Cum am fost la un pas mic de a câștiga premiul cel mare la loto

La început nu era nimic, de parcă nimicul ar avea capacitatea să nu fie. Zero barat. Nu tu stele, nu tu plopi, nu tu șoricari, nu tu lenjerii albe de pat întinse la uscat afară cu vântul făcându-le să danseze pe sârmă. Nici sârmă nu era, îți dai seama. Ni-mic. Mă rog, nimic cu o mică excepție, era beznă. Că și în teoria big bangului și în cea a facerii lumii de către Dumnezeu a fost întuneric, căci Însuși Dumnezeu a avut nevoie să fie noapte înainte de prima zi a Creației ca să justifice apariția Luminii. Care și Lumina, nici nu vreau să mă gândesc ce confuzie o fi fost în capul Ei când s-a trezit creată și nu a avut, într-o primă fază, ce să lumineze.

Apoi știm cu toții ce s-a întâmplat, ușor, ușor, stea după stea, planetă după planetă, sistem solar după sistem solar, galaxie după galaxie, saltea relaxa după saltea relaxa, amibă după amibă, s-a ajuns la dimensiunea Universului așa cum este ea astăzi, ceva care nu poate fi măsurat cu mintea omului care trăiește pe pământ, loc care, pe harta spațiului, este un mic, un extrem de mic punct albastru. Atât de mic, că din cele mai multe locuri nici măcar nu se vede cu ochiul liber. 

Și Pământul n-ar fi atât de mic, dacă Universul nu ar fi atât de mare. E imens. Nu vrei să te trimită maică-ta după pâine în celălalt capăt al lui, că n-o mai apuci în viață când te întorci. Oricum, dacă totuși te duci, ia-ți cu tine o pungă de plastic, că e foarte posibil să ți se usuce pâinea pe drumul de întoarcere. Ca să-ți faci idee cât de mare e Universul, deși repet n-ai cum, gândește-te că dacă Pământul ar avea diamentrul unei mingi de 20 de centimetri, soarele l-ar avea de 20 de metri prin comparație, iar cea mai mare stea cunoscută, UY Scuti, tot prin comparație, ar avea diamentrul de 40 de kilometri. Și în Univers sunt aproximativ 300 de sextilioane de stele. E mare și crește mereu. Îmi place că numele stelei ăsteia celei mai mari, e din familia de cuvinte a verbului a scuti. Și eu am momente când aș vrea să fiu scutit.

Ca Universul să ajungă unde este astăzi a fost nevoie de 14,5 miliarde de ani care pentru Dumnezeu s-au resimțit ca 7 zile, îți dai seama cât de bine se simte Dumnezeu dacă îi trece așa ușor timpul. Asta e teoria, nu mai știu cui aparține, că o oră petrecută făcând ceva plăcut se resimte ca un minut, iar un minut petrecut făcând ceva neplăcut se resimte ca o oră. Adică nu știu tu, dar pe mine, dacă mă pui să aștept 14,5 miliarde de ani troleul 69 în stație la Obor, s-ar putea să-mi pierd răbdarea la un moment dat. În fine, ideea e că s-a petrecut ceva imens pentru om și ceva minuscul pentru Dumnezeu ca să se ajungă de la big bang la 15 noiembrie 2024.

De asta titlul nu este deloc exagerat. În toată imesitatea asta, tot ceea ce ar fi trebuit să fac eu diferit ar fi fost să mă duc la loto și să joc numărul 11 și alte cinci numere decât cele pe care le-am pus pe bilet ca să câștig ieri la loto. Adică o nimica toată în comparație cu situațiile prin care a trecut Creația. Oricum, recunosc, m-a luat prin surprindere că s-a câștigat ieri, mă așteptam să se câștige de Crăciun sau de alegeri, cum se întâmplă de obicei, premiul se lua la ocazii festive și nu există ocazie mai festivă decât să crezi că ai de ales.

Premiul, dacă nu știi, a fost de 9,58 milioane de euro și a fost câștigat de o persoană din Galați, care a investit 4.413.50 ron în biletul câștigător, adică undeva peste 800 de euro. De ce îmi doream eu să câștig acest premiu? Am văzut un video pe Instagram care justifică de ce aveam nevoie de el. În video era prezentat următorul calcul: Ca eu să mă nasc a fost nevoie de 2 părinți, 4 bunici, 8 străbunici, 16 străstrăbunici, 32 străstrăstrăbunici, 64 străstrăstrăstrăbunici, 128 străstrăstrăstrăstrăbunici și tot așa, se ajunge în doar câteva sute de ani la un număr de 4096 de strămoși și, cu toate astea, eu nu am primit nicio moștenire. 

Luni am împlinit 45 de ani, ceea ce e destul, dar nu suficient, iar unul dintre lucrurile care mă stresează destul de mult la vârsta asta sunt banii, grija asta constantă și continuă de a avea de plătit ceva. Mereu trebuie plătit ceva. Chirie, curent, apă, telefon, medicamente, mâncare. Iar grija asta e paradoxală. Pe de o parte, foarte mulți artiști au creat din sărăcie, căci lipsa banilor inspiră și muzică și cărți și filme, pe de altă parte, parcă ne-aș dori nouă, oamenilor, să creăm și dintr-un confort lipsit de stresul banilor, mai ales că nu cred că Dumnezeu a avut acest stres și uite ce mult a creat. Totul.

Pe de încă o altă parte, realizez că stresul ăsta e un context foarte favorabil învățării detașării, iar mersul lucrurilor mi-a oferit recent și o metodă foarte sănătoasă de a privi problema aceasta. Voi încerca să o aplic, dar nu promit nimic. Duminică, cu o zi înainte de aniversarea mea, mi-am invitat prietenii să-mi facă o petrecere surpriză. Au venit, am mâncat, am băut, ne-am simțit bine. La un moment dat, de nicăieri, după ani de zile, mi-a venit în cap piesa Sempre Sempre de la Al Bano și Romina Power. Am pus-o pe boxă și a fost un moment foarte frumos, toată lumea dansa, veselie. 

Piesa are un vibe foarte pozitiv. Și am tot ascultat-o de atunci încoace și ieri am acordat și un pic de atenție versurilor. Și aici apare clivajul. Versurile spun cam așa: „Mi-aș dori să te iubesc mai puțin, dar nuuuuu…  Nu pot, tu ești stăpâna mea. Mi-aș dori să te vreau mai puțin. Cum să fac? Ești atât de frumoasă. Cum să fac? Și ce inimă ai… Mereu, mereu, mereu, doar tu. Mereu, mereu, în mintea mea ești tu. Cu insistență mă gândesc la tine”. Fix cum fac și eu cu banii. Și acum e clar, dacă el vrea s-o iubească mai puțin, logic că iubirea asta nu-i face bine, ea nu-i răspunde cu la fel de multă iubire. Situație tristă. Și, cu toate astea, piesa este extraordinar de veselă. Așa vreau să mă raportez și eu la plățile pe care le fac. Doamne ajută.

Ieri, când am vorbit cu Ana de la B365 la telefon, ea mi-a sugerat ca subiect incidentul cu stâlpul de iluminat. Extraordinară situație. A căzut un stâlp peste un tramvai, au venit muncitorii și l-au montat la loc, doar că l-au pus la loc cu becul în asfalt și cu baza în sus, iar asta descrie superb mersul lumii bazate pe bani și nu pe suflet, mersul lumii pe invers. Că și eu, în loc să mă bucur că m-a făcut Dumnezeu, stau să mă îngrijorez că n-am bani de una și de alta. Dar, mno, mi-o veni și mie mintea la cap, că la buzunar am avut-o destul. Atât.

Doamne ajută și Domane ferește, plățile ne chinuiește. Adișorul Neplătitorul.

Tot Teleșpan, mai jos:

• Motivul pentru care mi-au venit spumele ălea mari și cum am scăpat de criză
• Cu răceală în blocul congelator de la Obor. Doar o femeie care a născut natural mă poate înțelege
• Cum poți să te încălzești în București până se dă drumul la căldură (Unde stau eu, la Obor, și frigiderul tremură de frig)