CUM ARATĂ Cel mai nou complex comercial, inaugurat în Sectorul 6. VIDEO&FOTO

de:
28 iul. 2020
4 Afișari
CUM ARATĂ Cel mai nou complex comercial, inaugurat în Sectorul 6. VIDEO&FOTO

„Primăria Sectorului 6 prin Administrația Piețelor Sector 6 a construit de la zero un nou complex comercial, Drumul Taberei 34, pentru locuitorii acestei zone. Obiectivul nostru a fost acela de a mări suprafața spațiului verde din sector. Sper ca această zonă să devină un punct de referință pentru tot ceea ce înseamnă Drumul Taberei, în completare la Parcul Drumul Taberei și, binențeles, să asigurăm celor care locuiesc aici, accesul la un comerț civilizat. Acest concept vrem să îl extindem și în alte cartiere ale sectorului”, a declarat la inaugurarea complexului comercial, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu. 

Complexul este amenajat pe o suprafaţă totală de 2.400 mp din care aproape 2.200 mp sunt ocupaţi de spaţii verzi amenajate la noi standarde de calitate. Lucrările au început anul trecut și au fost finalizate în mai puțin de 8 luni.

Înainte de a intra în procesul de modernizare, zona era una insalubră unde se practica un comerţ stradal neautorizat.

În cele 16 spații comerciale locuitorii zonei se vor bucura pe lângă clasicele cumpărături și de o agenție de turism, de optică medicală sau pet-shop, toate într-un spațiu modern, cu toate utilitățile necesare. Fiecare spațiu comercial are 10 mp, iar 20 mp sunt destinați spațiilor auxiliare.

Zona de petrecere a timpului liber, în cei 2.220 mp destinați spațiului verde, este amenajată cu alei pietonale cu pavaj 3D, sistemul de iluminat este economic (LED), iar grupurile sanitare moderne.

Investiția se ridică la 380.000 de euro, iar banii provin din sumele atrase de Administrația Piețelor Sector 6.

Cookies