CONTRIBUTORS

Cum am încasat-o de două ori în aceeaşi zi

Cea mai violentă zi a vieţii mele bucureştene a început devreme, într-o dimineaţă caldă de vară, acum câţiva ani, în jurul orei şapte, pe Ștefan cel Mare, în drum spre birou. Pe atunci încă se mai putea întoarce pe linia de tramvai, iar manevra asta o făceam în fiecare dimineaţă, undeva în dreptul IGP-ului. Aşa am făcut şi atunci. Spre enervarea unui şofer de Dacie care venea din sensul opus, cu toate că se afla suficient de departe încât să nu îl deranjez. A început cu flash-uri, claxoane şi accelerări bruşte în spatele meu, cum văzuse el în filmele americane. Nici eu nu m-am abţinut să îi arăt un anumit deget în retrovizoare, şi nu era degetul ăla care înseamnă OK. Aşa că, furios, şoferul m-a depăşit şi a oprit Dacia în faţa mea, în mijlocul intersecţiei, blocându-mă.

S-a dat jos din maşină, iar mimica lui nu îmi inspira că vrea să discute raţional cu mine. Am mai avut timp doar să blochez portierele, înainte ca furiosul ipochimen să înceapă să tragă de ele, dorind să mă extragă din maşină şi să îmi aplice o corecţie fizică. Cum nu a reuşit, şi-a vărsat nervii pe portiera micuţului meu Peugeot 106, cu picioarele, dar şi cu pumnii în geam. Frica îmi cam paralizase instinctele, aşa că nu am reuşit să fac manevre ca să ocolesc Dacia parcată în faţa mea. Asta chiar lângă IGP, cu traficul blocat pe banda a doua de nervii matinali ai şoferului. Ipochimenul s-a potolit la un moment dat din pumni şi picioare, doar pentru că un şofer mai musculos s-a oprit şi a început să strige la el.

Pentru mine însă, cu maşina şifonată destul de serios, ziua de coşmar de-abia  începea. Ca un cetăţean model şi încrezător în autorităţile statului ce eram, am decis să mă adresez poliţiei. Asta s-a dovedit altă problemă, atunci când la secţia de poliţie cea mai apropiată, cea care răspundea de zonă, mi-au spus că astfel de incidente nu sunt de competenţa lor şi m-au trimis la altă secţie, la vreo două staţii mai încolo.

Cum v-am spus, cetăţean cu încredere în autorităţile poliţieneşti, m-am deplasat la secţia indicată. Ghinion, nici poliţiştii de acolo nu aveau chef de cazuri dintr-astea la prima oră a dimineţii, aşa că s-au gândit să mă trimită înapoi, la secţia de la care venisem. Sătulă de drumuri între Anna şi Caiafa cu chipiu, m-am prezentat în cele din urmă regulamentar, cu grad şi nume, ca să apelez la curtoazia colegială de „sistem”. „Ooooo, dar de ce n-aţi zis aşa de la început, domnişoară? Poftiţi, poftiţi, sigur că ţine de noi!” a zis subofiţerul, îndreptându-mă către biroul unui coleg care se ocupa cu aşa ceva.

Biroul, plasat la subsol, cu ţevi de apă la vedere, se asorta cu poliţistul care în sfârşit putea să abordeze un caz ca al meu: un mustăcios în maiou, e drept că nu tetra, ci de baschet, dar maiou. Era vară, v-am spus…

După toate formalităţile, mi-am continuat ziua aşa cum planificasem: serviciu, apoi un film spaniol cu o prietenă, la cinematograful Europa. Ora de după-amiază era fierbinte atunci când am ajuns pe Calea Moşilor, aşa că ne-am aşezat la coadă la o gheretă să cumpărăm sucuri, înainte de a intra la film. Coada, pe trotuar. Pe trotuar, trecători. Între ei, şi un tânăr deranjat probabil de hormoni văratici, care şi-a închipuit că îmi face o plăcere dacă îmi pune o mână pe fund. „Plăcere” pe care mi-am exprimat-o, cum altfel, decât cu o înjurătură.

Atât i-a trebuit tânărului, să se audă înjurat, că s-a întors şi a început să îmi care palme peste faţă. Vreo trei, de mi-au zburat ochelarii la câţiva metri depărtare. După care a plecat, liniştit, pierzându-se în mulţime…

În concluzie, Bucureştiul poate dăuna uneori şi sănătăţii, mai ales mentale.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button