Cum ar fi să iubim România?

29 oct. 2021
1193 Afișari
Cum ar fi să iubim România?
Cum ar fi să iubim România?

Cineva a scris asta pe ziduri. Nu știu dacă-i mâna lui Simion de la AUR, de pe vremea când era ong-ist și umplea toți pereții cu "Basarabia e România”. Nu de altceva, dar nu cred că doar Simion își iubește țara.

Cineva a văzut poza asta..

Cum ar fi să iubim România?
„Cineva a scris pe ziduri asta.”

… apoi a întrebat fără se gândească prea mult:

„Cum ar fi să și merite mai întâi?”

Asta m-a stârnit. E o modă intelectualist-globalistă să-i înjuri pe patrioți şi pe cei credincioși. Adică exact pe cei care au făcut ca națiunea română să fie posibilă și țara să existe. Pașoptiștii, cea mai importantă și eficientă generație de la baza modernizării şi înființării statului național, ar părea astăzi niste ridicoli nedemni de valorile europene şi „neuroatlantice” cu fumurile lor burghezo-patriotarde. Acum este hipsterşte şi cool să fii un „highly disillusioned”. Să exorcizezi romantismul. Să lucrezi doar pentru tine fără responsabilitatea față de ..țară. Căci, ce-i țara, in cele din urmă, în afara trecutului său, a imnul său și a celor trei culori care nici măcar nu sunt ale noastre!? 

Simplu: Ceilalți! Sau s-o luăm altfel: Psihanaliza noastră proastă înseamnă o traumă de un anume grad pe care o moștenim recurent din relația noastră cu …familia.  Cu mama, cu tata, cu ceilalți. Mama noastră (nu) merită iubirea noastră, chiar dacă s-a apucat de băut zilnic!? Nu mai “merită” mama iubirea noastră doar pentru că “nu e bine”!!? Așa-i și cu țara după trauma cu comunsimul și consecințele sale. Nu este oare relația cu patria o relație dificilă cu familia!? Cu ceilalți!? Întrebarea omului nu înseamnă oare o problemă cu iubirea față de noi înșine!? Una de self esteem!? Sau noi nu merităm să ne iubim pe noi înșine!? Cine și cum stabilește meritul în iubirea noastră față de mama!? Sau față de… istoria noastră!? 

Forța slăbiciunilor

A devenit un curent „cerebral”, un raționalism ideologic să scapi de povara iubirii de țară sau chiar de mamă. A-ţi iubi mama sau țara este o slăbiciune dezgustătoare. Dacă țara este nemernică și mama o bețivă nedemnă de iubirea noastră!!!? România e altfel pentru că nu mai are motive în a se iubi pe sine ca naţiune. Nu are motive, „rațional” vorbind.

Astăzi, patriotic este să fii corect: să-ţi plăteşti taxele la timp, să lupţi pentru justiţie sau pentru afimarea universală şi narcisică a dezlănţuitei tale personalităţi pe care ţara nu o merită, un sistem ticăloşit de facto, o țară condusă de niște neisprăviţi ajunşi acolo din… lipsa de patriotism a altora. Ce mai e astăzi iubirea de ţară şi la ce foloseşte ea!?

Sună ca dracu! A la Vlahuţă, un romantism poporanist demn de vulgata din faţa bisericiii neamului prost. „A renunţa la românism înseamnă, pentru noi românii, a renunţa la viaţă, a te refugia în moarte”, scria Mircea Eliade ca prostu-n păpuşoi. Un alt „dobitoc” naţional delira astfel:

 „Patriotismul, cu toate acestea, nu este iubirea ţărânei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară”, Mihai Eminescu, Timpul, (V) 1880, 22 iulie.

„Civilizația începe când ajuți pe cineva în dificultate”

Cu ceva ani în urmă, antropologul Margaret Mead a fost întrebată de un student care consideră că este primul semn al civilizației dintr-o cultură. Studentul se aștepta ca Mead să vorbească despre cârlige de pește sau vase de lut sau pietre de măcinat.

Dar nu. Mead a spus că primul semn al civilizației dintr-o cultură antică a fost un femur, care a fost rupt și apoi vindecat.  Mead a explicat că în regnul animal, dacă îți rupi piciorul, mori.  Nu poți fugi de pericol, nu poți să ajungi la râu ca să bei apă și nici să alergi ca să vânezi mâncare.  Ești carne pentru fiare care se perindă.  Niciun animal nu supraviețuiește unui picior rupt suficient de mult pentru ca osul să se vindece.Un femur rupt care s-a vindecat este dovada că cineva și-a luat timp să rămână cu cel care a căzut, a legat rana, a dus persoana în siguranță și a îngrijit-o până la recuperare.  A ajuta pe altcineva în dificultate este locul în care începe civilizația, a spus Mead.

Bunăoară, 

A îi iubi pe ceilalți „la greu” este un semn de civilizație. A fugi de problema asta “psihanalitică”, da, este un semn de depresie națională, A lucra pentru tine și a-ți plăti impozitele la timp este la fel cu a trăi într-o casă curată în care ai plătit întreținerea la timp.

Numai că civilizația se definește, de fapt, în afara casei tale. In relațiile cu ceilalți. In cât de curat este pe stradă, dar și in curățenia inimii tale în raporturile cu ceilalți.

Cât de civilizați sunt acei oameni care fug de la locul accidentului !? Fie el și istoric!? 

Cum ar fi să iubim România?
Cât de civilizați sunt acei oameni care fug de la locul accidentului !? Fie el și istoric!? 

Cam câtă iubire de țară/ceilalți poți avea când îți mor in spitale sute de oameni pe zi și tu pleci să vizitezi …lumea largă!? Este tot o formă de exil sufletesc în care balamaua sufletească s-a stricat și scârțâie din ce în ce mai tare.

Hai, Doamne Ajută!

Nota B365.ro: Cum ar fi să mai citim și altele de la Liviu? Chiar ar fi!

Cookies