Acum, că s-a întors iarna şi personal sunt puțin supărată pentru că mi se pare că se scurtează sezonul magnoliilor, despre care mi-ar fi plăcut mult mai mult să vorbesc, n-am avut ce să fac şi iar am tras cu urechea prin metrou. Că ce să și faci în aglomerația şi agitaţia asta, mai ales acum când liderul nostru suprem a dispărut dintre noi. Sau itsgon, cum spune demna sa urmașă într-ale candidaturii, doamna Anamaria Gavrilă. Căci dânsa este noua vedetă a dimineților de la metrou.
Cum tura asta de alegeri am cam rămas fără personaje memorabile, instaurarea ordinii constituţionale şi a turului doi, acest haiku postmodernist, a devenit o temă de dezbatere. Lumea se se întreabă şi cum un CV presărat cu imobiliare și fraze fără sens pot să devină biletul spre Cotroceni. Dar astea deja sunt detalii.
Doamna Gavrilă nu e din București și a trăit sau a lucrat mult în străinătate, nu m-am prins exact ce şi cum, dar din engleza domniei sale ne putem da seama că are o viziune occidentală asupra lumii şi, evident, şi asupra României şi sper şi că și asupra Bucureştiului.
Căci iată, de exemplu, cum ar putea arăta noua viziune asupra Bucureștiului, după instaurarea ordinii constituţionale şi a turului doi.
Dacă Anamaria Gavrilă ar avea puterea de a reorganiza educația, Academia Română ar deveni un hub de dezvoltare personală. Aici s-ar preda cursuri despre „cum să atragi succesul” și „cum să monetizezi orice idee”, iar biblioteca ar fi înlocuită cu o colecție de e-book-uri despre „manifestarea abundenței”.
Elevii nu ar mai trebui să învețe geografie, matematică sau istorie, ci ar avea un singur obiectiv: să creadă în ei. Lecțiile s-ar axa pe vizualizarea succesului și pe ideea că „dacă îți dorești ceva suficient de mult, Universul îți va oferi”.
Dacă s-ar pune problema reinventării Arcului de Triumf, acesta ar putea deveni, într-un eventual mandat Anamaria Gavrilă, un simbol al plecărilor și revenirilor din diaspora. Fiecare român care ar emigra ar trebui să treacă pe sub arc, iar la întoarcere ar primi un pliant despre „România, țara oportunităților” și un voucher pentru un curs despre „repatriere inteligentă”.
Dacă s-ar regândi infrastructura transportului, Gara de Nord ar putea deveni un spațiu de co-working pentru nomazi digitali. Trenurile ar întârzia la fel ca înainte, dar călătorii ar primi Wi-Fi gratuit și acces la un seminar despre „cum să lucrezi de oriunde”.
Dacă spitalele ar fi reorganizate după principiile dezvoltării personale, Colțea ar deveni un centru de „vindecare alternativă”. În loc de tratamente clasice, pacienții ar primi ceaiuri bio și ar fi îndrumați să-și „reprogrameze subconștientul” pentru sănătate perfectă.
Acum, râdem, glumim, dar e trist aşa să vedem că de la un ciclu electoral la altul, şi asta nu doar la noi, e din ce în ce mai aglomerat pe nişa asta a unor personaje cu idei fixe, rigide, cu deschidere puțină, cu flexibilitate și mai puțină.
Și mai trist e că în cele, iată, aproape 6 luni de la alegerile din noiembrie nimeni nu s-a uitat un pic spre oamenii care au votat cu disperare într o speranță, oare ce își doresc oamenii ăștia, oare ce au ei nevoie, ce îi face atât de supărați și dezarmați încât să meargă pe direcția asta.