Cum arată monumentul Aripi instalat în Piața Presei Libere la două luni după ce a fost montat FOTO

de:
29 feb. 2016
2 Afișari
Cum arată monumentul Aripi instalat în Piața Presei Libere la două luni după ce a fost montat FOTO

Monumentul „Aripi”, înălțat în Piața Presei Libere în locul statuii lui Lenin, dedicat luptei anticomuniste, are o greutate de peste 100 de tone şi are o înălţime de peste 20 de metri. Acesta a fost creat de sculptorul Mihai Buculei, având forma a trei aripi, realizate din oţel inoxidabil importat din Germania. Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud, şi-a dorit ca impresia lăsată de acest monument să fie aceea că ariplile se desprind de pământ.

Citește și Monumentul „Aripi” a fost instalat în Piaţa Presei Libere. Va fi inaugurat în primăvară

În prezent, după finalizarea instalării celor trei aripi, urmează finalizarea soclului, lucrările fiind sistate din cauza frigului. Astfel, „Aripile” create de Mihai Buculei se vor sprijini pe o movilă, care va fi, de fapt, simbolul unui mormânt, precum tumulii precreştini. Artistul a explicat în cadrul unui interviu recent ca soclul face parte din compozițe, fiind folosit chiar granitul din dalele soclului lui Lenin.

Potrivit lui Mihai Buculei, monumentul „Aripi” va fi inaugurat în primăvară, la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai, în cadrul unui eveniment internaţional dedicat foştilor deţinuţi politici, organizat de Emil Constantinescu, cel care a susţinut încă de pe vremea când era preşedinte al României realizarea acestei lucrări. Demararea efectivă a proiectului a început în 1999, când ministrul Culturii de atunci, Ion Caramitru, a organizat un concurs care a fost câştigat de Ioan Buculei cu opera de artă „Aripi”.

Proiectul „Aripi” a demarat în anul 2003, printr-o Hotărâre de Guvern. Realizarea lui a durat foarte mult atât din raţiuni financiare, cât mai ales din cauza aspectelor tehnice implicate de un proiect de o asemenea anvergura. Astfel, în prezent, datele oficiale spun că bugetul a fost de 9 milioane de lei, plus TVA la care se adauga lucrările de amplasare, transport şi montaj în Piaţa Presei Libere, cu un bugetul de 4,2 milioane de lei, cu TVA inclus.

Citește și Bugetul pentru amplasarea monumentului „Aripi” în Piața Presei, suplimentat cu 615.000 euro

Cookies