Cum arată Mega Mall cu trei săptămâni înainte de inaugurare. FOTO

de:
21 apr. 2015
17 Afișari
Cum arată Mega Mall cu trei săptămâni înainte de inaugurare. FOTO

La centrul comercial Mega Mall din Bucureşti se fac ultimele lucrări, înainte de deschidere. Inaugurarea Mega Mall a fost amânată pentru data de 14 mai, din cauza finisajelor, deşi iniţial fondul sud-african de investiţii NEPI (New Europe Property Investments), unul dintre cei mai importanţi investitori imobiliari de pe piaţa locală, a anunţat că va deschide mallul pe 23 aprilie.

Mega Mall are o suprafață totală de 230.000 de metri pătrați construiţi. Investiţia totală în acest mall se ridică la 165 milioane de euro.

„Atât noi, cât și partenerii noștri, ne dorim ca bucureștenii să pășească, pentru prima oară, într-un Mega Mall pe măsura așteptărilor, dar și a eforturilor umane și a investițiilor financiare semnificative care s-au făcut în dezvoltarea acestui centru comercial. Tocmai pentru că ne dorim să păstrăm cele mai înalte standarde de calitate NEPI, am decis programarea datei oficiale de deschidere la jumătatea lunii mai”, a declarat, anterior, Sorin Scîntei, Project Manager în cadrul NEPI, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Demarat în urmă cu 1 an şi 2 luni, centrul comercial include peste 3.000 de metri pătraţi de vitrine cu o înălțime de 14 metri, cinci cupole elipsoidale, cu o suprafață totală de peste 750 metri pătrați, precum şi două luminatoare masive ce acoperă 1.500 de metri pătrați.

Vezi şi: Cum va arăta centrul comercial Mega Mall din Bucureşti. FOTO

Reprezentanţii NEPI susţin că Mega Mall va reprezenta punctul principal de reper al peisajului românesc de retail, din punct de vedere al arhitecturii și design-ului, mixului de magazine și entertainment, accesibilității și a facilităților de parcare.

„Atât design-ul mall-ului, cât și conceptul magazinelor din interior sunt singulare pe piața românească. Momentan se finisează în cel mai mic detaliu elemente unice în România, a căror construcţie este foarte laborioasă, precum plafonul care permite trecerea luminii naturale, dar și vitrinele din sticlă ale magazinelor, cu înălţimea de 14 metri. Toate spațiile comerciale au fost predate partenerilor conform planificării”, a completat reprezentantul NEPI.

Din portofoliul NEPI fac parte Mall Promenada, Vulcan Value Centre, CityPark Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu Jiu şi alte centre comerciale atat în ţară, cat şi în Serbia şi Slovacia. NEPI mai deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din Bucureşti, City Business Centre din Timişoara şi The Office din Cluj.

Cookies