Cum arată alegerile prezidențiale la bogații din București, pe Nordului

În primul rând, spre cinstea acestui articol și ca să-mi găsesc inspirație, eu n-am vrut să merg cu mașina la secția de votare.

Îmi doream o expediție, motiv din care i-am propus prietenului meu drag cu care am fost la vot să mergem perpedes, să întâlnim aventura, să alea, alea. El n-a vrut să mergem pe jos. Prin urmare, am mers cu mașina unei prietene de care am râs un pic, că ea nu poate vota lângă casă, ci trebuie să meargă până la mama dracului, pe Șoseaua Chitilei, unde are ea buletin. 

Jimmy, prietenul cu care am fost la vot, și cu mine nu avem buletin de București, iar asta e superb la alegerile prezidențiale, că poți vota unde vrea funda ta.

Mă gândeam eu că cine știe ce se va întâmpla dacă ne ducem pe jos, mai ales că ar fi trebuit să trecem ilegal calea ferată, noi aflându-ne acum într-o zonă foarte selectă a Capitalei, Șoseaua Nordului, pe malul Herăstrăului, pe unde trenul trece doar ca să ne aducă aminte că există și săraci. Mă rog, eu mă confrunt cu aceeași amintire și dacă mă uit în cont, dar trenul nu are de unde să știe asta și ciuuuuu ciuuuuu zilnic. Ciuciu și banii mei.

În fine, o mare parte din ultimele luni mi-am petrecut-o în acest cartier de bogați, unde scriu la carte și spăl vase, căci atât de bine câștig din scris, încât am fost nevoit să mă angajez mașină de spălat vase, dar asta este o altă poveste și nici nu cred că ar fi frumos să las victima să iasă din mine la suprafață în sfânta zi de duminica alegerilor prezidențiale.

M-am dichisit foarte select ca să merg să votez, în sensul că mi-am dat jos tricoul în care dormisem și l-am mirosit pe cel pe care îl purtasem în oraș acum două zile. Mai mergea clar purtat, nici măcar nu era în stadiul ăla care ar fi necesitat o spălare rapidă. Aoleo, mă duc să pun rufele la uscat. Revin.  Așa. Gata  E a treia oară când le spăl, că am uitat de două ori să le scot din mașina de spălat în timp util. 

Mi-am pus și birckenstocii ăia buni și am plecat, deși prietenul meu drag mi-a recomandat să-mi dau șosetele jos, în contextul în care el nici măcar nu-și luase vanșii noi. Ieri am căutat pe internet să văd unde e cea mai apropiată secție de votare și am găsit secția 100, undeva pe Bulevardul Ficusului. 

Evident că nu mi-am salvat adresa, iar astăzi, când am căutat din nou, nu am mai găsit așa ușor site-ul pe care mă uitasem ieri. Nu l-am mai găsit deloc. Noroc că mi-am adus aminte că era la o intersecție secția, am căutat pe hartă și am remarcat că în acea intersecție este Colegiul Tehnologic Viaceslav Harnaj. 

Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu știu cine a fost domnul Harnaj, vă spun acum că dumnealui este fondatorul apiculturii române moderne, dar și profesor universitar și om de știință.

Am ajuns pe Bulevardul Ficusului 18, acolo e colegiul, am parcat pe jumătate în stația de autobuz, că era plin ochi peste tot de mașini, și ne-am uitat după clasicele indicatoare care spun clar: Spre secția de votare! Am numărat zero astfel de indicatoare, noroc că am văzut niște oameni ieșind pe o poartă de pe altă stradă. Păreau votanți. Am vrut să întreb dacă acolo e secția, dar teama de a fi crezut prost mi-a așternut tăcerea pe buzele mele de alegător. 

Am găsit secția și fără ajutor, și fără indicatoare și am intrat. În curte, o serie de persoane discutau în tihnă, pe la umbră, fără să dea impresia că-i urmărește vreo karmă. Înăuntru era foarte frumos. Foarte curat.  Foarte luminos. Foarte liniște. Eu, și când m-or interna, la fel vreau să fie. Era, așa, o atmosferă din aia de lene de vara, după amiaza, deși era doar 11:45.  Secția de votare era 44, nu 100 sau nu știu, am văzut 44 scris de mai multe ori cu carioca pe coli A4. 

Veneau oameni și plecau încontinuu, dar foarte organizat și pașnic, ca atunci când îți vizitezi o rudă grav bolnavă, dar care e în afara pericolului de moarte. Doamnele care ne-au verificat buletinele și ne-au trecut pe listele suplimentare erau foarte binevoitoare, zâmbeau, se simțeau bine, trăgeau jaluzelele ca să nu le mai bată soarele în cap și ne-au declarat, după ce mi-au văzut buletinul, că a fost un val puternic de la Cluj în ultima oră.  Ne-au întrebat cum ne place Bucureștiul și noi i-am răspuns în cor: “Foaaaaaaarte muuuult!” Nu ne-a crezut, deși nouă chiar ne place. Nu ni se pare nici cel mai superb, dar nici cel mai groaznic loc de pe pământ. 

Procesul de votare a durat aproximativ trei secunde, doamna care avea buletinul meu chiar s-a mirat: „Așa repede? Erați decis, nu? Da, i-am răspuns. Măcar acum, că asupra altor decizii am clocit foarte mult și nu mi-a fost bine. Haha, să nu uitați buletinul! Mulțumesc, mulțumesc…”

Oamenii de la vot arătau foarte normal, iar opulența de pe Nordului a lipsit total din experiența mea electorală, dar abia apoi m-a izbit că bogații adevărați n-au stat pe cartier în weekendul prelungit de 1 Mai, ci s-au dus călare pe Mamaia, pe Poiană, mai știu și eu. 

M-am simțit și prost că nu m-am îmbrăcat și eu mai sofisticat, că aproape toată lumea era îmbrăcată ca de sărbătoare, deși ar putea fi o sărbătoare a unui aparent dezastru. 

Îmi pare rău că nu era nicio echipă de filmare acolo sau vreo echipă pentru exit poll, că găsisem răspunsul cel mai frumos pentru întrebarea: Cu cine ați votat?, iar eu urma să răspund cu un accent de copil răsfățat care se gudură: “Mi-e rușine să spun”. E un răspuns care lasă loc de interpretare, deși mie, personal, nu-mi vine să mă mândresc cu niciunul dintre candidați, dar aceasta este doar o reacție egotică. 

Așa au arătat alegerile din primul tur pe Nordului. Normal și decent. Ce să mai zic? Îi doresc mult succes câștigătoarei sau câștigătorului. Atât. Doamne ajută și Doamne ferește, alegerile iar ne chinuiește. Adișorul Electorul.