Cum arată pasajul de la Domnești, cel mai important pasaj de pe Centura Capitalei. Cât va costa și de ce nu este încă gata [VIDEO]

08 nov. 2021
403 afișări
Cum arată pasajul de la Domnești, cel mai important pasaj de pe Centura Capitalei. Cât va costa și de ce nu este încă gata [VIDEO]
Cum arată pasajul de la Domnești, cel mai important pasaj de pe Centura Capitalei. Cât va costa și de ce nu este încă gata [VIDEO]. Sursa foto: Captura de ecran YouTube

Pasajul de la Domnești a fost în sfârșit completat în forma sa finală, după ce a fost finalizat tablierul metalic al acestuia. Fiind un pasaj de tip giratoriu suspendat, acestuia trebuie să i se mai adauge și rampele de coborâre și urcare pe pasaj, dar și să se toarne carosabilul. Povestea pasajului este însă una complicată, deoarece lucrările au stat pe loc timp de un an.

Pasajul de la Domnești începe să prindă contur, fapt ce se poate observa din imaginile surprinse deasupra șantierului cu ajutorul dronelor. Mai mult, este vizibil faptul că a fost completat tablierul metalic al giratoriului suspendat, astfel că pasul următor este realizarea rampelor de coborâre și urcare pe pasaj, potrivit Digi24.

Pasajul de la Domnești, în cifre

Cu o lungime de 536 de metri, pasajul de la Domnești este unul dintre cele mai importante și necesare proiecte aflate în construcție în acest moment în Capitală. Lucrările au început aici în 2017, când compania românească de construcții Straco a câștigat contractul pentru proiectarea și execuția acestui pasaj suprateran.

Costurile estimate ale proiectului se ridică la suma de 91,5 milioane de lei, iar finalizarea posibilă este așteptată undeva în prima jumătate a anului 2022.

Proiectul este așteptat cu nerăbdare de șoferii care trec zi de zi prin zona Prelungirea Ghencea – Domnești, deoarece aici se formează zi de zi cozi infernale, ce se întind chiar și pe distanțe de 5 kilometri. Spre disperarea celor care frecventează zona, este nevoie de zeci de minute să treci intersecția în acest moment.

Lucrările la pasajul de la Domnești au bătut pasul pe loc aproape doi ani

Deși în 2017 când au început lucrările la pasajul de la Domnești se estima că acesta va fi gata în circa 24 de luni, iată-ne la 4 ani distanță de acel moment, iar șantierul încă se află în derulare.

Întârzierea se datorează faptului că lucrările au fost oprite la scurt timp după derulare, în 2018. Șantierul pornise atunci în baza unei autorizații de construire parțiale, însă Primăria Capitalei, condusă la acea vreme de Gabriela Firea, a cerut modificarea lucrării. Primăria ceruse lărgirea pasajului pentru a încorpora o linie de întoarcere a tramvaiului. Acest lucru s-a realizat cu greu și a presupus refacerea completă a planurilor. De asemenea, expropierile inițiale precum și cele suplimentare au fost efectuate cu întârziere. Nu în ultimul rând, compania de construcții Straco a intrat între timp în insolvență, ceea ce a dus la preluarea lucrărilor de subcontractorul Tracon, o altă companie din țară.

Centura Capitalei va mai dispune de trei sensuri giratorii suspendate, pe lângă cel din Domnești – unul la Cernica, unul la Berceni și unul în Popești – Leordeni.

Cookies