Cum arată noul stadion Steaua. Nicușor Dan și Ludovic Orban au participat la inaugurare VIDEO

28 nov. 2020
182 afișări
Cum arată noul stadion Steaua. Nicușor Dan și Ludovic Orban au participat la inaugurare VIDEO

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, prezent joi seara la recepţia proiectului de investiţii "Complexul Sportiv Steaua", a dat asigurări că Bucureştiul nu va mai pierde baze sportive. Constructorul noului stadion a precizat că este vorba despre cel mai mare complex sportiv din România, având 82.000 de metri pătraţi desfăşuraţi, peste 825 de încăperi şi 32.000 de locuri.

Noul stadion are spații VIP, loje și parcare, sală de forță și de recuperare, un restaurant, magazine și găzduiește, de asemenea, muzeul CSA Steaua. Complexul dispune și de spații de cazare pentru sportivi: 24 de camere cu un total de 48 de locuri de cazare. Proiectul a fost demarat în februarie 2018, termenul de execuţie fiind, conform contractului, 30 noiembrie 2020.

„Eu, ca primar, pot să vă promit că nu vom mai pierde baze sportive, pentru că în ultimii ani s-au construit câteva, dar s-au pierdut mai multe. Pot să vă promit că în Bucureşti nu vor mai dispărea baze sportive”, a subliniat Nicușor Dan.

Pe de altă parte, el a mărturisit că simte o nostalgie faţă de fostul stadion Ghencea, rememorând faptul că în 1987, când făcea parte din lotul de matematică, a urmărit meciul de fotbal România – Spania.

„Nu pot să nu vă spun că am o nostalgie după fostul stadion Ghencea. Am fost aici în ’87, eram elev în lotul de matematică şi am fost la România – Spania, 3 – 1. Însă asta e direcţia în care merge lumea şi, cum a spus constructorul, nu este doar un stadion, este un complex sportiv, în care o să aibă loc de antrenament, şi chiar de cazare, mai multe discipline sportive. Asta este direcţia în care va merge Bucureştiul şi România”, a declarat Nicuşor Dan.

Complexul a fost realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. La eveniment au fost prezenţi premierul Ludovic Orban şi ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan.

Constructorul a precizat că este vorba despre cel mai mare complex sportiv din România, având 82.000 de metri pătraţi desfăşuraţi, peste 825 de încăperi şi 32.000 de locuri. Proiectul a fost demarat în februarie 2018, termenul de execuţie fiind, conform contractului, 30 noiembrie 2020.

Cookies