atunci când pică sursa principală, să treacă pe sursa de rezervă şi abia ulterior, dacă pică şi a doua sursă, să înceapă generatorul. Aşa încât e de făcut o investiţie semnificativă, dar care în final salvează viaţa oamenilor. Aparţine de autorităţi în principiu”, a sugerat medicul.

Stamate a precizat și că la momentul penei de curent, în spital se aflau echipe medicale cu vechime în spital, obișnuite cu condițiile dificile de lucru de dinainte de renovarea unității medicale.

Generatorul poate funcționa 10 zile fără oprire, spune managerul spitalului

Mircea Lupușoru, managerul Spitalului Colțea, a declarat că situația a fost rezolvată cu ajutorul generatorului, și că medicii au gestionat cu mult calm și profesionalism pana de curent, într-un moment în care mulți ar fi fost cuprinși de panică.

„Situaţia s-a rezolvat aseară. După două ore, două ore şi jumătate s-a rezolvat. Au fost întreruperi în partea energiei electrice, a curentului electric, ENEL a avut nu ştiu ce probleme şi am sunat la ENEL, ne-au înştiinţat că în jurul orei 19 vor remedia situaţia, dar nu au fost probleme pentru că noi avem un generator, care a asigurat în toată această perioadă suportul zonelor vitale, adica ATI, bloc operator, deci nu au fost probleme”, a explicat Mircea Lupușoru.

Managerul unității medicale a felicitat modul în care medicii au controlat situația și a precizat că un incident similar s-a întâmplat și în urmă cu un an.

„În momentul în care apar astfel de situaţii, intervine acea teamă sau panică şi, fiind situaţii rar întâlnite, asta s-a mai întâmplat acum un an şi jumătate la noi, de exemplu, nici cadrele medicale şi nici pacienţii nu sunt obişnuiţi cu aşa ceva şi e de înţeles că se pot speria. Cei din ATI au fost pe fază, au verificat imediat monitoarele, care au funcţionat în permanenţă, toţi pacienţii ventilaţi au fost monitorizaţi. Nu s-a întâmplat absolut nimic. E totul sub control”, a garantat managerul Spitalului Colțea.

Cookies