SMART CITY

Cum arată una din cele mai mari creşe din Capitală, după ce a fost modernizată complet. FOTO

Creşa „Ciobănaşul” din Sectorul 2 al Capitalei urmează să fie redeschisă peste numai câteva zile, după ce a fost complet renovată şi modernizată.            

„Am verificat, din nou, stadiul ultimelor lucrări de reparaţii capitale şi modernizare ale Creşei „Ciobănaşul” care îşi va deschide porţile la data de 1 septembrie 2015  pentru a-şi primi în cele mai bune condiţii copii.
Pentru creşterea condiţiilor pe care le oferim celor mici, creşa a fost într-un amplu program de reparaţii şi modernizare, astfel că acum avem condiţii la standarde ultramoderne, atât din perspectiva dotărilor, cât şi a spaţiilor destinate odihnei, hranei, îngrijirii şi educaţiei acestora”, a declarat primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu. 

Conform sursei citate, în cadrul lucrărilor de modernizare a creşei „Ciobănaşul” au fost realizate următoarele: 

• reabilitarea termică a clădirii,
• reparaţii la acoperiş,
• amenajări interioare,
• înlocuirea şi repararea dotărilor specifice activităţii creşei,
• zugrăveli şi vopsitorii,
• igienizări,
• montare de tavane de ghips carton în clase şi în spaţiile comune,
• refacerea instalaţiilor electrice şi a celor sanitare,
• refacerea instalaţiilor termice,
• montarea unei centrale termice noi, a unui hidrofor şi a unui grup electrogen care asigură curentul electric necesar funcţionării creşei în caz de avarie a reţelei publice.
• amenajări exterioare prin realizarea trotuarelor, a gardurilor de împrejmuire, construirea a două foişoare pentru copii şi a unei zone speciale pentru depozitarea cărucioarelor.

Capacitatea Creşei „Ciobănaşul” este de 175 locuri (9 grupe), iar serviciile oferite copiilor de vârsta antepreşcolară vizează supravegherea, îngrijirea, educaţia şi hrănirea acestora în condiţii excepţionale.
Din cele 175 de locuri disponibile, 8 grupe vor funcționa la Creşa „Ciobănaşul 1” și o grupă (respectiv 25 de locuri) va fi deschisă la Creşa „Ciobănaşul 2” în Şoseaua Vergului numărul 12 , acolo unde a funcționat Creşa „Ciobănaşul” pe perioada renovării și reabilitării. Administraţia locală a anunţat că face acest demers, având în vedere că un număr de 25 de părinți și-au exprimat dorința să-și poată duce copii acolo, fiind mai aproape de domiciliu lor.

De asemenea, de la 1 septembrie 2015 şi Creşa „Sinaia” îşi va deschide porţile pentru 80 de copii de vârstă antepreşcolară care vor avea la dispoziţie cele mai moderne condiţii de creştere şi educare într-un sediu care a fost şi el la rândul său reabilitat şi modernizat de curând.

Conform administraţiei locale, în Sectorul 2 sunt locuri asigurate pentru toate solicitările primite de la părinți, iar pentru a asigura în viitor noile solicitări, se pregăteşte deschiderea unei noi creșe cu 150 de locuri.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button