LA MINE-N CARTIER

Cum arată utilajul cu care Poliţia Locală Sector 4 va ridica maşinile parcate neregulamentar. FOTO

Sectorul 4 este primul dintre sectoarele Capitalei şi singura entitate administrativă din Ţară, pe raza căreia, încă din luna ianuarie a acestui an, nu se mai ridică maşini prin intermediul unor colaborări cu societăţi comerciale, anunţă Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

După expirarea contractului respectiv, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, a decis ca reglementarea acestor aspecte care vizează respectarea normelor privind regimul autovehiculelor parcate neregulamentar pe raza Sectorului 4 să fie dusă la îndeplinire prin intermediul Poliţiei Locale Sector 4.

„Aşa este în toate ţările civilizate şi ne-am dorit alinierea la reglementările care impun respectul faţă de cetăţean, de drepturile acestuia şi de normele de convieţuire socială! Astfel, odată cu achiziţionarea acestui prim utilaj, începând cu 1 iulie a.c., prin Direcţia Poliţie Locală Sector 4, vom trece la ridicarea strict a maşinilor care blochează intersecţiile, intrarea în instituţiile de interes public sau care ocupă locuri pentru care sunt plătite taxe de ocupare a domeniului public pentru parcările de reşedinţă. Utilajul va staţiona în curtea Primăriei Sectorului 4 şi va acţiona în funcţie de ceea ce poliţiştii locali constată pe teren, ţinând cont, cu precădere, de ceea ce ne semnalează cetăţenii. Vom interveni prompt, numai unde situaţia o va impune! Nu lucrătorii unor societăţi comerciale, ci doar poliţiştii locali, garanţi ai respectării Legii prin uniformă şi atitudine, vor asigura desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, primarul Sectorului 4, în comunicatul citat.

De asemenea, tot pe raza Sectorului 4 a fost intensificată acţiunea de identificare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, astfel încât să poată fi eliberate trotuarele şi locurile de parcare ocupate abuziv. „Adresez un apel proprietarilor care şi-au uitat maşinile nefuncţionale în parcări sau în zone de trafic pietonal. Până la 1 iulie a.c., mai au timp să le ridice, în caz contrar, vor fi somaţi şi vom demara procedura respectivă prin intermediul Autorităţii Locale, iar costurile vor fi suportate de cei care nu s-au conformat termenelor impuse. Sper şi contez, ca de fiecare dată, pe spiritul civic al locuitorilor Sectorului 4, pentru respectarea legislaţiei în vigoare”, a mai spus Cristian Popescu – Piedone.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button