Cum au apărut străzile din Bucureşti pe care casele sunt identice GALERIE FOTO

Primele locuinţe-tip din Bucureşti au fost construite la periferia de atunci a oraşului, după cum a povestit doctorandul în arhitectură Andrei Răzvan Voinea, în cadrul unei conferinţe susţinută la Muzeul Municipiului Bucureşti- Palatul Suţu.

După cum a precizat acesta, până în 1909, statul nu construise efectiv locuinţe în România. Însă, la începutul secolului XX, în Bucureşti se instalase tuberculoza. Boala afecta mai ales periferia, unde locuiau muncitori veniţi din provincie, în locuinţe improvizate care deveneau adevărate focare de infecţie.

Imagini şi detalii despre aceste locuinţe găsiţi în articolul Cartiere formate pe gropi de gunoi sau Cum se trăia la perferie în Bucureştiul interbelic FOTO.

Medicii oraşului au ajuns la concluzia că cea mai eficientă metodă de a combate boala era prin schimbarea condiţiilor de locuire, după cum a precizat doctorandul. Astfel, în 1906, medicul-şef al Capitalei şi preşedintele Consiliului de Hygienă propune construirea unor locuinţe pentru persoanele defavorizate, proiectul fiind aprobat de primarul Vintilă Brătianu. 

Planul era de a construi case pentru 100 de oameni în decursul unui an de zile, rezultatul dorit fiind ca, în 10 ani, numărul celor care beneficiau de locuinţe să egaleze numărul deceselor provocate de TBC, înregistrat în momentul demarării proiectului.

În 1909, în decursul a doar câteva luni, se construiesc primele locuinţe, pe strada Lânăriei (zona Șerban Vodă-Parcul Carol).  Este vorba de 10 case, dublate, în care erau 20 de locuinţe. Salariile celor care s-au mutat în aceste case se situa între 90 şi 200 de lei, ratele fiind de 40 de lei pe lună. Practic, în 10 ani, locatarii îşi cumpărau locuinţa.

După acest prim exerciţiu, consilierii Capitalei îşi dau însă seama că nu au suficiente fonduri pentru a continua proiectul şi cer ajutor Parlamentului.

Parlamentul emite o lege prin care oricine poate înfiinţa o societate care să construiască case: aşa se înfiinţează Societatea Comunală de Locuinţe Eftine (SCLE), în 1910. Detalii despre dezvoltarea şi activitatea SCLE, AICI.

Toate parcelările s-au făcut pe baza unor principii comune, în perioada 1908-1948. Şi anume:

♦ distribuţia caselor la o distanţă egală

♦ dotarea cu apă, canalizare, iluminat

♦ folosirea materialelor de calitate

♦ încălzire adecvată

♦ interzicerea activităţii economice in locuinţă

1. Prima parcelare făcută de SCLE a fost pe strada Clucerului (zona Piața 1 Mai), unde au fost construite 30 de locuinţe, în 1910.

Pe strada Candiano Popescu (zona Parcul Carol), casele aveau patru camere şi o sala, preţul fiind de 5000-6000 de lei

2. Parcelarea de pe strada Lupeasca, 1911 (actuala stradă Sergent Nuţu Ion, lângă Răzoare) 

În acest an, apar deja primele critici la adresa SCLE. Medicul Orleanu, cel care propusese construirea locuinţelor sociale susţine, într-un „Raport general asupra igieniei şi asupra mersului serviciului sanitar al Capitalei”, că aceste locuinţe sunt folosite de „oameni cu oarecare stare materială bunicică, care ar fi putut să îşi construiască o casă la mahala, pe când familiile muncitoare se găsesc cu totul lipsite de mijloace.”

3. Parcelarea de pe Tocilescu-Poenaru (intersecția Rahova-Ferentari)- 1912 

Aici au fost ridicate 10 imobile.

4. Parcelarea Raion (zona Dristor)– 1914

În 1914, este folosit un singur lot pe strada Izmail, dar devine cea mai mare parcelare deoarece, până în 1944, are peste 300 de imobile.

5. Parcelarea Zablovschi (zona Ion Mihalache)

În acest caz, deja se schimbă stilul de construire. Casele devin mai frumoase şi mai pretenţioase, deoarece clasele sociale cu posibilităţi, care beneficiau ilegal de case, aveau pretenţii.

Din 1913 se schimbă legea de functionare a SCLE, preţul caselor se dublează, aşă ca familiile nevoiaşi nu îşi mai permit casele construite special pentru ele.

O altă parcelare a avut loc în Prelungirea Dorobanţi, astăzi considerată o zonă bogată a Bucureştiului. Casele construite pe străzile Bruxelles şi Washington, de pildă, sunt, de fapt, locuinţe sociale, ridicate în cadrul unei parcelări pentru angajaţii Ministerului de Finanţe. Nici aici nu au locuit însă familii nevoiaşe, ci inspectori şi directori din cadrul Ministerului.

„Motivul pentru care s-au făcut casele a fost combatarea tuberculozei. Că aşa a fost combătută… rămâne de văzut. Însă mulţi oameni care au beneficiat de aceste case nu aveau probleme cu tuberculoza…” , a concluzionat Andrei Răzvan Voinea.

VEZI ŞI:  Frumoasele vile din Vatra Luminoasă, construite iniţial ca locuinţe sociale. Povestea unui cartier