Cum arată vila de 460 de metri pătrați a lui SOLOMON WIGLER,consilierul lui Oprescu care primea mită

de:
05 iun. 2015
2 Afișari
Cum arată vila de 460 de metri pătrați a lui SOLOMON WIGLER,consilierul lui Oprescu care primea mită

Solomon Wigler (60 de ani), consilierul personal al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de 5 infracțiuni de trafic de influență. Joi procurorii DNA au anunţat că l–au prins în flagrant pe Wigler atunci când primea de la un afacerist o tranşă de 25.000 de euro.

Conform indiciilor oferite de DNA, se pare că Wigler a cerut mită pentru construirea unor supermarketuri KAUFLAND de către S.C. Alpha Property Development S.R.L. și acceptarea unei donații de teren pe care Primăria să construiască un drum, tot de la KAUFLAND, prin intermediul S.C. Alpha Property Development S.R.L.. Sorin Oprescu l-a suspendat din funcție pe consilierul personal Solomon Wigler, joi. Detalii AICI

Potrivit datelor din anchetă, Wigler era monitorizat de mai multe luni de DNA, iar cazul a demarat după ce afaceristul a făcut denunţ. Potrivit DNA, în perioada iunie 2012 – mai 2015, Wigler ar fi pretins în mai multe rânduri suma totală de 230.000 euro și a primit în mai multe tranșe suma de 204.000 euro de la afacerist.

In schimb, el se lăuda că va interveni pe lângă Sorin Oprescu, funcționari din Primăria Capitalei, sau consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București, lăsând să se creadă că are influenţă asupra acestora în vederea iniţierii şi votării unor proiecte de hotărâri. Aceste hotărâri vizau aprobarea unei donații către Primărie a unui teren aparținând Kaufland, necesar pentru construirea unui drum de acces la un sens giratoriu pentru unul din hipermarketurile acestei companii și aprobarea unor PUZuri necesare pentru construirea altor supermarket-uri.

Întalnirile dintre Wigler şi denunţător au fost toate înregistrate ambiental, fie că s-au desfăşurat în biroul din primărie al consilierului, fie în mijlocul naturii, în Parcul Tineretului. De câteva ori, arată DNA, mita ar fi fost luată în biroul lui Wigler, aflat la etajul 14 din Primărie.

La o întâlnire lângă parc, Wigler l-a întrebat pe omul de afaceri: „Tu le-ai adus ceva?… lor … tu ai adus ceva bani sau ceva?”.

Șpaga era încasată pentru fiecare etapă din serviciile aduse de Wigler și calculată în funcție de persoanele care urmau să fie mituite în continuare. Pentru avizele şi hotărârile din 2015, consilierul a cerut banii prin transferuri din conturile bancare ale soției omului de afaceri, în cel al soției consilierului primarului Sorin Oprescu, în tranşe de 4-5.000 de euro, lucru care s-a şi întâmplat.

Casele lui Solomon Wigler

În zona Pieței Alba Iulia, Solomon Wigler și-a construit o cazemată. Aproape zece vile sunt separate de drumul public printr-o poartă de fier care blochează o stradă privată. Un paznic, susține că întreg perimetrul este proprietate privată și nu a lăsat jurnaliștii să o fotografieze. Un vecin a povestit că au fost mai mulți polițiști care au percheziționat primul imobil, în suprafață de 350 de metri pătrați. Vila construită în stil clasic, veche, este înconjurată de un gard de beton de 3 metri, scrie evz.ro.

A doua vilă a consilierului personal al lui Sorin Oprescu se află pe strada Țepeș Vodă. Conform declarației proprietarului, imobilul are o suprafață de 460 de metri pătrați și a fost cumpărată în 2006. Vila a fost consolidată, însă interioarele nu sunt finisate. Nefiind locuită, au apărut inscripționări de tip grafitti pe ușile impozantei construcții. Vecini nu au habar cine este proprietar, de ceva vreme nu a mai dat nimeni pe acolo. Ultimii muncitori au fost zăriți în toamna trecută.

Oficial, Solomon Wigler, locuiește într-un apartament din zona Alba Iulia în centrul Capitalei. Potrivit avizierului blocului, consilierul lui Oprescu locuiește singur în apartament și nu are datorii la întreținere. 

Consilierul Solomon Wigler și-a depus ultima declarație de avere în iunie 2013. Potrivit acestui document, pe lângă cele trei case, el mai are un teren de 65.000 de metri pătrați cumpărat în Popești Leordeni, județul Ilfov. Wigler mai consemnează trei autoturisme de lux, o colecție de tablouri și sculpturi în valoare de 800.000 de euro, ceasuri și bijuterii de 600.000 de euro și obiecte de cult în valoare de jumătate de milion de euro.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Wingler este administratorul firmei Pil Ex Trade SRL, firmă care are ca obiect de activitate comerțul obiectelelor de îmbrăcăminte.

Sediul social al firmei este declarat pe strada Christian Tell, numărul 16, gard în gard cu presupusa casa moștenită de Adrian Năstase de la mătușa Tamara Cernasov.

Cookies