Cum ar fi arătat metroul bucureştean dacă nu ar fi fost Ceauşescu

Pe pagina de internet a Metrorex apare anul 1972 ca fiind momentul în care se decide înfiinţarea unei comisii ce va elabora propunerile concrete pentru construirea metroului, informează Economica.net. Însă, încă din anii ’50, au fost propuse proiecte destul de detaliate referitoare la reţeaua de transport în comun din subteranul bucureştean.

VEZI AICI harta metroului din 1953 la dimensiune maximă

În anul 1953 a existat un “memoriu tehnic asupra construcţiei metroului în oraşul Bucureşti”. Încă de atunci exista Direcţiunea Generală a Metroului Bucureşti din cadrul Ministerului Căilor Ferate de la acea vreme.

Pentru prima fază a metroului, din cele trei etape care au existat, s-au luat în calcul patru linii. Pentru început, acestea legau centrul oraşului de zonele de est, vest şi nord şi urmau să fie parte ale celor patru magistrale diametrale – principiu preluat de la metroul din Moscova.

Primele patru linii din faza I de dezvoltare a metroului urmau să asigure transportul bucureştenilor, în subteran, de la Cişmigiu la Uzinele 23 August, actuala Faur, de la Cişmigiu la Griviţa Roşie, în zona actualei pieţe Chibrit, de la Casa Scânteii (Piaţa Presei) la Piaţa N. Bălcescu (Piaţa Universitatăţii), şi de la Cişmigiu la Fabrica Gheorghe Gheorghiu Dej (fosta APACA, în zona actualei staţii de metrou Politehnica).

Cele patru magistrale propuse în memorandumul din 1953 însumau 49 de staţii şi aveau o lungime totală de aproape 46 km. Dacă s-ar fi respectat planul propus cu 20 de ani înainte de mandatul lui Nicolae Ceauşescu, ar fi avut acces la metrou şi locuitorii zonelor Văcăreşti, Pieţei Presei, cartierele Colentina, Progresul, Rahova şi Antiaeriană.

Mai multe, pe economica.net